de Peter Gray

Cum sa te bucuri de joaca copiilor, nu s-o distrugi.

 

Sufletul mi-a fost miscat de multe dintre minunile naturii – de frunzele oranj si portocalii stralucind in soarele de toamna, de ratele salbatice aterizand usor pe apa la apus, de nori plutind deasupra mea in timp ce stau intins privind cerul. Insa, dintre toate privelistile naturii pe care le-am gustat si contemplat, niciuna nu m-a incantat mai mult decat privelistea copiilor jucandu-se – jucandu-se liberi, fara adulti care sa-i ghideze sau sa-i intrerupa. A interveni in joaca lor mi se pare a fi la fel cu a trage in ratele salbatice care aterizeaza pe apa.

Cuvintele mele sunt slabe substitute  pentru privelistile reale, dar lasati-ma sa incerc sa va dau doua exemple care pe mine m-au miscat mai mult decat orice poezie. Nu e nimic special in ele, sunt la fel ca joaca de pretutindeni. Ceea ce le face speciale pentru mine este ca mi-am permis sa le privesc si sa ma bucur de ele, sa le vad asa cum unii oameni asculta concerte sau admira picturi faimoase. Le povestesc aici in parte pentru a incerca sa transmit frumusetea lor, dar si pentru a sublinia cum adultii le-ar fi putut distruge supraveghind, laudand sau intervenind in alt mod, cum se intampla mult prea des in zilele noastre.

Ambele exemple s-au petrecut in biserica de care apartin. Le prezint aici la timpul prezent pentru a le face mai vii.

Exemplul 1: Magarusul

Slujba de duminica s-a terminat. Plictisit de ora de luat cafeaua, ma duc sus in camera mare unde copiii se joaca uneori in timp ce asteapta ca parintii lor sa termine cu socializarea. Paisprezece copii – de ambele sexe si cu varste intre 3 si cam 12 ani – joaca magarusul cu o minge gonflabila, cam de doua ori mai mare decat o minge de baschet. Paisprezece corpuri umane de marimi diferite se misca repede, fiecare urmand o traiectorie arbitrara, in propriul ritm, cu propriul fler. Si totusi, cumva, toti paisprezece se aduna, cu accentul mingii verde deschis, intr-un singur organism fluid.

Ma simt de parca as privi un dans frumos coregrafiat, dar nu exista niciun coregraf. Nimeni nu domina, nimeni nu e lasat la o parte, nimeni nu se loveste de altcineva, nimeni nu se plange; toate tipetele sunt de bucurie. Fiecare copil care vrea mingea o primeste pentru destul timp. Copiii mai mari dribleaza in timp ce fug cu mingea, provocandu-i pe ceilalti s-o fure; cei mici doar alearga cu ea in mana pana ce o paseaza in mainile intinse ale unui tovaras nerabdator.

Micutul de trei ani alearga vesel in cerc, cu mainele agitandu-i-se uneori deasupra capului, fara a fi interesat de minge, doar incantat sa alerge printre acesti grozavi copii mai mari. In ciuda diferentelor de varsta, marime si abilitate de joc cu mingea, toti jucatorii sunt tratati egal – ca persoane la fel de valoroase, meritand la fel de mult sa le fie implinite nevoile. Jocul continua in acest mod de-a lungul celor 20 de minute pe care le pot petrece privind. Privind, iau lectii de miscare, ritm, coordonare si expresie de sine lipsita de egoism, in care bucuria vine din anticiparea si implinirea nevoilor si dorintelor celorlalti. Vad democratia in forma ei ideala – in actiune.

Avem noroc, eu si copiii, ca niciun alt adult nu e atent si ca atentia mea e discreta. Am vazut deseori astfel de jocuri distruse de adulti bine-intentionati care au intervenit – de dragul sigurantei, pentru ca au crezut ca cineva e tratat nedrept sau pentru ca au crezut ca ei stiu mai bine decat copiii cum sa faca jocul mai amuzant. Adultii atenti pot distruge jocul chiar daca nu intentioneaza sa intervina. Copii ii percep ca persoane care ar putea impune reguli de siguranta si rezolva conflictele sau ca pe un public pentru victorii, iar aceasta perceptie ii provoaca sa se poarte necugetat, sa se certe si sa se vaicareasca. Joaca necesita auto-control, iar prezenta prea evidenta a adultilor ii poate face pe copii sa renunte la acesta.

