Dacă data trecută vă povesteam despre cum și ce citim noi, de data aceasta vă voi povesti despre o carte. Și nu orice carte, ci chiar cea pe care îmi place să o numesc prima mea carte pentru copii, aflată în curs de apariție la minunata editură Cartea Copiilor. Iată și cum va arăta:
Tema este plânsul ca mecanism de eliberare a emoțiilor puternice și de vindecare a traumelor, dar veți găsi înăuntru informații despre sentimente – plăcute și mai puțin plăcute -, despre crizele de furie și despre modalități diverse de a ne regla emoțional. Toate sunt explicate în termeni simpli, pe înțelesul copiilor și poate fi citită încă de pe la 2-3 anișori, aș spune.
Este cartea pe care mi-aș fi dorit s-o am în bibliotecă atunci când fiul meu a crescut și a început să aibă frustrări și sentimente copleșitoare. Și, desigur, după primul tantrum… și după al doilea, al treilea… 😉
Ideea cărții a pornit de la discuțiile pe care le aveam cu fiul meu după ce se calma, inspirate din lecturile mele pe tema plânsului, majoritatea semnate de Aletha Solter, despre care puteți afla mai multe pe awareparenting.com. Citindu-i cărțile am învățat despre plâns și crize de furie și asta m-a ajutat enorm să le gestionez la fiul meu. Desigur, nu pretind că reușesc de fiecare dată să am calmul și empatia necesare, dar fiecare ocazie în care reușesc este o victorie asupra tiparelor cu care m-a echipat propria creștere și asupra impulsivității. Așa că vă recomand și vouă șă parcurgeți cărțile Alethei, mai ales că s-au și tradus:
Bebelușul meu înțelege tot, care este în curs de apariție aici și pe care îl recitesc acum, ca pregătire pentru bebelușa pe care o așteptăm în curând
Lacrimi și crize de furie, o carte-revelație despre care puteți citi o recenzie aici
Jocul atașamentului, plină de sugestii utile pentru gestionarea emoțiilor și situațiilor stresante prin joc
O viață fără droguri, pe care încă n-am citit-o
Copiii noștri, frumoși și sănătoși, în curs de apariție aici
De ce plângem? este structurată ca un dialog între părinte și copil, pornind de la întrebările acestuia din urmă. Printre întrebări veți găsi: Ce sunt lacrimile?, De unde vin sentimentele?, Ce pot face ca să îmi treacă supărarea? și multe altele.
Răspunsurile sunt sincere și uneori chiar “științifice”, dar adaptate la nivelul de înțelegere al celor mici. Tonul l-am potrivit pentru a fi onest, dar lejer și sper ca impresia lăsată de lectură să fie cât mai favorabilă unei discuții prelungite, în brațele părintelui. Asta îmi și doresc să fie această carte – o punte de legătură între părinte și copil în momentele cele mai dificile și un punct de pornire pentru discuții apropiate și revelatoare despre bogăția de sentimente care se află în fiecare dintre noi, încă de la vârsta cea mai fragedă. Explicațiile mele sunt doar vocea cărții, pe care sper s-o descoperiți voi înșivă în curând.
Ea are, însă, norocul să poarte și un chip minunat, ca de copilaș, plin de candoare și dulceață, pictat cu migală și talent de Maria Constantinescu, pe care o găsiți pe eupictez.wordpress.com sau pe www.facebook.com/GALBEN-CERC. Am avut norocul ca Mariei să-i placă din prima clipă ideea și vocea cărții și să-și pună în joc pasiunea ei pentru artă, iubirea pentru copii și deschiderea la lumea emoțiilor. Contribuția ei este de nemăsurat, iar eu nu-i voi putea fi nicicând destul de recunoscătoare pentru că s-a cufundat cu toată ființa ei în acest proiect.
Am avut, apoi, norocul să primim sprijinul entuziast al celor de la editura Cartea Copiilor, pe care nu se poate să nu-i știți. Prima carte a lui Pavel a fost Ziua lui Miffy, urmată de Miffy și Bicicleta lui Miffy (Rest in peace, Dick Bruna!), pe care le-a memorat deîndată ce-a început să lege propoziții. O altă mare iubire au fost cărțile cu Școala Urșilor, poate cele mai uzate din bibliotecă. Între timp, am mai luat și alte titluri, iar acum e foarte încântat de seria Autobuzul magic. Așa că vă puteți imagina ce încântată am fost eu să mă pot număra printre autorii publicați de Cartea copiilor.
După cum ați putut observa pe coperta-spate, cartea e recomandată de cei de la Urbankid și Radio Itsy Bitsy, două dintre sursele de referință pentru părinții din ziua de azi și două motive în plus să fiu recunoscătoare pentru cum s-au legat lucrurile ca să-mi pot ține în brațe cartea.
Probabil nu puteți citi din imaginea mică atașată, dar tot pe spatele cărții veți găsi și câteva cuvinte despre carte scrise de Nadia Tătaru – fondator Radio Itsy Bitsy, Otilia Mantelers – expert în parenting, Gáspár György – psihoterapeut relațional și autor și Marius Constantinescu – jurnalist. Tuturor le sunt foarte recunoscătoare că și-au luat din timp ca să citească și să scrie despre cartea mea. Ce să mai spun despre impresia pe care mi-au lăsat cuvintele lor atât de frumoase?
Sper că v-am stârnit măcar curiozitatea, dacă nu chiar interesul. 🙂 Cartea va apărea în martie și va fi disponibilă chiar pe site-ul editurii. Dar sigur voi reveni cu o postare cu puțin timp înainte, în care vă voi da toate detaliile. Pe curând!
Inca un motiv pentru care asteptam cu nerabdare primavara. 🙂
Felicitări! Ești minunată! Mă bucur mult pentru tine! Îmbrățișari cu drag și admirație! Voi cumpăra cartea pentru gemenii mei de abia 1 an. Naștere ușoară și multe zâmbete! 🙂