Nu trece un an fără să mă sperie sau să mă dezguste ceva la sistemul românesc de învățământ. Parcă cei care au puterea de decizie și-au pus în minte să facă orice ca să grăbească instituționalizarea copiilor și plasarea lor pe banda rulantă ce-i va scoate ”cetățeni onorabili și productivi”. Acum de la 6 ani, odată cu introducerea grupei pregătitoare obligatorii… sau mai bine să zic clasa 0?
Obligativitatea acesteia este “necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa şi prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare”, declară ministrul educației.
Ei, eu am câteva întrebări care nu-mi dau pace:
1. Și ce dacă ”România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa”? Chiar nimănui nu i se pare că acesta e un lucru bun? Asta dacă nu ne frapează termenul ”bătrân” folosit pentru a descrie un copil de 7 ani. Doar pentru că niște domni în costume au decis în cu totul alte culturi că la 4, 5 sau 6 ani copiii trebuie introduși în sistem, chiar trebuie să ne luăm după ei, fără să judecăm cu capetele noastre? Cine știe după ce criterii au luat această măsură? De fapt, cine știe dacă au avut niște criterii relevante? Și, de fapt, cui îi pasă ce criterii au avut ei?
2. Ce înseamnă ”trecerea firească de la joacă la învăţare” și cu ce ajută grupa pregătitoare? Nu că m-așteptam ca domnii în costume să înțeleagă adevărul simplu că joaca e învățare și e chiar cea mai bună formă de învățare, fiind spontană, liberă și auto-condusă. De dragul discuției, să spunem că învățarea ar exclude joaca, ceea ce se întâmplă într-adevăr în sălile noastre de clasă.
Grupa pregătitoare pare mai mult școală decât grădiniță. Copiii au materii care li se predau după o programă ca la carte, cu obiective formulate pe tiparul celor pentru clasele mai mari:
- Comunicare în limba română (oare ce limbă or fi vorbit până acum?)
- Educație pentru societate (a se citi obediență)
- Matematică și explorarea mediului (tare-s curioasă cum vor reuși să le îmbine pe astea două, având în vedere rezistența cruntă a sistemului nostru la abordările interdisciplinare)
- Muzică și mișcare (să îndrăznim să sperăm că nu vor face matematică sau română în schimb, cum e obiceiul la noi?)
- Tehnologii de informare și comunicare sau Jocul cu calculatorul
- Religie (aici discuția e lungă, poate fi un articol de sine-stătător)
- Educație fizică și sport (că doar c-o să-i lăsăm să alerge liberi prin natură)
- Dezvoltare personală (un fel de consiliere în timpul căreia copiii oricum nu pricep o iotă din ceea ce sunt puși să facă)
- Arte vizuale și lucru manual (sau pseudo-creativitate controlată)
De unde să le rămână timp pentru joacă? Și nu, activitățile impuse de programă și dirjate de învățător nu sunt joacă, ci instrucție deghizată.
Domnul ministru se mândrește că “acest curriculum marchează începutul unei modernizări curriculare fără precedent în Romania”. Eu aș zice că n-are cu ce se mândri. E începutul unei ere triste pentru copiii noștri și, implicit, pentru noi.
3. Declara o doamnă/domnișoară consilier sau ceva la fel de pompos că 20% dintre copiii români nu știu ce-i aia grădiniță (așa, și ce dacă?) și că statul trebuie să se ocupe și de ei. De aici tot tămbălăul cu recenzarea copiilor, amenințările cu protecția copilului ș.a.m.d. Dar de ce să-i impunem toate acestea fiecărui copil de 6 ani? Serios vorbind, care sunt beneficiile concrete pentru el, cel de acum? Ah, am uitat… Încă mai credem că trebuie să ne obișnuim copiii cu partea neplăcută a vieții, cu frustrările și încălcarea libertății, punându-le cât mai multe în cârcă și cât mai devreme, de parcă le-am putea construi astfel un fel de imunitate.
