Ma bucur enorm cand descopar lucruri minunate despre cum sa fiu un parinte mai bun. Cartea “Secretul copiilor fericiti” a lui Steve Biddulph este un mare ajutor in acest sens. Autorul imi trezeste simpatie inca de la inceput, prin indemnul de a ne asculta intotdeauna inima, care ne va arata calea potrivita spre a ne creste copiii, si mai apoi de a citi carti sau de a asculta sfaturi de la experti ori parinti.
Cartea cuprinde opt capitole si acopera principalele problematici care apar in relatia cu copilul intr-un mod accesibil dar profund. Accentul este pus pe comunicarea permanenta cu copilul si atentia la nevoile acestuia, fara insa a neglija nevoile noastre, ca adulti – una din greselile cele mai frecvente ale parintilor care determina frustrari si ulterior tensiuni in familie.
Drumul pe care il vor avea copiii in viata poate fi unul dificil sau plin de bucurie si acesta depinde in foarte mare masura de relatia cu parintii. Ei dau contur realitatii in care traiesc copiii si care va deveni un reper pentru tot ce vor cunoaste in materie de relatii intre persoane apropiate, relatii intre cunoscuti, relatia cu propria persoana, modul de manifestare a sentimentelor. Ideea de la care porneste cartea este ca ne putem programa copiii sa fie fericiti dandu-le mesaje pozitive, incurajandu-i, ascultandu-i cu adevarat atunci cand au nevoie. Putem intari mesajele noastre pozitive transmitandu-le impreuna cu alte semnale care le amplifica – spre exemplu o atingere, contact vizual sau tonul vocii. Evident acest lucru este valabil si in cazul criticii, impactul negativ fiind cu atat mai mare cu cat semnalele asociate sunt mai puternice.
Adeseori parintii fiind obositi, se pot elibera de incarcatura emotionala pe copii, certandu-i, umilindu-i, ceea ce impiedica dezvoltarea sanatoasa si armonioasa a lor. Steve Biddulph ne da idei despre cum pot fi descarcate aceste tensiuni in mod adecvat: fie prin activitati intense (spre exemplu sa bata o saltea, sa depuna o munca fizica grea, sa faca o plimbare lunga), fie sa vorbeasca cu un prieten, sa gaseasca afectiune la partener, sa practice un sport sau sa faca un masaj.
Copiii nu stiu ca sunt iubiti, ei se simt iubiti fiind mangaiati, imbratisati, alintati
Parintii au cautat intotdeauna raspuns la intrebarea “Ce isi doresc copiii cu adevarat?”. Numeroasele cercetarile efectuate cu copii au aratat faptul ca acestia isi doresc mai presus de orice, dragoste din partea adultilor. Pare simplu de zis dar nu asa de usor de transpus in practica. Cum le aratam copiilor dragostea noastra? In primul rand, mai ales pentru bebelusi, pentru care e vital, prin contactul fizic. Copiii nu stiu ca sunt iubiti, ei se simt iubiti fiind mangaiati, imbratisati, alintati. In al doilea rand prin alegerea cuvintelor celor mai potrivite adresate copiilor, cuvinte care sa le dea incredere, curaj, sa-i faca sa se simta in siguranta. Cu totii avem nevoie de recunoastere, sa fim remarcati, inclusi in conversatie, sa ne fie ascultate ideile. Astfel, pe langa satisfacerea nevoilor lor primare (hrana, ingrijire, protectie) este nevoie si de satisfacerea necesitatilor psihologice ale acestora.
Comunicarea cu copiii este esentiala. Autorul considera ca ii putem ajuta pe micuti sa-si dezvolte limbajul inca din perioada intrauterina, cantand, fredonand sau ascultand muzica. Dupa nastere, mamele pot vorbi copiilor spunandu-le acestora ce fac ele folosind cuvinte simple dar corect rostite. Cand copiii ajung sa vorbeasca mai mult, adultii ii pot ajuta adaugand mereu ceva nou la ceea ce spun ei, incurajandu-i. Evident, e important ca procesul sa se desfasoare ca un joc, fara asteptari sau presiuni din partea adultilor.
