Pentru că, din încăpățânarea de a se concentra pe ”concurență” și pe ”achiziția unor cunoștințe de bază comune”, educația tradițională ignoră total impactul emoțional al experienței școlare. Rezultatul? Copii triști, obosiți, plictisiți, nervoși, uneori violenți, care pot recita poezii și lecții întregi de istorie, dar nu pot gândi pentru ei înșiși.
Educația Democratică are ca scop persoana fericită, sănătoasă, liberă, independentă și bine adaptată. Pentru a atinge acest ideal, școlile democratice eliberează copilul de presiuni și de evaluări, pentru ca el să se poată dezvolta conform propriei nevoi de cunoaștere.
Există cinci concepte de bază ale acestui mod de a face educație:
1. Învățarea în ritmul propriu al tânărului: Fiecare dintre noi are propriile interese, abilități, preferințe, un temperament propriu, un stil de învățare specific și un ritm natural de asimilare a cunoștințelor. Cum ar putea o ofertă educațională unică și uniformizantă să ne împlinească nevoia de cunoaștere?
Educația Democratică face posibilă alegerea și permite adaptarea educației la nevoile reale ale copilului/tânărului. Cum? Oferindu-i un mediu multi-vârstnic și neîmpărțit pe clase în locul tradiționalului sistem rigid de standarde, niveluri și clase, sistem care nu ține cont de cine este tânărul la o anumită vârstă.
2. Pregătirea emoțională pentru îndeplinirea unei sarcini este mai importantă decât sarcina în sine: A primi o sarcină atunci când te simți slab sau prost îți adâncește sentimentele de descurajare, teamă și neajutorare. Într-o astfel de stare, învățarea autentică este imposibilă. Din păcate, în sistemul tradițional, acestea sunt sentimentele obișnuite. Copiii ”învață” de frică, memorând informații pe termen scurt, fără a le trece prin propriul filtru, nu pentru a cunoaște, ci pentru a evita pedeapsa sau ridiculizarea.
Educația Democratică recunoaște rolul important al pregătirii emoționale pentru îndeplinirea unei sarcini, oferindu-i tânărului timpul și mediul securizant de care are nevoie pentru a se deschide către cunoaștere. Pentru a putea accepta și îndeplini o sarcină, el are nevoie de încredere în forțele proprii și în felul său unic de a cunoaște. De aceea, școlile democratice au zone special concepute pentru activități distractive și relaxante, care pot oferi liniștea și siguranța de care e nevoie. Tinerilor veniți din sistemul tradițional li se acordă răgazul și grija de care au nevoie pentru a-și recăpăta încrederea în sine.
3. Maximizarea alegerilor și minimizarea/eliminarea relațiilor bazate pe constrângere: Așa cum demonstrează John Holt, tinerii învață printr-un proces lent de cercetare, în care, prin intermediul observației și al intuiției naturale, își formulează teorii îndrăznețe pe care le testează apoi în experiență. Fiecare confirmare a teoriei o întărește, până în punctul în care tinerii pot afirma că știu cu adevărat ceva.
În sistemul tradițional, tinerii sunt solicitați frecvent să demonstreze că știu ceva, fără a li se acorda timpul necesar pentru a parcurge procesul natural de învățare. Teoriile le sunt predate și demonstrate, lor rămânându-le ”interesanta” sarcină de a le memora și cea sisifică de a le ”înțelege”. Cum să înțelegi ceva ce ți-e atât de străin? Acest proces complex este sabotat și de constrângerile absurde de a studia domenii care nu îi interesează sau pentru care nu au nicio înclinație naturală.
Ce propune Educația Democratică? Libertate: de a alege ceea ce îi afectează în mod direct și individual, ceea ce este demn de interes și pentru care dovedesc o înclinație, de a hotărî ritmul și felul în care se desfășoară învățarea. Cum? Punându-le la dispoziție Clase Deschise, fiecare cu o anumită funcție (muzică, alfabetizare, matematică, științele naturii etc.) și acordându-le libertatea de a alege între ele, de a decide când, pentru cât timp și în ce ordine studiază anumite domenii. Se înțelege că orarul clasic, cu toate constrângerile sale, este abandonat.
