M-am întrebat de curând ce s-a întâmplat cu partea din mine care desena din pasiune și găsea în acest lucru atât plăcere, cât și un prilej de a crea ceva nou, personal. Desenam mult prin clasa a șaptea și încet-încet am renunțat. Nu mai aveam timp și nici chef. Ajunsesem să cred că e o prostie. Singura mea activitate creativă era o prostie, o pierdere de vreme.

Ce s-a întâmplat? Desenul era disprețuit la școală, acasă și în cercul meu de prieteni. Nu e vorba de vreun talent extraordinar, dar simt că am pierdut o latură importantă a personalității mele, care punea mai multă culoare și mai multă plăcere în viața de zi cu zi.

Majoritatea credem că nu avem niciun talent, niciun dar care să iasă în evidență. Ne considerăm mai degrabă competenți la ceva decât creativi. Prețuim ce au spus și au făcut alții deosebit și creativ, dar nu dăm mare importanță  propriilor resurse de inovație. De ce?

Pentru că, dacă nu avem norocul unor părinți care să ne sprijine în căutarea și în cultivarea  talentelor, școala o să omoare cu totul aceasta șansă. Ne vor pune să învățăm matematică și română, fizică și chimie și ne vor certa când pierdem timpul ”mâzgălind”, ”bâțâindu-ne” sau ”miorlăind”. Nu ne vor ajuta să ne urmăm talentul, ci vor face tot posibilul să nu avem timp sau energie pentru el.

Vă invit să-l ascultați și să-l vedeți pe Sir Ken Robinson vorbind într-un mod foarte interesant despre creativitate și școală în cadrul conferințelor TED. Aceste conferințe au ajuns și la noi, în București.

[ted id=66]