Iar dacă 6 ani vi se pare cam târziu, am o veste bună: de-acum putem să-i înscriem în clasa I de la 5 ani sau chiar direct în clasa a doua! E suficient ca cel mic să treacă o evaluare psihosomatică. De ce am face asta? Mi-e greu să înțeleg, dar sigur sunt părinți care vor profita de această măsură, fără să se gândească la efectele ei asupra copiilor, care nu sunt, din păcate, deloc neglijabile. Chiar dacă e doar opțional, mi se pare deplasat să le sugerezi părinților că e în regulă să-și dea copiii și mai devreme la școală dacă le permite un ”profesionist” în urma unei evaluări de doi lei.
Mulți părinți și dascăli au protestat împotriva acestei măsuri, dar legea e lege. E în vigoare din ianuarie anul acesta, fără să fi fost măcar un cetățean consultat înainte. Ce nevoie ar fi să-i întrebăm pe cei direct afectați când avem tările europene drept exemplu și atâția ”experți” pregătiți cu citate expirate din Piaget și Skinner să justifice orice?
Toate măsurile acestea vin să adauge la presiunea pusă asupra copiilor să se facă mari cât mai repede, presiune pe care o putem vedea în tot ceea ce-i înconjoară: jocurile și jucăriile vândute peste tot, serialele și desenele animate, moda vestimentară, produsele cosmetice pentru fetițe, concursurile de frumusețe, revistele și cărțile de povești contemporane, competițiile sportive de la vârste din ce în ce mai fragede. Pentru cei interesați
, David Elkind face o analiză cuprinzătoare a tuturor factorilor care contribuie la imensa presiune asupra copiilor în cartea sa: The Hurried Child.
Și n-am uitat școala. Ea merită menționată separat, căci este de departe cel mai solicitant lucru din viața copiilor.
Presiunea o simt și părinții, încă de la început. De la comparațiile din parc (”Al tău știe culorile? Al meu de la X luni. Dar să numere? Ia zi tu, mami: uuunu, dooooi, teeeei…”) până la articolele ”specialiștilor” care abundă pe net, de peste tot primim mesajul că sunt lucruri pe care orice copil ar trebui să le facă la vârsta cutare, altfel fie noi, fie copilul avem o problemă. Noi că nu l-am ”stimulat” îndeajuns, el că nu ”progresează” conform schemei.
La ce duc graba și presiunea ce cad pe capul copiilor noștri? La stres și depresie, pălirea stimei de sine, pierderea curiozității înnăscute față de lumea înconjurătoare, degradarea motivației intrinseci pentru învățare, tendința de a se supune modelelor ”în vogă” în detrimentul dezvoltării propriei personalități. Toate acestea în numele unor beneficii pur teoretice, pe care cercetările din domeniul psihologiei se grăbesc să le confirme prin studii ușor de manipulat și făcute mereu exclusiv pe copii instituționalizați, în condiții artificiale. Și care ne sunt băgate pe gât ca justificare pentru impuneri venite de sus, în legătură cu care nu am fost consultați, dar care ne vor afecta direct pe noi și pe cei mici, vrem, nu vrem.
P.S. – Total fără legătură cu subiectul ;), citesc în noua lege că finanțarea școlilor se va face în funcție de numărul de elevi înscriși.
tare bine spus! nici daca stateam o zi sa astern tot ce gandesc nu iesea mai bine! o sa dau mai departe.
Parca as fi vorbit eu! Subscriu la tot ce ai zis. Slava Domnului ca nu suntem toti orbi si muti!
bullshit – sunt de acord ca poate clasa 0 nu e cea mai buna solutie, insa articolul e scris cu picioarele si prezinta niste opareri personale nefondate si exagerate in multe cazuri.. mai lasati-ne cu blogareala de 3 lei.. ceva constructiv stiti sa faceti? aveti vreo alternativa? este usor sa scrii cuvinte din dictionar doar ca sa pari inteligent
Multumesc pentru comentariu!
Acesta este un blog personal, deci nu poate decat sa prezinte pareri personale, care pot parea altora nefondate si exagerate, ca orice parere. Solutia mi se pare a fi evidenta: sa nu adaugam un an la ciclul primar, sa lasam copiii care nu merg la gradinita in pace si sa nu-i mai grabim.