La fel se întâmplă cu sistemul de note și de teste pe care, în mod absurd, copiii sunt nevoiți să-l îndure. Dacă este nevoie de evaluare, atunci ea trebuie să fie neinvazivă și total constructivă, numai dacă tinerii vor cu adevărat să fie evaluați și nu la cererea sau sugestia unui adult.
4. A învăța să înveți este mai important decât ce înveți: Învățarea centrată pe conținuturi nu le poate oferi tinerilor abilitățile necesare vieții în secolul XXI. Stocarea unei cantități impresionante de informație nu mai este relevantă sau utilă în ziua de azi. Tinerii au nevoie să știe cum să învețe, cum să ceară o informație și unde să o caute, cum să o folosească într-un nou context și cum să o integreze în sistemul de cunoștințe dobândite anterior.
Școlile democratice cultivă aceste abilități permițând instinctelor naturale de cercetare și curiozității înnăscute să provoace căutări din ce în ce mai complexe, pe măsură ce tinerii se maturizează.
5. Crearea unor spații de învățare conduse de comunitate: A. S. Neil afirma că tinerii nu pot fi eliberați pentru a învăța dacă nu au libertatea de a-și guverna mediul de învățare, libertate care înseamnă acceptarea unor drepturi egale pentru toți membrii comunității educaționale.
În școlile tradiționale, libertatea este îngrădită de constrângeri impuse de stat. Conducerea, formată din câteva persoane, are dreptul la decizie în chestiunile legate de administrație, dar nu și în cele cu adevărat importante. Părinții au un cuvințel de spus prin intermediul comitetului de părinți, organism la fel de restrâns ca număr de membri. Ce le rămâne copiilor? Să îndure.
Educația Democratică le acordă tuturor celor implicați în viața școlară, adulți sau copii, dreptul de a vorbi și de a asculta, de a convinge în cadrul întâlnirilor comunității și de a vota pro sau contra propunerilor. Drepturile acestea se exercită în cadrul întâlnirilor săptămânale, în care tot ce afectează viața comunității este supus deciziei acesteia: politica școlii, proiecte și sarcini, evaluare, cerințe pentru absolvire și ceremonii, bugetul și materialele educaționale necesare, comportamente care respectă sau nu valorile comunității, angajarea personalului, toate sunt analizate și hotărâte prin majoritatea voturilor sau prin consens.
Bineînțeles că este nevoie de un set de reguli care să definească acel comportament conform cu valorile comunității. Dar pentru ca el să dea rezultate, este nevoie să fie creat de către membrii acesteia, în spiritul valorilor în care ei cred cu adevărat. Atunci când regulile sunt formulate de comun acord, ele sunt mult mai ușor de respectat de către toți cei implicați, deoarece sunt percepute ca măsuri luate pentru siguranța tuturor și nu ca impuneri străine.
Găsiți detalii despre fiecare concept aici.
Cel putin teoretic, se doreste si pe la noi trecerea de la educatia axata pe procesul in sine la cea “centrata pe elev”, de la informatie la capacitati/abilitati, dezvoltarea personalitatii copilului etc. Practic, nu se intampla nici macar acest lucru decat limitat. Dar sistemul nostru de inv este ca o caruta grea, cu roti rupte, ce se urneste ffff greu (daca se urneste, cumva). Insa de la ‘centru’ se insista inspre directia mentionata mai sus.
Mi-e teama ca, si daca acest lucru se va realiza, profesorii vor face o patimasa obsesie pt format/dezvoltat capacitati etc. Nu vor mai alerga dupa ‘acumulat cunostinte’, ci dupa ‘format si dezvoltat capacitati’.
Nu vor pricepe niciodata ca invatarea are ca fundament adaptarea copilului la aceasta lume in care traieste, adaptarea insemnand un demers cu totul si cu totul personal.
sunt invatatoare in stadiul de ‘reformatare’
Sunt mai nou cufundată în cărțile lui John Holt, Teach Your Own și Instead of Education, pe care le recomand tuturor celor ce văd ceva în neregulă cu sistemul de stat. Mi-a plăcut la nebunie cum scrie și îi admir curajul cu care spune adevărul, așa incomod cum este. Citez o parte din introducerea la cea se-a doua carte: Not all persons will give the word “education” the meaning I give it here. Some may think of it, as 1 once described it, as “something a person gets for himself, not that which someone else gives or does to him.” But I choose to define it here as most people do, something that some people do to others for their own good, molding and shaping them, and trying to make them learn what they think they ought to know. Today, everywhere in the world, that is what “education” has become, and I am wholly against it. People still spend a great deal of time—as for years I did myself—talking about how to make “education” more effective- and efficient, or how to do it or give it to more people, or how to reform or humanize it.