Mediul in care traiesc copiii poate fi uneori dificil, neprietenos si atunci acestia au nevoie de ajutor din partea parintilor pentru a invata sa se adapteze. Reactia parintilor poate provoca uneori blocaje in relatia cu copiii si exista trei modalitati prin care aceasta se intampla: cand parintii fac pe atotstiutorii, cand il dascalesc sau distrag atentia copilului. Exista insa si o modalitate de a-l determina pe acesta sa aiba incredere in ei, si anume prin ascultare activa. Aceasta inseamna ca adultii sa ofere timp copilului pentru a-l asculta, sa-l ajute in clarificarea situatiei si sa inteleaga ce e de invatat din aceasta. Ascultarea activa presupune insa mult exercitiu din partea adultilor.
Unul din cele mai importante capitole ale cartii este capitolul patru “Copiii si sentimentele”. Marturisesc ca acesta mi-a raspuns unor cautari personale de mai mult timp, pentru ca nu am stiut sa-mi manifest sentimentele, sa le inteleg, sa le accept. Din aceasta cauza am dezvoltat unele tendinte negative (autocritica exacerbata, perfectionism) pe care as dori sa nu le aiba si copilul meu. Din perspectiva lui Steve Biddulph solutiile sunt destul de simple. Copiii au nevoie sa invete cum sa-si manifeste sentimentele din punct de vedere social si sa gaseasca refulari adecvate ale energiei create de acestea. Prin urmare ei depind de parinti, pe care ajung sa ii modeleze. In acest capitol ni se dezvaluie cum sa-i invatam pe copii sa-si manifeste furia in mod constructiv, cum sa faca fata tristetii si temerilor.
Exista trei tipuri de parinti dupa cum aflam din capitolul cinci: parintele agresiv, pasiv si sever. In urma experientei dobandite prin consilierea familiilor, autorul a descoperit ca cei mai echilibrati si fericiti copii au fost crescuti de parinti severi, deoarece in casa acestora existau reguli stricte care erau respectate dar si multa afectiune manifestata. Autorul noteaza: “Parintii severi se exprima clar, ferm, hotarat pentru ca ei sunt siguri pe sine si relaxati. Copiii lor invata, fara sa se simta umiliti sau jigniti ca ceea ce spun mama si tata e valabil”.
Un lucru important intr-o familie este si sa-i invatam pe copii sa-si asume responsabilitati. La inceput le putem delega mici treburi casnice, pentru ca ulterior sarcinile sa creasca in dificultate pe masura ce copiii se maresc.
Un alt subiect abordat este modelul de familie actual. In societatea noastra sunt din ce in ce mai frecvente familiile monoparentale cu unul sau doi copii mici. In absenta unor alte rude care sa ofere sprijin, autorul recomanda gasirea unor persoane care pot ajuta si care pot fi gasite in apropierea familiei: unele persoane varstnice care iubesc copiii, alti parinti singuri din vecinatate, etc. E nevoie in acest caz sa se creeze o familie extinsa de dragul copiilor. Autorul prezinta cateva reguli generale descoperite in timp care se aplica acestui tip de familie:
– intr-o familie cu un singur parinte, copiii sunt mai fericiti atunci cand parintele lor are o relatie afectuoasa cu un alt adult (ce poate fi parintele lor biologic sau nu)
– copiii sufera atunci cand conflictele din familie se accentueaza dar sufera la fel de mult si cand o casnicie se destrama, de aceea e importanta consilierea maritala.
Copiii cresc mai fericiti cand parintii sunt atenti si afectuosi in relatia de cuplu
O alta descoperire a autorului este ca modul in care isi manifesta parintii afectiunea unul fata de celalalt este foarte important. Copiii cresc mai fericiti cand parintii sunt atenti si afectuosi in relatia de cuplu. Uneori poate fi dificil ca parintii sa gaseasca timp doar pentru ei doi, dar Steve Biddulph nu ne lasa la greu si la sfarsitul capitolului sase ne recomanda ritualul zilnic al celor zece minute care pot salva casnicia.
Din capitolul sapte aflam care sunt etapele de dezvoltare ale copiilor in functie de varsta. Mi-au atras atentia cateva observatii legate de privitul la televizor (care poate fi extrem de nociv) si de cum abordam tanguiala copiilor nostri, adica acea parte neajutorata din noi care doreste mereu sa se planga de ceva. Autorul recomanda ca atunci cand apare tanguiala, parintii sa:
– vorbeasca cu copiii, sa le ceara direct, cu contact vizual: “Foloseste, te rog un ton normal”!