Iar daca vei avea rabdarea sa citesti si alte articole de pe blog, vei gasi cel putin trei alternative la sistemul de stat: scolile libere gen Summerhill si Sudbury Valley School, homeschooling-ul si unschooling-ul.
Vlad prietene, incearca sa citesti acest articol fara sa porti costumul corporatist, fara sa te identifici cu nu stiu ce titulatura corporatista pentru care ai facut 3 facultati si 5 masterate si de care estei tare mandru, incearca sa te uiti in ochii tai in oglinda si sa te intrebi cate parale faci TU cu adevarat. Dar nu poti face asta. Pentru ca nu poti vedea nimic din moment ce ai un sac pe fata si ochelari shukari da firma. Si chiar daca il dai jos, ca sa ajungi in dreptul oglinzii trebuie sa-ti indrepti coloana. Iar asta e mai greu, pentru ca nu mai este. Fii baiat supus ca pana acum, urca in schema ca sa ajungi la rangul de “yes man” si dormi in continuare. Si nu uita : karma is a bitch !
Oare a stat cu dictionarul??
O mica precizare despre subiect: nu e nici “grupa pregatitoare”, nici “clasa 0”. E “clasa pregatitoare”.
Da, probabil c-am folosit termenul gresit. Multumesc pentru precizare si pentru vizita!
Plus ca se pot atinge atatea obiective educationale prin joc…
Exista jocuri care dezvolta fiecare arie de la fizic la afectiv. Si toate se pot aplica cu succes.
Apreciez comentariul si sunt de acord ca jocul are un potential educational imens. Asa cum scriam pe la inceputul articolului, joaca este principala modalitate de invatare. Insa as vrea sa fac o precizare: joaca adevarata are o caracteristica fara de care nu poate exista: libertatea. In momentul in care copilul nu este liber sa se joace cum, cand si unde vrea el, aceea nu e joaca, e instructie. Dovada mai buna nu exista decat reactia copiilor la joculetele noastre “educative” din orele de inspectie (ca-n rest, foarte putini profesori aplica aceasta metoda).
Pentru mai multe detalii, puteti consulta articolul lui Peter Grey, ale carui eseuri sunt in parte traduse aici pe blog: http://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/200901/how-ruin-children-s-play-supervise-praise-intervene.
Andreea, eu sunt cercetas de 10 ani. La noi metoda principala este jocul. Si chiar am inceput sa tinem cursuri cu profesori pentru Scoala Altfel, si ajung si ei la concluzia ca jocurile fuctioneaza: https://www.facebook.com/scoalaaltfel
Degeaba ai dreptate daca noi parintii copiilor fortati sa se inscrie obligatoriu in clasa pregatitoare nu facem nimic sa ne opunem. La anul o sa vina cu acelasi text (daca anul acesta le-a mers),cu aceleasi argumente marca Basescu (hahahaha…) doar varsta o sa fie alta. Si in cativa ani o sa fim primii “pe UE” cu …bebelusi inscrisi la scoala de alde Funeriu& Domnisoarele directoare(cu fuste mini si fara familie sau copii) din minister.
Multumesc pentru vizita si comentariu, Cata!
Intr-adevar, ce poate face un biet articol de pe un blog? Mai mult decat sa ridice niste semne de intrebare si sa puna pe ganduri, mai nimic. Deocamdata e tot ce pot face, insa sper ca parintii care citesc articolele vor reactiona cumva, macar cu un comentariu fata de cei care recenzeaza, cu o petitie, cu ceva. Sau macar dand acestei clase pregatitoare importanta pe care o merita si neadaugand la presiunea asupra copiilor.
Această clasă pregătitoare are totusi un rost – din păcate, în mediul rural, în comunitățile sărace, în comunitățile de rromi, copiii nu au acces la nicio formă de educație până în cls. I, deoarece nu sunt dusi la grădiniță. Grădinița nu e obligatorie, prin urmare copiii nu sunt dusi la grădiniță. În momentul când încep cls I, între ei si colegii lor care au fost la grădiniță e o mare diferență de nivel de cunostințe. Această clasă pregătitoare are rolul de a aduce copiii, pe cât posibil, la acelasi nivel înainte de cls I propriu-zisă si de a le oferi, pe cât posibil, o sansă egală la educație, indiferent că de mediul/comunitatea de unde provin. O lege a educație trebuie să țină cont de realitățile statistice si demografice. În acelasi timp, dacă legea ar fi avut prevederi legate de posibilitatea învățatului acasă (homeschooling) ar fi fost foarte bine.
