Primesc pe blog, pe lângă comentarii apreciative, și destule pledoarii pentru obligativitatea sistemul școlar de stat, care sunt convinsă că vin din sinceritate. Așa că merită un răspuns mai coerent și mai detaliat decât îmi permit să dau în secțiunea de comentarii. Și, fiindcă azi se votează amendamentul care va mai mări, probabil, cu un an perioada de școlarizare forțată obligatorie, mi se pare nimerit să-l dau acum.
Argumentul principal spune așa: obligativitatea învățământului asigură o șansă la educație copiilor din familii sărace, violente, abuzive. Eu zic că, deși pare un punct de vedere întemeiat, merită să-l dezbatem un pic, să vedem dacă nu cumva ajungem la o altă concluzie.
În primul rând, de când este etic și logic să restrângi un drept al tuturor pentru a împiedica o minoritate de la a face ceva rău? Este cazul tipic, în care se pornește de la prezumția de vinovăție și toți cei ce îndrăznesc să dorească altceva sunt priviți cu suspiciune. Nu neg că există părinți care își abuzează sau neglijează copiii. Nu neg că, în absența unei educații parentale făcute cu responsabilitate și implicare, școala poate împlini, dar numai în parte și destul de prost, nevoile educaționale ale copiilor. Sunt de acord că, decât încuiat în casă, bătut și înfometat, mai bine la școală. Dar când am ajuns să vedem în sistemul școlar salvarea copiilor amărâți? De când este treaba legii educației să soluționeze cazuri care țin în mod clar de Protecția copilului și de Asistența socială?
După cât mă duce pe mine mintea, o lege a educatiei trebuie să facă altceva. În primul rând, să nu încalce drepturi stipulate în legi care-i sunt superioare. Apoi, să asigure dreptul părinților la alegerea unui traseu educațional dintre cel de stat, cel privat, cel alternativ și cel de tip homeschooling. Ar trebui, desigur, să garanteze accesul la învățământul de stat al tuturor copiilor ai căror părinți decid că acela este potrivit pentru ei. Dar nu eliminând dreptul la alegere sau restrângând în mod abuziv opțiunile (aici mă refer la imposibilitatea de a fonda școli libere și la ignorarea educației acasă). Nu e în regulă să penalizezi anticipat pe toată lumea pentru puținii care vor face ceva greșit.
În al doilea rând, nu pot să înțeleg cum reușește școala să împiedice până la urmă abuzul sau neglijența. Cum pot cele maxim 6 ore petrecute la școală răscumpăra celelalte petrecute într-un cămin necorespunzător? Școala asigură într-o oarecare măsură alfabetizarea… deși am văzut copii de clasa a cincea care citeau încă pe silabe și nici măcar nu proveneau din familii necăjite sau neglijente. Și poate se găsește vreun profesor dedicat care să le vadă suferința și să le întindă o mână. Din păcate, însă, specia aceasta e pe cale de dispariție. Trebuie să fii și tu, ca profesor, destul de dur ca să reziști în sistem. O spun eu, care am renunțat după numai un an.
De asemenea, cel puțin în primii ani, influența principală asupra unui copil vine din familie. Dacă în familie sunt disprețuite învățarea, cărțile, școala, sunt șanse foarte slabe ca acel copil să poată culege roadele și așa destul de prăpădite ale școlarizării. Culmea e că așa se justifică luarea copiilor din sânul familiei cât mai devreme.
Eu nu mai pot idealiza școala, deși anii pe care i-am petrecut în ea nu au fost pentru mine atât de dificili. Nu mai pot trece cu vederea ce se adaugă cunoștințelor transmise acolo (deși nici cunoștințele, nici modul de transmitere nu sut cele mai nimerite pentru a ajuta un copil să reușească în viață). Nu pot ignora discriminarea, etichetarea, disprețul, ironizarea, amenințările, șantajul emoțional, instigarea la competiție, sistemul de pedepse și recompense, ierarhizarea copiilor după rezultate la teste arbitrare. E motivul pentru care încă mai scriu despre sistemul convențional și nu mă rezum la educația acasă. Sper că, aducând lucrurile astea la lumină, voi convinge măcar pe câțiva dintre cei ce citesc să nu mai cadă în capcana de a crede că școala românească pune grija pentru copil pe primul loc. Fiindcă, dacă suntem sinceri și renunțăm la idealizarea trecutului, ne vom aminti suferințele prin care am trecut noi și cei de lângă noi.
