Voi începe printr-un scurt update, căci n-am mai scris de multicel pe blog. Băiatul nostru are acum 4 ani și nouă luni, iar din aprilie anul acesta va fi frate mai mare pentru o bebelușă pe care o așteptăm cu nerăbdare toți trei.  Iată și principalul motiv pentru care blogul a căzut destul de jos pe lista de priorități. 😉

Având în vedere că mai avem doar câteva luni în formula actuală și, deci, de timp pentru altele decât casă și copii, m-am gândit să scriu câteva idei despre cum am încurajat eu iubirea pentru lectură. Acesta mi se pare a fi de departe cel mai important lucru pe care îl putem face pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor noștri și, în același timp, cel în care avem, ca părinți, rolul crucial. Dacă aveți curiozitatea, iată cât de important e lectura pentru succesul academic și în carieră: http://www.readkiddoread.com/blog/reading-quotient-the-indicator-of-success

Dar fundamentele pasiunii pentru lectură se pun de timpuriu, în sânul familiei. Nu ar trebui să considerăm că se va ocupa școala de acest aspect sau măcar trebuie să ne asumăm că nu o va face într-un mod satisfăcător, din păcate. Desigur, există excepții și poate aveți și voi exemple de copii care găsesc plăcere în lectură, deși acasă nu se citește și nu li s-a citit. Dar aceste cazuri sunt rare și, în plus, de ce să nu mărim șansele dacă putem? Și clar o putem face, chiar destul de ușor.

Ideal ar fi, desigur, să-ți placă și ție, chiar dinainte de a fi părinte, să citești, deși multora dintre noi li s-a tocit interesul în școală. Din fericire, oferta de carte pentru copii este atât de variată acum, spre deosebire de cum era acum o generație, încât cred că interesul poate fi retrezit. În plus, ce motivație poate fi mai bună decât doi ochișori curioși care așteaptă cu nerăbdare să se deschidă cartea?

Iată câteva idei pentru a face din cititul cu voce tare o activitate de conectare și, de ce nu, distracție:

• http://www.colorincolorado.org/article/fun-and-effective-ways-read-children
• http://storiesandchildren.com/how-to-read-aloud/

Chiar și cărțile ca prezență fizică în casă aduc un beneficiu în ce privește predispoziția spre citit. Noi ne-am înjumătățit colecția ca să facem loc pe rafturi pentru cărțile copilului și pentru jocuri, dar biblioteca a fost mereu la noi centrul sufrageriei (nu, nici acum nu avem televizor). Citim de față cu el, chiar dacă nu pe cât de mult ne-am dori. Dar marea parte a lecturii îi este destinată lui, desigur.

În plus, am încercat de la primele ocazii să îi inspirăm iubire și respect față de carte ca obiect. Le-am folosit noi înșine cu grijă și i-am demonstrat cu răbdare că sunt lucruri fragile, care nu se pot repara ușor. Prin urmare, nu a avut deloc tendința de a arunca, rupe sau mâzgăli cărțile. Încă mai avem în bibliotecă primele lui cărți, în stare foarte bună pentru când le va folosi surioara.

Avem, de obicei, două porții de lectură pe zi, înainte de somnul de prânz și de cel de noapte, de minim 20 de minute fiecare, în funcție de cât de târziu ne apucăm. Și deși uneori pic de somn sau vrea aceeași carte a nuștiucâta oară, nu sărim peste citit. Este printre lucrurile la care vreau cu tot dinadinsul să nu renunțăm nici când vom fi patru.

Și nu-l refuz chiar dacă a ales o carte sau un capitol pe care deja îl știu pe de rost. Iată de ce îi e benefică această repetiție, chiar dacă pe mine mă plictisește:

•  http://www.readbrightly.com/why-reading-the-same-book-repeatedly-is-good-for-kids/
• http://www.heatherhaupt.com/2014/06/16/why-kids-need-us-to-read-the-same-book-over-and-over-again/

De asemenea, nu insist să citim capitolele în ordine, deși la prima lectură asta vine cumva firesc și pentru el. Dar dacă vrea o bucată dintr-unul și cu o jumătate din următorul sau sfârșitul și apoi un capitol de la mijloc, pentru mine e totuna. Mă gândesc că are el un motiv ca să ceară asta și bănuiesc că are de-a face cu ce n-a digerat încă din acțiune. De asemenea, nu îl refuz când cere să sărim anumite părți care nu îi plac sau îl supără.

