Alexander Sutherland Neill (17 oct. 1883 – 23 sept. 1973) a fost un educator progresiv scoțian, fondatorul școlii Summerhill, care îi urmează și astăzi filozofia educațională. A fost fiul unui învățător și a absolvit Universitatea din Edinburgh în 1912, devenind directorul școlii Gretna Green din Scoția doi ani mai târziu. Aceasta a fost o perioadă dificilă, iar nemulțumirea sa crescândă față de sistemul școlar este vizibilă în notițele pe care le-a publicat ulterior sub numele de A Dominie”s Log.

Neill credea că fericirea copilului trebuie să fie factorul decisiv în orice alegere privind viitorul acestuia și că fericirea  provine din simțul libertății personale. Privarea de acest simț al libertății și nefericirea pe care o simte copilul din cauza aceasta sunt, după părerea sa, răspunzătoare pentru multe dintre afecțiunile psihologice ale adultului.

All crimes, all hatreds, all wars can be reduced to unhappiness.

I am only just realising the absolute freedom of my scheme of Education. I see that all outside compulsion is wrong, that inner compulsion is the only value. And if Mary or David wants to laze about, lazing about is the one thing necessary for their personalities at the moment. Every moment of a healthy child”s life is a working moment. A child has no time to sit down and laze. Lazing is abnormal, it is a recovery, and therefore it is necessary when it exists.

The function of a child is to live his own life –  not the life that his anxious parents think he should live, nor a life according to the purpose of the educator who thinks he knows best.

Într-o vreme în care preocuparea principală în domeniul educației era formarea unor soldați obedienți care să urmeze fără împotrivire ordinele în luptă, ideile lui Neill de a-i ajuta pe copii să-și dezvolte autodeterminarea și de a încuraja gândirea critică erau considerate depășite, radicale sau, în cel mai bun caz, controversate.

În 1921 Neill a fondat școala Summerhill pentru a-și pune în practică ideile, printre care se numără credința că cei mici învață mai bine dacă nu sunt obligați să participe la ore. De asemenea, școala este condusă în mod democratic, cu ședințe săptămânale în care se stabilesc regulile și în care copiii au un vot egal cu cel al adulților. Experiența de la Summerhill a demonstrat că, dacă nu sunt supuși coerciției din școlile tradiționale, copiii tind să răspundă dezvoltându-și automotivarea și nu autoindulgența. Neill credea că disciplina impusă din exterior împiedică de fapt dezvoltarea disciplinei interioare.

Rezultatele obținute la Summerhill sunt cu atât mai remarcabile cu cât copiii acceptați acolo au deseori un trecut problematic, în care conflictul  online slots sau neglijența părinților au provocat o stare de nefericire. Valoarea terapeutică a mediului de la Summerhill a fost demonstrată de îmbunătățirea comportamentului și a stării de spirit ale acelor copii care fuseseră respinși de școlile tradiționale și care înfloreau în școala lui Neill.

Ca director al școlii, Neill preda algebră, geometrie și metalurgie. Pentru că participarea era opțională, orele putea fi mai riguroase, iar copiii învățau mai repede și mai profund deoarece învățau prin alegere, nu din obligație. La început, el dădea și „lecții particulare”, care includeau discuții despre probleme personale și au devenit cu timpul adevărate ședințe de psihoterapie. Însă, văzând că toți copiii, chiar și cei care nu beneficiau de aceste ședințe, renunțau la comportamentul violent, a renunțat la ele, concluzionând că libertatea, nu psihoterapia, era soluția.

Ideile lui Neill despre libertate și educație, deși controversate și deseori atacate la acea vreme, au influențat mulți dintre educatorii progresivi care i-au urmat. John Taylor Gatto, John Holt și mulți alții din mișcările pentru educație democratică, freeschool, homeschooling și unschooling au dus ideile lui mai departe și le-au actualizat, furnizând critici energice și radicale ale școlarizării obligatorii care domină în cele mai multe țări.

Școala Summerhill a fost acceptată recent (2007) în sistemul educațional britanic, fiind recunoscută ca furnizor al unei educații academice de calitate, iar Națiunile Unite i-au remarcat tratamentul excepțional al copiilor: “The convention of the Rights of the Child makes particular reference to children”s rights to participate in decisions affecting them and Summerhill, through its very approach to education, embodies this right in a way that surpasses expectation.” – Paulo David, Secretary, UN Committee on the Rights of the Child.

Neill și-a consemnat ideile în scris, în următoarele cărți:

• A Dominie’s Log (1915)
• A Dominie Dismissed (1916)
• Booming of Bunkie (1919)
• Carroty Broon (1920)
• A Dominie in Doubt (1920)
• A Dominie Abroad (1922)
• A Dominie’s Five (1924)
• The Problem Child (1926)
• The Problem Parent (1932)
• Is Scotland Educated? (1936)
• That Dreadful School (1937)
• The Last Man Alive (1938)
• The Problem Teacher (1939)
• Hearts Not Heads in the School (1945)
• The Problem Family (1949)
• The Free Child (1953)
• Summerhill: A Radical Approach to Child Rearing (Preface by Erich Fromm) (1960)
• Freedom, Not License! (1966)
• Talking of Summerhill (1967)
• Children”s Rights: Toward the Liberation of the Child (with Leila Berg, Paul Adams, Nan Berger, Michael Duane, and Robert Ollendorff) (1971)
• Neill, Neill, Orange Peel! (1972)

Surse: A. S. Neill”s Summerhill și A. S. Neill on Wiki.