În altă ordine de idei, să nu fim atât de naivi să credem că intențiile din spatele adăugării de ani la învățământul obligatoriu au vreo legătură cu sentimente nobile precum mila pentru copiii neglijați. Dacă ar fi așa, legiuitorii n-ar mai subfinanța în mod scandalos domeniile care îi afectează pe copii: sănătatea, serviciile sociale, educația. N-ar mai fi atât de greu să înfiezi un copil. N-ar mai apărea orfelinatele românești ca prim exemplu de proastă îngrijire a copiilor fără părinți în documentare și cărți de specialitate. N-ar mai trebui să se strângă bani de la populație ca să se doteze spitalele de copii. N-ar mai avea companiile ocazia să-și facă reclamă donând pentru secții de neonatologie care să poată salva și cazuri grave. N-ar mai trebui să se amenajeze sălile de clasă din banii părinților. N-ar mai câștiga toți cei ce lucrează cu copiii și cu familiile dezavantajate salarii de nimic.
Nu știu care e soluția pentru copiii săraci, abuzați, neglijați. Nu lucrez nici la Protecția copilului sau vreun serviciu conex, nu sunt psiholog și nici nu pot schimba legile. Fără să le ignor existența, recunosc că nu mă concentrez, în ceea ce scriu, asupra situației lor. Eu scriu pentru părinții care intră pe bloguri căutând informații despre cum să-și ajute mai bine copii în dezvoltarea lor. Și am senzația că un părinte abuziv sau neglijent n-o să stea să-mi citească mie articolele. De ei trebuie să se ocupe altcineva. Fiecare cu bucățica lui, nu? În orice caz, nu văd cum o instituție atât de rigidă poate suplini în vreun fel căldura și grija parentală.
Să spun drept, nu știu nici care e motivația adevărată din spatele legii învățământului. Câteodată cad în teoria conspirației și-mi imaginez o mașinărie ce-ar face orice să se asigure că va merge în continuare. Nu sunt singura care scrie despre sistemul școlar de parcă ar fi o entitate. Citiți ce-au scris John Holt și John Taylor Gatto, ambii din proprie experiență. Aflați câte ceva despre originea școlarizării în masă. Nu vă opriți la antichitate. Nu de-acolo s-au inspirat cei care au fondat școala de stat. Căutați și informații despre cum se făcea educația la noi, înainte de regimul comunist. Și nu vă lăsați păcăliți că în epoca modernă nu se mai fac așa lucrurile și că printre motivațiile celor care ne decid soarta se află omenia, empatia, respectul, toleranța.
Scriind toate acestea, îmi dau seama că sună alarmist și dramatic. Nu încerc să convertesc pe nimeni. Nu primesc niciun comision când cineva se mai gândește să nu-și dea copiii la școală. Nu militez pentru abolirea școlii și nici nu-i condamn pe cei ce-și dau copii la școală. Sunt perfect conștientă că majoritatea copiilor va merge până la urmă la școală. Tocmai de aceea încă mai scriu despre asta. Aceasta e contribuția mea la bunăstarea lor. Poate reușim să contracarăm efectele negative ale sistemului în care mulți dintre noi se vor vedea nevoiți să-și dea copiii. Dar nu vom putea face asta fără să devenim conștienți de acele efecte și de cauzele lor. Va fi dureros pentru mulți când vor realiza prin ce trebuie să treacă copiii lor, dar mult mai rău va fi dacă nu vor realiza asta niciodată.