Multumesc pentru vizita si pentru cuvintele lasate aici!
Sunt de acord ca masurile din domeniul educatiei trebuie sa tina cont de realitatile demografice, insa mi se pare un abuz sa obligi toti copiii sa mearga la gradinita pentru acei copii neglijati de parinti care altfel ar fi dezavantajati. Cred ca parintii ar trebuie sa aiba dreptul sa inscrie sau nu copii la gradinita.
In ce priveste nivelurile diferite de cunostinte cu care ajung copiii in clasa I, de ce ar fi un an in plus raspunsul cel mai bun? De ce n-am putea sa relaxam cerintele si programa pentru invatamantul primar, mai ales cand majoritatea parintilor se plange de cantitatea de teme si de oboseala copiilor inca din clasa I? De ce nu e clasa I considerata ca un prim pas, o trecere de la joaca la invatare? Sunt intrebari pe care cred ca multi parinti si le pun cand se confrunta cu efectele scolarizarii timpurii.
Apreciez faptul ca ai pomenit homeschooling-ul. Aici e alta hiba a sistemului din punctul meu de vedere: nu se accepta faptul ca parintii au dreptul sa aleaga inclusiv iesirea din sistem. Se porneste, ca-n multe alte cazuri, de la prezumtia de vinovatie: nu vrei sa-ti dai copilul la scoala/gradinita, inseamna ca-l vei abuza si-l vei izola si cine stie ce alte grozavii. Cand, de fapt, astfel de parinti nici n-ar vrea sa auda de educatia acasa, care pentru a fi pus in practica cere efort si energie. Oricum, sunt sigura ca legea nu-i va impiedica de fapt pe cei care-si abuzeaza copiii sa faca asta, orice ar spune mai marii.
Da, sunt de acord cu tine, ar trebui să existe pentru părinții care îsi doresc o altă abordare (homeschooling, unschooling, etc.) modalitățile legale pentru a apela la aceste tipuri de învățare. Copilul meu, de exemplu, din cauza ritmului lui de învățare (perioade de acumulare foarte intense în momentul în care ceva îi trezea interesul) ar fi fost candidatul ideal pentru unschooling, cu atât mai mut cu cât eu lucrez de acasă. Din păcate, nu am găsit o modalitate legală pentru a practica acest tip de învățare, si cred că pentru remedierea acestui aspect în legea învățământului ar trebui să milităm.
Dar ideea în sine de a integra copiii într-o formă de învățământ de la 6 ani nu mi se pare neapărat rea. Noi pornim de la premisa că toți părinții sunt ca noi – îsi petrec timp cu copiii, se joacă cu ei, îi învață lucruri. Din păcate, realitatea e diferită, sunt zeci de mii sau poate sute de mii de copii care nu au acces la nicio formă de educație, sunt efectiv lăsați singuri acasă sau lăsați cu bunici si alte persoane în vârstă, care nu au disponibilitatea de a-i învăța ceva sau educa în vreun fel, până în momentul în care părinții nu sunt obligați să îi înscrie la scoală. De asta susțin eu că clasa pregătitoare e o idee bună.
Știi care-i problema, Deea? Că dacă acuma ideea de a integra (așa i se spune frumos la „a obliga”?) copiii de șase ani într-o formă de instituționalizare ți se pare okay, atunci e foarte probabil ca peste 10 ani să ți se pară okay același lucru pentru copiii de cinci ani. Și ceva mai încolo pentru cei de patru ani. Și așa mai departe.
E povestea cu fiertul broaștei — aruncă o broască într-o oală cu apă fierbinte și o să se zbată de numa’ să ias-afară; dar pune o broască într-o oală cu apă rece, după care fă foc sub oală și-o s-ajungi s-o fierbi fără ca broasca să protesteze vreodată.
