Coder Dojo vă sună cunoscut? V-am mai povestit noi despre evenimentele care sunt organizate sub acest nume și am mai urcat pe pagina noastră de Facebook afișe cu programul lor, dar până acum nu v-am povestit pe larg despre ce este vorba până acum.
Pe scurt cursuri de programare pentru copii, pe lung un pic mai jos.
Coder Dojo este o mișcare internațională ce s-a născut în Irlanda în 2011. Scopul este pe atât de simplu, pe cât de complicat: oferirea copiilor spații unde cei mici să poată învăța despre programare. Asta într-un mediu informal, în afara programului școlar, dar în sesiuni regulate, bine puse la punct.
Mai simplu spus, copiii învață cum să facă site-uri web, aplicații, jocuri sau programe PC, pe scurt: să programeze, să audă povești de la programatori cunoscuți sau de la oamenii importanți din interiorul companiilor mari de software.
Acum Coder Dojo are aproximativ 100 de “dojo”-uri peste tot în lume, iar în România sunt 3 locații: 2 în București și alte în Timișoara.
Cursurile sunt gratuite și simpatice, tocmai de aceea de cele mai multe ori nu veți găsi niciun loc liber la acestea, dar lăsați o adresă de mail la secțiunea specială de pe site și atunci când vor fi locuri disponibile veți primi de veste. Important este doar ca ai voștri să aibă între 8 și 14 ani, să aibă un laptop și chef de joacă și învățat.
Sursă foto: aperturismo/ Flickr.com.