Un lucru pe care merită poate să îl explic mai pe larg ar fi de ce nu mă opresc prea des pentru a-i explica cuvinte sau sintagme. Pe unele le simplific direct din lectură, dacă simt că sunt inutil de complicate pentru el sau pentru că, în general, vreau să-și îmbogățească vocabularul înainte de a introduce neologisme, de exemplu (motivul pentru care nu am început nici acum studierea limbilor străine). Uneori mă întreabă chiar el, dacă nu le deduce din context și i se par importante. Iar deducerea din context mi se pare a fi o abilitate foarte importantă pentru un cititor, pe care e bine să o exerseze de timpuriu. Altfel, de multe ori sare pur și simplu peste unele cuvinte care nu au un rol important în frază, iar eu pot să aștept să le vină rândul. Până la urmă, nici el nu e automat de învățat cuvinte noi. 🙂 Important este să savurăm magia poveștii, nu să îl plictisesc cu întreruperi și prelegeri nesolicitate.

Am încercat mereu să limităm cantitativ jucăriile (motivele le găsiți descrise pe larg în articolul https://homeschooling.urbankid.ro/2014/05/19/cum-sa-alegi-jucariile-si-cartile-pentru-copii/), dar când vine vorba de cărți nu am setat o limită, ci numai criterii de selecție. Prin urmare nu avem:

• cărți neinspirat ilustrate, kitsch sau prost imprimate
• poveștile clasice de frații Grimm sau de Creangă, Ispirescu et alli (iată câteva motive: http://www.totuldespremame.ro/copilul-tau/psihologie-si-comportament/violenta-povestile-pentru-copii), ci doar repovestirile din Povești pentru fetițe (care are nevoie de adaptare la unele basme) și  Povești altfel, ambele de la ed. Girasol. Le avem pentru că cel mic a avut o pasiune mare pentru prințese la un moment dat, iar a doua este chiar haioasă și utilă.
• cărți ce conțin exemple de violență – motivul pentru care nu avem volumul Habarnam pe Lună, deși celelalte două sunt răscitite (adaptate pe alocuri de mine) și vor mai fi în topul preferințelor multă vreme de acum înainte
• cărți cu tentă moralizatoare, care împart lumea în bine și rău, fiindcă nu vreau să învețe din învinovățiri și etichetări

Chiar dacă se întâmplă să cumpărăm mai multe cărți odată și am depășit suta de volume, încercăm să alocăm fiecărei cărți timp să fie apreciată din plin. Se pare că a funcționat, fiindcă și atunci când primește un teanc, le savurează pe rând, iar dacă sunt lungi, cum preferă în ultima vreme, se întâmplă să citim și să recitim o carte, apoi a doua, apoi a treia, lungind astfel la 2-3 săptămâni integrarea lor în bibliotecă.

Nu prea am ținut cont de recomandările de vârstă. Am preferat să citesc recenzii sau să răsfoiesc eu însămi cartea ca să îmi fac o idee despre conținut, structura frazei și vocabular. Prin urmare, la nici 5 ani îi citesc (și înțelege!) volume încadrate la 7, 8 sau chiar 10 ani:

• Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov
• Habarnam în Orașul Soarelui, idem
• Dragonul tatălui meu, de Ruth Stiles Gannet
• Jim Năsturel și Lukas, mecanicul de locomotivă, de Michael Ende
• Emil și detectivii, de Erich Kastner
• Un urs pe nume Paddington, de Michael Bond
• Noi aventuri cu Paddinton, idem
• seria Tafiti de Julia Boehme
• Bufnița care se temea de întuneric, Gorila care voia să crească mare și Pinguinul care voia să afle mai multe, de Jill Tomlinson
• Alfie singur-singurel, Pufi, o pisicuță rătăcită în zăpadă și Timmy, un cățel în încurcătură de Holly Webb
• Caută-ți prietenii, de Ramona Ciobanu
• seria cu George și universul, de Stephen și Lucy Hawking (fără prelegerile științifice, desigur)

Pe de altă parte, chiar dacă e încântat de cărțile pe capitole (și mereu nemulțumit de câte reușim să citim odată), încă mai gustă cărțile bogat ilustrate, chiar și Hoinarii prin anotimpuri, care nu au text deloc și pe care le îndrăgește de la un an și ceva. I se întâmplă destul de des să afunde în fotoliul puf de lângă bibliotecă ca să se uite în cărți singur-singurel, iar uneori le și recită (pe cele mai scurte le știe pe de rost). Iar pentru viitoare cameră proprie, are ca cerință să aibă biblioteca lipită de pat ca să își poată lua cărțile ușor. 🙂

Cărțile ne mai ajută să discutăm și să discutăm anumite teme să zicem sensibile:

• Gata, acum am destul! de Dagmar Geisler pune în scenă cu destul de mult tact și umor dorințele nemăsurate ale copiilor
• Ziua în care a fugit somnul de Victoria Pătrașcu (din păcate epuizată) arată ce s-ar întâmpla dacă am sări mereu peste somn
• Domnisoara Poimâine și joaca de-a Timpul de Adina Rosetti și Cristiana Radu zugrăvește o lume în care timpul trece repede-repede și copiii cresc dintr-odată, așa cum uneori spun că-și doresc
• Te iubesc, orice culoare ai avea! de Mihaela Coșescu abordează cu gingășie venirea în familie a unui nou membru și gelozia stârnită în mod firesc în sufletul copilului mai mare

Un alt lucru pe care îl puteți face pentru viitorul cititor este gratuit și simplu: un permis la bibliotecă, mai precis la Biblioteca Metropolitană Ion Creangă (despre care am mai scris aici: https://homeschooling.urbankid.ro/2015/02/11/in-vizita-la-biblioteca-ion-creanga/), cea mai bogată în cărți pentru copii. Noi facem deja de mai bine de un an vizite atât la sediul mare, cât și la filiala micuță de lângă noi. Pe lângă cărțile descoperite, mai capătă noi cunoștințe despre lumea cărților, despre cum circulă ele și își răspândesc poveștile, cunoaștem oameni noi și împrumutăm chiar și jocuri.

Cu toate că declară cu emfază că îi plac “toate cărțile din lume!”, încă nu e interesat de a învăța să citească el însuși. Pune uneori întrebări legate de semnele grafice și vrea să vadă paginile de pe care citim, chiar dacă nu au ilustrații, dar nu vrea încă să învețe să recunoască sau să scrie literele (îl face doar pe X, luat tot dintr-o carte cu o comoară marcată pe o hartă).

Dar asta este cu totul și cu totul în regulă! Nu am niciun fel de grabă sau îngrijorare că rămâne în urmă sau analfabet :)). Va învăța să citească atunci când va voi, mult mai repede și mai ușor decât dacă se insistă pe asta din exterior. Motivația intrinsecă este de departe cea mai importantă pentru evoluția lui ca cititor pe termen lung. Iar abilitatea de a citi nu este atât de greu de dobândit cum ne face școala să credem, dar poate fi  în condițiile extreme impuse de programă.

Mai multe despre ceea ce îmi dă mie încrederea în ritmul lui de învățare puteți citi aici:

https://www.psychologytoday.com/blog/freedom-learn/201002/children-teach-themselves-read

http://education.penelopetrunk.com/2012/04/16/you-dont-need-to-teach-reading

http://yes-i-can-write.blogspot.ro/2010/02/how-i-learned-to-read-and-write.html

Prin urmare, pledoaria mea este pentru a lăsa cititul să fie o activitate orientată exclusiv spre plăcerea de a descoperi lumi și aventuri noi. Și nu o ocazie de a profita de interesul natural al copiilor pentru povești ca să îi îndopăm cu noi cuvinte sau ca să-i “convingem” să învețe să citească repede și devreme. Nu ar trebui să fie loc de grabă în ceva atât de important pentru dezvoltarea lor pe termen lung.

Dar sunt lucruri pe care le putem face pentru a le ușura startul, atâta timp cât îi lăsăm să progreseze în ritmul lor. De exemplu, pentru a încuraja răsfoitul cărților încă dinainte de a ști literele și plăcerea de a privi ilustrațiile cu atenție, ajută dacă le organizați un colț de citit. Nu e nevoie să fie ceva foarte elaborat, deși internetul abundă de fotografii cu colțuri de citit impresionante. E suficient însă dacă există un colțișor comod (o pernă mare sau un fotoliu-puf ar trebui să rezolve treaba) și o lampă cu lumină adecvată lângă rafturile cu cărți.

Încă un lucru interesant este că nu ar trebui să ne oprim din a le citi cu voce tare nici atunci când învață să citească singuri, așa cum nu ar trebui să ne oprim din a le oferi cărți interesante și adecvate, a le discuta cu ei și a fi implicați atent în dezvoltarea lor ca cititori: http://www.readbrightly.com/importance-of-reading-aloud-to-big-kids/

***

Sper că ați găsit în cele de mai sus sugestii utile sau măcar confirmări la ceea ce simțeați deja despre lectură. Aștept în secțiunea de comentarii părerile, ideile și recomandările voastre de titluri pe care le-am putea adauga în biblioteca noastră. 🙂