Exemplul 2: Confectionarea unui ornament pentru Craciun

Ajut la organizarea sarbatorii anuale “Craciunul verde” din cadrul bisericii, in care oameni de toate varstele creeaza decoratiuni, ambalaje si cadouri prietenoase cu mediul. Eu am in grija masa cu decoratiuni naturale, care contine materiale cum sunt conurile de brad, vascul si tot felul de seminte si samburi. Pe masa mai sunt si pistoale cu lipici cald, pe care oamenii le pot folosi pentru a lipi materialele naturale pentru a crea ornamente pentru pomul de Craciun sau pentru masa. Cei mai multi fac asta destul de rapid, nerabdatori sa se aleaga cu ceva si sa treaca la alta masa ca sa poata termina turul. Fac ornamente mari si tipatoare, folosind multe materiale, insa fara prea multa grija. In timp ce muncesc, rad si fac glume cu ceilalti. Acesti oameni nu se joaca, dupa mine; sau, daca se joaca, jocul consta in socializare, nu in confectionarea de ornamente. Le fac doar pentru ca asta se face la aceasta masa. Dar un baietel, care pare a fi de 4 sau 5 ani, are o abordare cu totul diferita.

Ignora zarva din jurul lui si se lasa sa devina complet absorbit de proiectul sau. De unul singur hotaraste sa lipeasca mici margele albe pe un con imens, astfel incat fiecare dintre cei aproximativ 60 de lobi ai acestuia sa aiba o margea exact in centru. Nu anunta asta nimanui; doar incepe sa o faca. Expresia lui e de intensa concentrare. Folosind foarte atent pistolul de lipit  cu manutele lui, pune o singura picatura minsucula de lipici exact in centrul unui lob si apoi, inainte ca acesta sa se intareasca, pune cu grija o margea. Ii ia cam o jumatate de ora sa-si termine sarcina de a lipi cate o margea pe fiecare lob. De-a lungul acestui timp nu s-a miscat de la locul lui. Nu a spus un cuvant si nimeni – ma bucur sa observ – nu i-a adresat o vorba.

In timp ce-l privesc, o femeie ma intreaba daca eu cred ca e in regula ca un copil atat de mic sa foloseasca pistolul de lipit. Ii spun ca l-am urmarit si este mai grijuliu decat oricine altcineva de la masa. Nu e deloc nevoie sa-l atentioneze sau sa-i lipeasca altcineva margelele. Atentionarea i-ar intrerupe concentrarea, iar interventia i-ar distruge complet jocul. Sunt recunoscator ca parintii lui si toti ceilalti care-l vad sunt destul de intelepti ca sa-l lase in pace. Imaginati-va toate modalitatile in care un adult prea implicat i-ar putea strica joaca. L-ar putea priva de provocare preluand binevoitor partile dificile sau “periculoase”, i-ar putea distrage atentia cu sfaturi nedorite sau palavrageala, l-ar putea grabi ca sa faca si alte proiecte fara a avea destul timp pentru acesta sau l-ar putea lauda intr-un fel care i-ar distrage atentia de la proces (care e cel mai important pentru el) si ar indrepta-o inspre produs (care e mai putin important). Pentru ca nimeni nu-l deranjeaza, acest baiat traieste sublima imersiune de unul singur in creatia artistica, iar eu traiesc bucuria de a-l privi si de a invata de la el. Invat despre auto-determinare, concentrare, perseverenta si maiestrie plina de truda.

Cu multi ani in urma Lev Vigotski, un psiholog rus si un mare observator al jocului, scria ca in joc copilul “se poarta altfel decat in mod obisnuit, … de parca ar fi cu un cap mai mare decat e”. As adauga ca e la fel si in cazul adultilor. Suntem cu totii cei mai buni atunci cand ne jucam. Aceasta este tema multora dintre eseurile pe care le-am prezentat deja pe acest blog si despre care mai sunt multe de spus. Sa invatam sa pretuim jocul, in altii si in noi insine.

Preluat de pe Freedom to Learn și tradus cu acordul autorului.

Peter GrayPeter Gray este profesor cercetător în psihologie la Boston College. A condus și publicat cercetări în psihologia comparativă, evoluționistă, a dezvoltării și a educației. A publicat articole despre metode inovative de predare și abordări educaționale alternative. Este autorul manualului de facultate Psychology (Worth Publishers), aflat la a șasea ediție. A fost student la Columbia University și a urmat studii de doctorat la Rockefeller University. În prezent scrie mai ales despre valoarea jocului de-a lungul întregii vieți. Jocurile lui preferate includ cercetarea și scrisul, dar și ciclismul pe distanțe lungi, caiacul și schiatul prin pădure.
Poți citi articolul în limba engleză aici.