Pas cu pas, picătură cu picătură — e una din tehnicile de uzurpare. Și tocmai asiști la, și accepți senină, aplicarea acestei tehnici: Statul român uzurpă dreptul natural al părinților de a decide în legătură cu educația copiilor lor.
Pentru că asta este ceea ce se-ntâmplă cu „clasa pregătitoare”: Statul extinde încă un pic abuzul pe care-l face prin însușirea unui drept pe care nu l-a avut (până acum câțiva zeci de ani) și care aparține în mod natural părinților unui copil: acela de a decide care este cea mai bună modalitate de educare a copilului.
Augustin – din păcate, nu are rost să pornim de la premiza că toți părinții sunt dedicați, informați, interesați, acordă atenție copiilor si sunt preocupați să le ofere o educație excepțională. din păcate, există foarte mulți părinți care nu-si trimit copiii mai deloc pe la scoală si nu le oferă nici o formă de educație, iar respectivii copii se vor transforma în adulți fără acces la slujbe decente si la o viață normală, care la rândul lor, din lipsă de informare si de educație, vor face aceleasi greseli cu copiii lor – si ăsta e un cerc al sărăciei care trebuie rupt. De aceea, zic eu, legea care prevede încadrarea copiilor de 6 ani în clasa pregătitoare e un pas înainte.
Dar, în acelasi timp, sunt de părere că actuala lege a educației ar trebui să ofere părinților interesați si dispusi să practice homeschooling cu proprii copii.
Okay, Deea. Și-atunci de la ce premiză propui tu să pornim?
Dacă aceasta în care acordăm încredere părinților cum că ar fi cei mai interesați în a asigura bunăstarea copiilor lor, prezent și viitor, nu este o premiză bună, atunci care este?
Alternativa pe care o văd este de a-i blama pe părinți, de a-i presupune niște oameni interesați în a obține nu știu ce profit de pe urma copiilor lor, sau total dezinteresați de soarta acestora. Asta este premiza pe care o propui?
Sau care e? Care este regula (nu excepția!) pe care o observi tu în comunitatea în care trăiești? Cum sunt părinții cu care te-ntâlnești pe stradă, în piață, aiurea-n tramvai?
Impresia mea e că te uiți la câteva excepții și generalizezi la modul apocaliptic. Dar poate e doar impresia mea. Poate chiar așa stau lucrurile-n comunitatea în care trăiești — e mai plină de părinți iresponsabili, lipsiți de discernământ, care-și tratează copiii cu indiferență sau, mai rău, caută a le provoca diverse greutăți. Te las pe tine să-mi spui cum e pentru că tu-ți cunoști mai bine vecinii.
În ce mă privește, întreaga experiență a mea de până acuma (în România dar și în alte țări) îmi spune un singur lucru: că părinții sunt primii cei mai interesați de viitorul copiilor lor. Nu Statul, nu școala, nu vecinii, nu alte neamuri. Părinții! Asta e regula pe care eu o pot deduce din ceea ce mi-a fost dat să văd până acuma. (Da, admit că am avut ocazia să dau și peste excepții, dar infinit mai puține decât ceea ce constituie regula de care spun.)
În consecință, o să mă scuzi, dar eu am să continui să-mi exprim părerea plecând de la premiza pe care eu o pot observa.
Tu poți pleca de la alte premize dacă experiența ta de viață îți spune altceva. În care caz vom ajunge inevitabil la concluzii diferite. Asta e! Se mai întâmplă.
Pentru discuția de față ar fi poate interesant să spui limpede care e premiza de la care pleci — cine reprezintă mai bine interesele copilului: părinții sau Statul? (Regula, nu excepțiile.)
Deea, eu am avut ocazia sa ajung intr-o comunitate de romi (mic sat amarat) unde romii traiau ca vai de mama lor, cu nici un viitor si nici un mod practic de a se intretine material pe ei sau familiile lor. Era si o scoala elementara (de vreo 2-3 camere) unde o invatatoare inimoasa se zbatea din rasputeri sa-i convinga pe adulti sa trimita copiii la scoala, dar crezi ca mergeau? In realitate obligativitatea este doar tot pentru cei responsabili, pentru ca cei care nu vor sa-ti trimita copiii la scoala, cei care au cea mai mare nevoie de o minima forma de educatie, nu-i trimit.
