copii desenand
Micii artiști pot deveni artiști ceva mai măricei! Și asta în timpul lor liber, cu ajutorul unor cursuri de actorie, pictură sau ateliere handmade! Dacă până acum încercam să vă povestim despre toate evenimentele de acest tip ce au loc în București, doar, doar să nu le pierdeți, acum am descoperit un loc unde cei mici se pot bucura de frumusețea artei zi de zi. Este vorba de Step In Art, situat în zona Piaţa Dorobanţi, unde piticii vor fi sub îndrumarea unei echipe de profesionişti tineri ce îi ajută să aprecize orice formă de artă încă din perioada copilariei.

  • Inițiere în artă

Cu ce se “mănâncă” acest curs? Păi, micuții vor afla despre culori, ce înseamnă elemente de compoziţie, de paginaţie şi tehnici de lucru. Cu alte cuvinte, vor începe să iubească a desena, dar nu pe pereții de acasă 😛 ci într-un loc specializat, îndrumat de artiști cu renume. Unde mai pui că acest curs se desfășoară inclusiv pe perioada vacanței de vară, deci dacă ai voștri sunt ceva mai măricei și se plictisesc în vacanță de acum știți unde “le este locul”.

  • Cursuri de pictură

Cei care au peste 10 ani vor vrea deja să învețe despre reprezentanții de seamă în pictură. Prin distracție și joacă ei vor afla și vor picta împreună inspirându-se de la marii artişti. În plus, copiii vor afla despre diferite tehnici de lucru. Mai pe scurt, vor face un pas mare în “cariera” lor de mici artiști.

  • Cursuri de actorie

Cu o durată de 3 luni, cu două ședințe pe săptămână, cursul de actorie organizat de Step In Art promite că un copil se va transforma cel puțin în Toma Caragiu :). Ei bine, eu nu pot băga mâna-n foc pentru asta, dar vă pot asigura că toate momentele de la serbările de la grădi ori de la școală când al vostru s-a emoționat și a uitat replica la piesa de teatru ori versurile poeziei or să dispară. Cum? Simplu, un curs de actorie ajutăm pe oricine să fie ceva mai liber în exprimare și în gesturi.

  • Atelier handmade

Este deja un lucru cunoscut că piticii au o imaginație și o îndemânare de invidiat atunci când vine vorba de lucruri făcute cu mâna lor. Dacă ați văzut că mai toate decorațiunile de Crăciun au fost realizate de ei și că abia așteaptă să se mai joace printre materiale, hârtii colorate, ață sau mai știu eu ce, un atelier handmade va fi pe placul lor, cu siguranță.
Voi ce fel de curs credeți că este potrivit pentru ai voștri?

CONTACT Step In Art
Website StepInArt.ro
Adresa: Calea Dorobanţilor, nr. 188-190, Bucureşti, sector 1
Telefon: 0723 723 088
E-mail: contact@stepinart.ro

Sursă foto: tillwe/Flickr.com.