Andreea, iti spun eu care este scopul sistemului de invatamant – chiar daca suna putin a teorie a conspiratiei. Ce se doreste: formarea de angajati si alegatori perfecti, bine indoctrinati, capabili doar sa execute asa cum li se sugereaza, nu sa gandeasca. Si cu cat se incepe mai repede, cu atat mai bine. Scoala are rolul de a-i scarbi pe copii de cunoastere, nu de a-i invata ceva. Si cu cat viitorii adulti sunt mai scarbiti de cunoastere, stiu mai putin, sunt mai usor de manipulat – ca viitori angajati perfecti (adica cei care stiu ca un serviciu este singura sansa in viata, un serviciu unde te duci corect de la 9 la 5, dar te astepti si ti se pare normal sa stai si peste program, unde compania te ajuta sa faci credite, sa intri pana la gat intr-un sistem de unde nu mai iesi niciodata – nu detaliez aici), ca viitori votanti perfecti (cei care se lasa manipulati si merg la vot punand stampila pe cine trebuie sau nu merg la vot “ajutand” tot pe cine trebuie sa fie ales), ca viitori membri ai societatii perfecti – cei care consuma, cred tot ce vad la televizor (pentru ca sunt prea slab informati si oricum nu-i intereseaza – tehnicile de manipulare sunt atat de subtile) si se agita aiurea pentru niste false probleme nevazand problemele reale din spate si executand totul asa cum sunt dirijati. Povestea e atat de lunga incat nu are sens sa mai insist. Concluzia – un copil terminat psihic cu integrale triple la clasa a 2-a (exagerez bineinteles), va fi atat de scarbit de scoala si de cunoastere incat va ajunge in viata un ignorant usor de manipulat. Asta e tot. Simplu si evident, nu?
🙂 Buna descriere! O sa ma apuc de un articol despre inceputurile scolii de stat. Sigur va fi interesant.
Cred(si ramane o parere pe persoana fizica!) ca scoala institutionalizata a fost, este si va ramane o perioada destul de lunga un rau necesar. Imi aduc aminte de caricatura unui ins tanar la interviul de angajare care, invariabil de forma intrebarii Ce stii sa faci in viata reala fostul elev(student) raspunde ca stie sa rezolve orice test. Da’ orice test printat. Asa si copiii nostrii au nevoie de o oarecare indrumare catre o intelegere ca in viata reala vor avea contact cu diverse situatii si oamenii care au nevoie de manipulare(in sensul bun) si sfatul lor de adulti echilibrati. Eu raman la intrebarea existentiala cum este posibil ca de la anul sa fie optional/obligatorii cateva ore extrascolare iar una dintre ele este religia. Inteleg ca un copil are nevoie de activitati atat kinetice cat si psihice dar religie? C’mon!
Educatia se face acasa si nu la scoala.
M-am nascut un geniu(nu neaparat subsemnatul) dar educatia scolara m-a terminat.
De acord ca educatia religioasa se face in familie si, daca e cazul, in biserica de care apartine aceasta. Eu inca nu mi-am facut o parere despre religia studiata in scoala. Atata timp cat parintii sunt de acord, nu vad nimic rau in familiarizarea copilului cu religia crestina. Insa nu sunt asa convinsa ce e ok sa pui note si sa dai teste la ceea ce nu mi se pare a fi o “materie”… in fine, discutia e luunga si poate nu-si are rostul aici.
Bravo, Andreea! Excelent articol!
Multumesc mult!
Multumesc! Scrii bine, foarte bine, despre lucruri pe care trebuie sa le rumegam cu toti. Tot inainte!
Multumesc pentru incurajare!
Ca si acum 50 ani, ca si acum 500 de ani, educatia vine de acasa. Ce poate aduce scoala este putina instruire si deschidere catre cateva domenii. Asta este de f. mare ajutor in conditiile in care in o parte din familiile romanesti lipseste (vezi gradul variat de analfabetism, alcoolism, familii mono parentale sau copii crescuti de bunici, etc). Nu am avut niciodata o scoala buna, vezi absolventii de acum 40 ani, astazi politicieni de 60 ani, vezi absolventii de acum 20 ani astazi in varsta de 40 ani.
Eu cred ca institutia numita scoala, astazi, in Romania nu mai are ca scop instruirea/ inaltarea copilui. Scopul l-au pierdut demult, in fata setii de bani. E doar un colac de salvare de care se tin cu dintii multi; doar un mod de a cheltui niste bani, de argumenta niste cheltuieli, un mod in care sustin vanzarea si comericalizarea a diverselor produse. Introducerea clasei pregatitoare obligatorii nu face pt min decat un alt motiv de a lua bani de la buget, in alta forma.