Sunt tatăl a doi copii dar găsesc părerea exprimată pe acest blog doar o părere subiectivă, nefundamentată și fără să aibă în vedere multe alte aspecte. Eu nu cred că generalizarea în ceea ce privește învătământul românesc este bună, sunt foarte multe școli bune de care părinții sunt mulțumiți și la care copii se duc cu drag. Copiii mei se bucură că merg la grădiniță (de stat) și se joacă foarte mult și acolo. Sunt copii care au nevoie de alt tip de “predare” și nu numai prin joc. 20% din copiii din România nu mergeau la grădiniță nu pentru că părinții îi învățau ceva acasă ci pentru că nu le păsa. Eu sunt d-acord cu noua lege a învățământului chiar dacă este perfectibilă, o “revoluție” în această zonă este imposibilă pentru că nimeni nu știe cum este mai bine. Sunt d-acord ca cei care nu vor să-și dea copiii la școală să nu-i dea, să îi învețe acasă prin joc, este algerea fiecăruia dar vă garantez, ca părinte, că niciodată nu veți avea siguranța că ați luat cea mai bună decizie în ceea ce privește viața copilului. Cine are această siguranță și poate să doarmă noaptea liniștit ca părinte are o problemă.
Multumesc pentru vizita si dorinta de a deschide o discutie!
In general, parerile tind sa fie subiective. 😉 E in regula ca nu sunteti de acord, nici nu ma asteptam ca toata lumea sa ma aprobe. Ma bucur ca dumneavoastra sunteti multumit de sistemul de invatamant si ati gasit o gradinita in care copiii dumneavoastra se simt bine. Insa, asa cum i-am raspuns si cititoarei dinainte, mi se pare abuziv sa obligi toti copiii sa mearga mai devreme la scoala pentru cei considerati a fi neglijati de parinti. Sunt sigura ca se puteau lua masuri care sa multumeasca si pe cei ingrijorati de soarta copiilor rromi sau de la tara si parintii care-si doresc altceva pentru copiii lor si aleg sa nu-i inscrie de la 6 ani in sistemul de invatamant.
Aici e problema, ca ne lasam purtati in discutie de cazurile extreme si de statistici, cand de fapt optiunea pentru o abordare educationala sau alta tine de fiecare familie in parte si ar trebui sa porneasca de la nevoile fiecarui copil in parte. Eu nu pot crede ca exista o singura cale pentru toti copiii si toate familiile, o reteta buna la toate, un tipar garantat.
Pomeniti de cat de greu e sa ajungi la siguranta ca ai ales ce e mai bine pentru copil. Stiu cum e, desi primul meu copil e abia pe drum. Stiu cat de dureroase-s intrebarile si indoielile. Dar supunandu-ne acestor legi renuntam practic la alegere, pasand-o statului, care nici nu ne cunoaste copilul, nici nu poate avea in vedere interesul lui pe termen lung. Statul gandeste in cifre si statistici si porneste de la premisa ca cei care nu i se supun trebuie pedepsiti, pentru ca sigur “pun ceva la cale”. Cu asta putem dormi linistiti?
Eu refuz sa-i las statului puterea de decizie in privinta educatiei copilului meu.
Salut!
Stii cand mi-am dus copilul la gradinita? Cand mi-am dat seama ca mi-am atins limitele. Am crezut ca nu voi avea nevoie de aceasta etapa. Mi se parea extrem de trist sa o duc la “serviciu” (program fix, matinal, etc) de la 3 ani. Simteam ca si tine ca o grabim.
Joaca, povestile, istorisirile si explicatiile despre lumea inconjuratoare, regulile sau libertatile faceau parte zi de zi din lumea noastra (a parintilor si a fetitei) atat cat cerea si isi dorea ea. In ziua in care mi-am dat seama ca absoarbe mai mult decat ii putem oferi noi parintii, am hotarat ca trebuie sa mergem la gradi.
Probabil la fel va fi si trecerea la scoala. Probabil pentru un start de pe aceleasi pozitii aparut clasa pregatitoare.
