Scrisă după o întâmplare reală, cartea Povestea vitaminelor aduce în realitatea copiilor și pe înțelesul lor, noțiuni destul de abstracte, cum ar fi vitaminele și legumele sau fructele în care sunt conținute. Astfel că după ce începeți să citiți această carte împreună cu cei mici, se vor deschide noi porți de comunicare cu ei, puteți experimenta în viața de zi cu zi, acasă, în bucătărie, la piață, în grădina cu legume sau chiar la farmacie. Orice moment poate fi unul de învățare, prin joacă și veselie.
Odată în timp ce pregăteam împreună o salată de crudități, Exploratorul a spus: ”Știu de la tata că există vitaminele A, B, C și D”. ”Doamna, doamna, acestea nu sunt litere?” a întrebat Curiosul. ”Mie așa mi-a spus sora mea!” Atunci a intervenit și Entuziastul: ”Ați auzit copii? A, B, C, D sunt și litere și vitamine!”. Pentru a-i împăca pe toți am scris această poveste și a doua zi le-am citit-o. Pe moment lucrurile s-au clarificat, urmând ca împreună să descoperim treptat în ce măsură fantezia mea a legat aceste lucruri în mod credibil de realitățile trăite de ei. (Lucia Muntean)
Povestea-vitaminelor-interior
 
Putem să considerăm această carte de mare interes acum – toamna, mai ales că sunt atât de multe legume în piețe și grădini dar și multe răceli și guturaiuri. Astfel, cartea îi ajută pe cei mici să înțeleagă nu numai diferențele dintre vitamine și litere (poate chiar și formele de politețe) dar prezintă și o oportunitate pentru a descoperi ce este necesar organismului pentru a fi sănătos.

Vitaminele sunt toate
Un izvor de sănătate
Și poți să le întâlnești
Și în cartea cu povești,
Pe rafturi, în farmacii, 
În hrana de zi cu zi,
Dar și-n vorba cuviincioasă
Și-n purtarea cea frumoasă!

 
Nu uitați să citiți și pagina părintelui din fiecare carte Lucia Muntean!
Și dacă sunteți din Iași, Cluj, Timișoara sau București, aveți ocazia să mergeți cu cei mici la întâlnirile pregătite de Lucia Muntean. Detalii pe pagina de Facebook.
intalniri lucia muntean
 
Surse foto luciamuntean.ro
 

Cine este Lucia Muntean?

lucia_muntean
Lucia Muntean scrie literatură pentru copii de peste 30 de ani. Pe lângă cele peste 30 de cărţi şi 50 de articole publicate, ea îşi găseşte timp să fie o mamă atentă, o bunică plină de energie şi o educatoare foarte pasionată de munca pe care o face.
Activitatea ei în domeniul educaţiei preşcolare a fost recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin acordarea în anul 2007 a Distincţiei „Gheorghe Lazăr” clasa I.
Cel mai recent proiect al ei îl reprezintă publicarea „Cărţilor Lucia Muntean”, un concept editorial gândit să vină în sprijinul părinţilor cu poezii amuzante, jocuri instructive şi povestiri antrenante pentru cei mici.
Dacă dorești să afli mai multe despre cărți, promoții și multe alte lucruri interesante sau dacă vrei să comanzi și tu o carte, te invităm pe site-ul luciamuntean.ro, pe blog sau pe pagina de Facebook Cărțile Lucia Muntean.