Disperarea e destul de mare, pt ca natalitatea in Romania e in continua scadere: 360 mii copii nascuti in 1989, 260 mii in 1990, 190 mii copii nascuti in 2013; asadar sectorul de target financiar se diminueaza. Ministerul (ca nr de indivizi) insa nu s-a micsorat procentual, in fiecare an. Situatia dezastruoasa de acum putea fi intuita si adaptata in timp, dar nu se vrea. Vezi toate acele firme si firmulite ce organizeaza competitii, diplome, mai mult sau mai putin autorizate de stat, firmele care vin si propun x carti/ caiete fiecarei clase, firmele care vin si realmente vand produse in scoli, etc. toate tolerate si acceptate de directori, cadre didactice, minister, datorita micilor atentii financiare.
cat dispret fata de scoala. ma intreb daca nu ati fi fost la scoala unde ati fi ajuns acum? ma intreb daca aveti un job, daca iesiti afara cu prieteni. nu am citit niciodata un blog atat de inversunat impotriva scolii. pentru unii scoala este acel ‘secure base’ de care vb Bowlby care nu-i poate fi oferit de familie, doamna. nu doar protectia copilul se ocupa de copii familiilor cu probleme. doamna. se ocupa si terapeutii-consilieri aflati in scoala. daca copilul dumneavoastra ar avea un prieten dintr-o astfel de familie ma intreb cum v-ati uita la el. daca va avea prietenei care se duc la scoala, ce veti face?
1. Eu nu vad atitudinea mea ca fiind dispretuitoare, ci mai degraba rezervata si sincera. Dar daca asa ajunge la unii dintre cititori, inseamna ca ori eu am scris gresit, ori ei au interpretat gresit ce am vrut sa spun. Va las sa alegeti ce va place.
2. Daca nu as fi fost scolarizata, dar as fi fost educata acasa, cred sincer ca as fi mai implinita si nu as fi pierdut nici atatia ani invatand pentru materiile care nu-mi placeau, nici atat de multe dintre interesele mele, pentru care nu mai ramanea timp.
3. Am fost profesor de limba si literatura romana timp de un an scolar, urmand in paralel programul de masterat Didactica disciplinelor filologice, in cadrul Facultatii de Litere Bucuresti. Apoi copywriter. Acum ma dedic educatiei fiului meu de 2 ani si 2 luni.
4. Nu pot sa zic ca ies afara cu prieteni (nu mai am 10 ani), dar socializez in masura in care imi permite ingrijirea unui toddler, care, culmea!, mi-a adus o multime de noi prieteni.
5. Nu ati citit niciodata un blog pe care sa-l considerati dumneavoastra atat de inversunat impotriva scolii? Poate pentru ca in Romania educatia acasa este la inceput si sunt inca putine bloguri consacrate, pe care banuiesc din felul in care imi scrieti ca nu le cautati in mod deosebit. In orice caz, pe orice blog dedicat educatiei acasa veti gasi argumente similare celor expuse aici, deoarece intrebarea “De ce nu scoala?” este intotdeauna in mintea celor ce afla prima oara despre homeschooling.
6. Nu am negat niciodata ca pentru copiii de educatia carora parintii nu pot sau nu vor sa se ocupe scoala este singurul inlocuitor, desi personal il consider necorespunzator. Imi pare rau, insa, ca multi parinti care s-ar putea ocupa in mod satisfacator de proprii copii nu o fac fiindca au fost convinsi ca scoala este buna, necesara, indispensabila, ceea ce nu este adevarat. De asemenea, multi parinti ignora sau trec cu vederea defectele scolii, desi i-ar putea ajuta pe copii sa le depaseasca mai usor sau le-ar putea cere celor in masura sa le combata.
7. Aveti dreptate, am omis consilierii scolari. Mea culpa!
8. Despre ce fel de familie este vorba in fraza “daca copilul dumneavoastra ar avea un prieten dintr-o astfel de familie ma intreb cum v-ati uita la el”?
9. Eu sper sa aiba prieteni care merg la scoala. Nu am nicio prejudecata la adresa celor scolarizati. N-ar fi absurd? Eu insami am fost la scoala si toti adultii din jurul meu. Cred ca ma acuzati de ceva ce pur si simplu nu exista.