– sa-i invete cum sa vorbeasca pe un ton mai hotarat, ferm dar mai hotarat, sa le arate cum sa faca acest lucru;
– sa stabileasca clar lucrurile: cand ei incep sa se tanguiasca, sa le spuna: “Foloseste, te rog, un ton normal!”, sa realizeze ca vaicareala nu e un ton normal.
Din capitolul opt aflam sfaturi despre cum sa invete parintii sa aiba grija de ei, o conditie esentiala a fericirii copiilor. Doar dintr-o stare de bine, de relaxare putem darui iubire, afectiune si e nevoie sa descoperim cum sa facem asta. Autorul noteaza ca cele trei responsabilitati ale calitatii de parinte, in ordinea importantei lor, sunt: sa aiba grija de propria lor persoana, sa aiba grija de relatia cu partenerul lor, sa aiba grija de copiii lor. Sunt total de acord cu el deoarece am invatat din propria experienta ca atunci cand nu am grija de mine si sunt epuizata nu am rabdare cu copilul, cu sotul, ajung sa ma cert cu ei fara vreun motiv serios si regret ulterior. Am si eu nevoie sa invat cum sa am grija de mine pentru a fi apoi disponibila, rabdatoare, calma cu familia mea.
Autorul arata ca exista o legatura clara intre alimentatia copiilor si comportamentul lor si face o serie de recomandari despre cum sa-i hranim corect pe micuti.
Cartea se incheie cu o anexa din care pot invata cum sa ajute copiii profesorii, bunicii, vecinii, prietenii.
Consider aceasta carte o lectura esentiala pentru parintii constienti, implicati, care isi propun sa creasca oameni valorosi. Cred ca cel mai important rol al nostru, ca parinti este sa le oferim copiilor dragoste neconditionata. Atunci ei cresc avand incredere in ei, au curaj sa faca fata provocarilor, au un nivel scazut al anxietatii si sunt pregatiti sa dea piept cu viata. Limitele de siguranta pe care le stabilim pentru ei trebuie sa fie suficient de flexibile pentru a le permite sa actioneze dar si suficient de stranse pentru a invata ca nu pot face tot ce-si doresc.
A fi parinte este o provocare continua si pe masura ce descopar raspunsuri la framanatarile mele, ma simt din ce in ce mai sigura pe mine ca parinte. Cartea lui Steve Biddulph este minunata si o recomand tuturor!
Cartea Secretul copiilor fericiti de Steve Biddulph o puteti gasi pe librariaonline.ro (Later Edit – este stoc epuizat) sau varianta in engleza, pe Amazon sau la noi, pe okian.ro.
Guest Author: Mihaela Nicolaescu
Mihaela este mama lui Mihai si invata in fiecare zi cu familia ei cum sa fie un om mai bun.
Mi-am dorit foarte mult sa devin mama. In momentul in care visul mi s-a implinit, m-au coplesit, pe langa bucuria nemarginita si temeri legate de cum voi fi eu ca parinte. Aveam deja in minte cateva “nu”-uri legate de aceasta ipostaza (sa nu fiu critica, autoritara, rece, absenta, indiferenta, inflexibila), dar in momentul in care m-am hotarat sa-mi fac si lista cu “asa da” ca parinte, mi-am dat seama ca e mult mai complicat. Pentru ca ce-mi doresc eu sa fiu, experimentez, transmit in calitate de parinte inseamna mult mai mult decat sa iau lista de “asa nu” si s-o transform in “asa da”. Responsabilitatea mea, e cu atat mai mare, cu cat prin modelare copiii invata cel mai repede. Depinde de mine cum isi va construi copilul meu conceptia despre mama in viata aceasta, care implicit, il va influenta ulterior in relatia cu toate femeile din viata sa. Imi propun asadar, sa transmit copilului meu toate elementele pe care le consider eu esentiale unei educatii corecte, bazate pe incredere, iubire, respect la modul autentic, printr-o prezenta unitara la nivel de gandire, vorbe, fapte in relatia cu el. Adica sa ma concentrez pe ce stiu ca depinde de mine sa-i transmit, in mod constient si asumat, fiind un exemplu personal in acest sens – caci elementele mai putin bune (gen angoase, frici) se transmit oricum, la nivel inconstient.
