de Idzie Demaires

Am primit mai multe comentarii negative pe acest blog în ultimele săptămâni decât am primit vreodată până acum! Au fost destul de răutăcioase (cred că am șters unul fiindcă m-a deranjat mult), ignorante, defensive și destul de ostile. Câtorva le-au răspuns minunat alți comentatori, altora le-am răspuns eu, iar câteva am decis că merită să le răspund nu numai în secțiunea de comentarii, cât și într-un articol. Acesta e unul dintre ele, un comentariu care a fost postat (anonim, desigur) la postarea mea Unschooling is Forever Part 3: Isolation, Socialization, and Doubters. Comentariul e cu litere italice, răspunsul meu cu caractere obișnuite.

Școlarizarea și învățarea trăind nu se exclud reciproc. Copiii școlarizați învață într-o manieră structurată în zilele de școală timp de aproximativ 6 ore. Restul vieții lor îl petrec învățând liberi.

Serios? Doar 6 ore? Dar cum rămâne cu transportul la și de la școală? Orele de teme ce trebuie făcute după școală? Mi se pare că școala îți ia mult mai mult timp decât 6 ore pe zi și că, pentru majoritatea oamenilor școlarizați, prea puțin timp rămâne pentru ”a învăța liber”!

Nu toți părinții sunt atât de răbdători și grijulii precum a fost mama ta cu tine.

Sigur că nu sunt. Dar din ce alte experiențe aș putea scrie decât cea proprie? Scriu și vorbesc despre unschooling din proprie experiență, din propriile observații asupra experiențelor altora și din cercetare (citesc orice găsesc despre învățarea bazată pe libertate). Nu pretind și nici n-am pretins vreodată că reprezint toți oamenii neșcoliți:  mă reprezint doar pe mine, iar mama este un om minunat și plin de grijă. Sper că asta se transmite de fiecare dată când scriu despre ea.

Cu toate acestea, sunt mulți alți copii neșcoliți cu experiențe foarte diferite (deși mă bucur să pot spune că majoritatea părinților care nu-și școlesc copiii și pe care îi cunosc personal sunt foarte ”grijulii”). Unii au relații proaste cu părinții. Alții au renunțat la liceu pentru a învăța singuri în ciuda dorinței părinților și cu totul lipsiți de sprijinul acestora. Fiecare experiență este diferită.

Există mulți copii care au multe foloase din structura și separarea pe care le oferă școala. În unele cazuri există situații triste în spatele acestei realități. În altele, doar funcționează bine. Sunt și multe familii care nu-și pot permite luxul unui părinte care să stea acasă. 

Văd mai multe chestiuni care trebuie discutate aici: în primul rând, unschooling-ul NU este împotriva structurii. Oamenii neșcoliți sunt împotriva structurii *impuse cu forța*. Unschooling înseamnă alegere personală: a lăsa controlul asupra învățării în mâinile celui ce învață. Apoi rămâne la alegerea acelei persoane cât de multă structură îți dorește în viață. Uneori (destul de frecvent, de fapt) cei neșcoliți decid să încerce școala! Mulți aleg să renunțe la un anumit moment, alții rămân. Unschooling nu este o filozofie opusă structurii: este o filozofie opusă forței și obligativității în alegerea a ce și când se învață.

Prin situații triste presupun că te referi la probleme în viața de familie. Sunt de acord, asta e incredibil de trist, iar în astfel de cazuri, care sunt mult prea dese, neșcolirea nu este în mod clar o opțiune. În familiile cu venituri mici, din nou sunt de acord că neșcolirea poate fi extrem de dificilă sau de-a dreptul imposibilă (ar trebui să menționez că știu părinți de copii neșcoliți care sunt sau au fost în șomaj, așa că unele familii cu venituri mici reușesc cu siguranță să nu-și școlească copiii!). Dar este un motiv pentru care spun că nu sprijin doar unschooling-ul, ci educația bazată pe libertate. Sub această umbrelă eu pun atât unschooling-ul, cât și altceva numit școlarizare liberă. Cea mai simplă descriere a școlarizării libere ar fi unschooling într-o clădire! Practic fiecare școală liberă de care am auzit este dispusă să primească cât mai mulți oameni care vor să se înscrie, indiferent de situația lor economică. Aceasta este sigur adevărat în cazul școlii libere care va fi fondată în vecinătate, ai cărei organizatori au un simț puternic al dreptății sociale și au conceput o școală cu adevărat minunată, bazată pe comunitate și incluziune!

Sunt mulți copii care nu ar avea dorința de a învăța să citească, așa cum ai avut tu.

Aici dai dovadă de faptul că nu ai interacționat niciodată cu cineva neșcolit și nu ai văzut rezultatele! Așa cum spune Peggy Piro, care a scris una dintre cărțile mele preferate despre unscooling:

”Învățăm fiindcă vrem să învățăm, pentru că e important pentru noi, pentru că e natural și pentru că e imposibil să trăiești pe lume și să nu înveți. Apoi vine școala și strică acest lucru frumos.”