@Andreea: cred că refuzul ăsta de-l pomenești la urmă o să-ți cauzeze niscaiva nopți nedormite. Sigur mai multe decât cele de care au parte cei care aleg să se culce pe-o ureche, liniștiți, încrezători în calitatea „experților” în domeniul educațional care fac legea în școlile României.
@Adrian: ce spui tu e, practic, că ți-e teamă să-ți asumi anumite decizii (cele referitoare la educația propriilor copii) și atunci preferi să le externalizezi, de parcă ar exista vreo altă persoană mai potrivită (decât părinții copilului) care să ia aceste decizii. Cred că te-amăgești.
Materia aia “Muzică și mișcare” pentru ce meserie îi pregăteşte pe tineri: dirijor sau break-dance-er?
Buna Andreea,
Si cum putem milita pentru drepturile noastre, acelea de a nu asa statul sa decida ce este mai bine pentru copilul nostru. Eu sunt pentru scoala de acasa, si imi doresc din toata inima ca si la noi in Romania sa se aprobe o astfel de lege ,ce ne-ar da dreptul de a alege. Oare doamna Carmen Axinte, despre care stiam ca a propus aceasta lege inca de anul trecut, mai este “cu noi”? Stii tu ceva? Atat eu, cat si alte cateva familii cunoscute mie, suntem pentru aceasta lege. Poate pe blogul tau ne vom strange mai multi, si impreuna sa facem ceva.
In austria se discuta acum o lege care prevede instituirea unor forte speciale de ordine pentru cei care chiulesc de la scoala. Am scris, impreuna cu alti colegi ministerului si incercam sa boicotam asemenea masuri.
Cand elevii sunt tratati ca si cum ar fi infractori scoala nu poate deveni decat “puscarie”.
Mi se pare aiurea sa galopam cu scoala pentur a tine randul cu asa zisele performante ale chinezilor a caror rata de sinucideri in randul elevilor este prima in lume (13 % !)
Eu lucrez cu parintii si ii incurajez sa nu tolereze orice din partea politicii de invatamant panicare (de oriunde din Europa!). Andreea, exista un proiect excellent la nivel de EU “Learning for wellbeing”, daca te intereseaza ti-l mailez: raluca.jacono@familylab.at – acest proiect imi da speranta ca scoala va deveni ceea ce trebuie sa fie un DREPT si nu o OBLIGATIE.
raspunsuri la intrebari:
1. sa iasa mai repede la munca… sa sustina statul pensionarii. Doresc doar o noua generatie de platitori de impozite
2. o minciuna care suna bine sa acopere pe 1
3. cateva gradinite construite ar schimba acei 20% de copii neinstitutionalizati; cateva microbuze in fiecare judet va aduce copiii din catune la scoli/gradinite mai mari, si vor fi mai bine educati
PS-ul tau este fix in legatura cu subiectul. Este motorul subiectului.
In momentul asta, natalitatea a ajuns la 195 mii copii pe an. In 1989 erau 320 mii, in 1990 erau 260 mii, apoi in coborare usoara pana la cifra actuala, si va continua asa. Pt ca sistemul de invatamant nu s-a echilibrat din timp(cu reduceri anuntate de invatatori cu 6ani inainte, cand dupa nr de copii nascuti s-ar fi stiut CLAR cati invatatori mai e nevoie; cu reduceri adecvate de profesori si universitati), pt bani, copiii platesc.
Scump.
In conditiile astea, un parinte e confuz. Solutii, decizii, instabilitate… ce incredere sa aiba copilul intr-un sistem nou si neclarificat?
Foarte bine si frumos explicat. Total de acord 🙂
sunt psiholog si cercetator in domeniu in Belgia…nu pot sa nu fiu absolut intru totul de acord cu articolul acesta. Felicitari!
Ar fi interesant un experiment. .
….daca am fi fost altcineva altundeva. ..oare ce anume s are fi intamplat?…
….eiìi. ..acest “lucru ” nu l vom afla niciodata. ..
Consecinta: confruntare ne cu regulile sistemulu,i “de bastina “, de invatamant. ..este foarte important sa fructifici cat se poate de mult rezultatele. …
*ar