But to make it more effective and efficient will only be to make it worse, and to help it do even more harm. It cannot be reformed, cannot be carried out wisely or humanely, because its purpose is neither wise nor humane.
Sunt cu totul de acord. Fie că le spunem cunoștințe, fie că le numim abilități/competențe, ele rămân niște concepte inutile și dăunătoare, din moment ce fărâmițează cunoașterea și susțin în continuare o învățare teoretică. Mă refer la faptul că elevii nu învață făcând, așa cum ar trebui, ci învață mai întâi ca să poată face apoi. Să dau un exemplu din cartea lui John Holt: bebelușii nu învață mai întâi despre vorbire, ci vorbesc direct (mai stângaci la început, ce-i drept) și nu învață despre mers, ci încep să meargă. Prin urmare, nu-i nevoie să învățăm despre citit sau scris, ci să începem să scriem și să citim direct, fără exerciții premergătoare care să ne pregătească pentru a face acele acțiuni.
Aş vrea să secondez şi eu recomandare pentru cărţile lui John Holt. A scris mai mult de două, şi cu excepţia uneia, toate au de-a face cu educaţia. (De fapt, chiar şi în „excepţie” apar câteva tangenţe vizavi de procesul educativ, însă în mod evident nu educaţia e în centrul atenţiei.) Toate cărțile sale îmi pare că merită citite (de cei preocupați de subiectul educație).
În ce mă priveşte, principala calitate pe care o apreciez la John Holt este stilul său de a se exprima foarte simplu şi direct, făcându-se inţeles de, cred, oricine. (Nu e deloc trivial să te faci uşor înţeles de alţii… în fapt, pe ce acumulez experienţă de viaţă, pe ce îmi pare că e o artă în sine.)
Aşa. Şi să mai spun o vorbă vizavi de autorul acesta… În nu mai ştiu care din cărţile sale propune o metaforă despre cum am putea „vedea” cunoştinţele (abilităţi, competenţe, cum a fi să numeşti ceea ce rezultă în urma procesului educativ) unei persoane: ca pe o formă ce creşte cu trecerea timpului. Dar, în timp ce şcoala încearcă să imprime o aceeaşi formă tuturor (să zicem –pentru vizualizare– imaginea unei sfere, care ar cadra şi cu standardizatul om ideal, frumos „rotunjit”), tendinţele naturale sunt de a obține tot felul de forme, nesimetrice, imperfecte, cu amprentă personală (și-aici cred că s-ar potrivi imaginea unui blob).
Și-atunci… think about it (și asta n-am mai citit-o în cartea lui Holt)… ca să obții o sferă din ceva care în mod natural tinde să fie un blob, trebuie să aplici tot felul de forțe și contrângeri pentru a modela „materialul” în forma dorită și a-i reteza expansiunea naturală iregulată. Dar „costul” obținerii acestei sfere este volumul pe care ea îl ocupă — mult mai mic decât blobul a cărui expansiune nu ar fi fost controlată. Și asta, dacă e să mă gândesc, e fix ceea ce-mi pare că se-ntâmplă-n școli: da, se obțin niște cunoștințe/abilități/etc., însă atât de mult mai puține decât s-ar putea obține în mod natural.
Am inclus multe dintre cărțile lui John Holt în lista de titluri de pe pagina asta și chiar le-am plasat în frunte. Acum citesc Instead of Education și exclam ”Da, așa e!” la fiecare pagină, la fiecare paragraf chiar. Îmi place la nebunie curajul lui de a spune lucrurilor pe nume. Îmi place stilul de care vorbeai și ușurința cu care argumentează ideile sale revoluționare. Chiar și viața lui mi se pare fascinantă. Iar pentru părinții care caută un răspuns la întrebări precum: De ce nu vrea copilul meu să meargă la școală? De ce nu-i place școala? De ce nu mai citește? De ce e mereu morocănos și obosit? Ce aș putea face în legătură cu asta?, cărțile lui Holt sunt un izvor de înțelepciune, adevăr și încurajare.