51Q85AS0KHL._SS500_
Asta mi s-a întâmplat în urmă cu 2 ani, la prima sarcină. Familia m-a acuzat atunci că sunt în depresie prenatală. Singura mea teamă era că nu voi putea fi o mamă bună. În fiecare dimineaţă în care leneveam în pat şi nu aveam chef să mă ridic nici pentru cel mai mare tort tiramisu, mă întrebam ce-aş face dacă acum ar plânge bebe lângă mine pentru că îi e foame, pentru că a făcut caca, pentru că are colici, etc. Îmi imaginam că voi mai sta 5 minute aşteptând să se potolească şi abia după asta mă voi ridica din pat. Şi imediat ajungeam la concluzia că voi fi o mamă groaznică: cum să-mi laş copilul să plângă?
La jumătatea sarcinii am primit cadou cartea “Confesiunile unei mame lenese”, de Muffy Mead-Ferro. Am deschis-o şi am început să citesc. Are 128 de pagini. Le-am citit pe toate în aceeaşi zi. Mă regăseam în fiecare frază, în fiecare gest, în fiecare întâmplare, în tot.
În perioada aceea alergam să găsim pătuţul x şi căruciorul y. Preţurile nu mai contau, presupun că erau mari din moment ce mama îşi făcea cruci de fiecare data.
Cartea m-a potolit, mi-a arătat că un copil nu are nevoie de cel mai frumos pătuţ, cel mai frumos cariucior, cele mai frumoase hainea€¦ lui nici nu-i pasă. Un copil are nevoie de tine şi de dragostea ta. Iar eu îi puteam oferi asta la orice oră.
Am închis cartea şi mi-am sunat soţul să-l anunţ că sunt pregătită să fiu mamă.
Aşa am ieşit din criza înspăimântătoare în care am stat luni bune. De aceea,  prima recomandare pe care o fac tuturor femeilor însărcinate (în special, la primul copil) este această carte –  “Confesiunile unei mame lenese”.
Şi chiar dacă nu aveţi nicio teamă, o lectură amuzantă e întotdeauna binevenită, unde mai adăugăm că poate fi cadoul perfect pentru orice viitoare mămica.
O puteţi comanda pe site-ul editurii Tritonic, la preţul fabulos de 10 ron.