Și astfel funcționează neșcolirea. Ca oameni, suntem creaturi care iubesc și vor să învețe, creaturi care vor învăța orice au nevoie pentru a funcționa în societatea în care s-au născut, pur și simplu făcând partea din acea societate. Însă când le iei oamenilor puterea spunându-le că nu sunt destul de deștepți, maturi și demni de încredere pentru a-și putea controla singuri învățarea și viața, creezi oameni care nu mai știu să învețe în lipsa unui ”expert”. Școlarizarea creează oameni care caută răspunsurile în gura unei autorități superioare și care nu au încredere în propria putere.

Încă n-am cunoscut copilul neșcolit care să nu a învățat să citească și, până acum, am avut norocul să cunosc sute de copii neșcoliți în viața reală și mulți alții online. Și în același timp nu cred că alfabetizarea, cunoștințele matematice sau oricare altă realizare academică ar trebui folosită ca măsură sau măsura de succes pentru o ființă umană. Memorarea unor lucruri, cititul? Astea sunt ușoare. Și sunt mulți oameni foarte bine educați care sunt nefericiți, deprimați și chiar în pragul sinuciderii. Este a fi ”educat”, definit prin a avea un corp de cunoștințe care au fost declarate Cele Mai Importante Lucruri De Știut de către o autoritate îndepărtată, cu adevărat cel mai important lucru în viață? Eu aș întreba mai degrabă: ești fericit? Îți știi propria valoare? Iubești? Te simți iubit? Duci o viață care te face fericit? Oferi lumii cea mai bună față a ta? Pe acestea le-aș considera măsura succesului, nu faptul că poți rezolva ecuații.

Școlile furnizează totuș un serviciu societății, chiar dacă l-am reduce la creșterea ratei de alfabetizare în comunitate.

Dacă toți ar absolvi liceul știind să citească, atunci acesta ar fi un argument mai convingător. Ar fi și mai convingător dacă mulțimii de oameni care absolvă liceul alfabetizată i-ar plăcea să citească, în loc să-ți propună să nu mai deschidă o carte în viață dacă se poate. ”Învățarea” forțată (fiindcă aceasta nu e niciodată la fel de reală sau de puternică precum învățarea adevărată, profundă și aleasă de bunăvoie) strică de obicei subiectul, făcându-l dificil, plictisitor și greu de înghițit. Cui îiplace să facă ceva împotriva voințe sale? Când ajungi la ceva tu însuți, ajungi fără încâlcitura de experiențe și emoții negative atașată de lucrurile pe care ești forțat să le faci.

Pare că obiectivul tău este să promovezi neșcolirea drept superioară. Ceea ce ar trebui să faci este să ceri acceptarea neșcolirii ca o metodă la fel de eficientă de a pregăti copiii pentru a deveni adulți productivi în societatea noastră.

Asta *ar trebui* să fac, nu? Ar trebui să-ți spun, anonimule, că nu primesc ușor să fac lucruri pe care *ar trebui* să le fac. Fiecare are o idee despre ce ar trebui să facă toți ceilalți și mulți nu au nicio jenă să-i împărtășească propria viziune despre ce ar trebui să facă cineva cu voce tare și autoritară chiar acelei persoane. Pe când eu? Eu sunt o admiatoare a ascultării propriei intuiții, a identificării a ceea ce vrei și ai nevoie, a ceea ce vrea și are nevoie comunitatea (umană, non-umană, natura) și apoi urmarea căii care ți se pare potrivită.

Cred în libertate: libertatea față de guvern, corporații, ierarhie, opresiune. Nu văd unschooling-ul ca pe o simplă opțiune printre altele (ar trebui să renunț la școală anul ăsta sau să mă înscriu la o școală privată?), ci ca pe o metodă de a elibera oamenii de sub influența unei instituții controlate de guvern a cărei intenție este de a scoate oameni bine școliți, care nu pun la îndoială statutul actual și sunt mulțumiți să consume lucruri ca o încercare de a-și găsi împlinirea. Neșcolirea nu este doar un tip de educație pentru mine: este o alegere revoluționară și plină de bucurie.

Așa că da, în mod clar consider neșcolirea ca fiind superioară celorlalte așa-numite metode de educare. Nu, nu *ar trebui* să caut ”acceptarea neșcolirii ca o metodă la fel de eficientă de a pregăti copiii pentru a deveni adulți productivi în societatea noastră”. Nu am absolut nicio dorință de a deveni un ”membru productiv al societății” (=o rotiță în mașinăria imensă care distruge pământul) sau să sugerez cuiva să facă asta. Ceea ce vreau să fiu și văd că se poate crea prin unschooling/învățarea din viață/școlirea liberă este un om *bun* (drăguț, plin de compasiune, pasionat, puternic). Aceasta este dorința și speranța mea și, mai important decât dorința și speranța, ceea ce încerc din răsputeri să fiu.

Sunt atâția copii pe lume care au nevoie de școli.

Nu. Sunt atâția copii pe lume care au nevoie de iubire, hrană și adăpost, acceptare, ajutor și încredere. Nimeni nu are *nevoie* de școală!