Dacă până acum atunci când spuneam „Rogvaiv” ne gândeam doar la faptul că acest cuvânt este un acronim care provine de la culorile roșu, portocaliu sau oraj, galben, verde, albastru, indigo și violet, de acum „Rogvaiv” înseamnă și cursuri de teatru și de canto pentru copiii care au între 3 și 11 ani.
La atelierele de teatru poate să vină oricine, chiar dacă cei mici au o inclinație către teatru sau doar doresc să vadă ce se află în spatele cortinei. Vor învăța ce înseamnă mișcarea scenică, improvizația, ritmul, dicția, creativitatea, interpretare sau crearea unui personaj, iar la finalul cursurilor cei mici vor juca într-o piesă de teatru adevărată la care sunt invitați toți părinții.
Copiii care participă la cxursurile de canto vor face apoi parte din Grupul vocal Rogvaiv. Pentru cei care nu știu încă, grupul a lansat până acum albume audio precum „Jucării – vol.1″, „Jucării – vol.2″ , „Jucării – vol.3″ , „Elefantul Cici” sau „Vis de iarnă” și asta nu este tot, pentru că ei vor deveni mici vedete în mai multe emisiuni sau spectacole organizate cu ocazia diverselor evenimente.
Înscrierile în „clubul colorat” au loc până la jumătatea lunii octombrie, pentru că cel târziu la finalul lunii vor începe cursurile (care au loc la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”). Fiecare curs costă 30 de lei, iar atelierul durează aproximativ un an, copilașii fiind grupați pe vârste, pentru o organizare mai bună a cursurilor.
Citiți mai multe detalii cu privire la cursurile Clubului Rogvaiv.
Ce spuneți? Toamna se numără și încep cursurile pentru copii? 😀