Susținem inițiativele dedicate copiilor care implică încurajarea cititului și dragostea pentru cărți. Iar când copilul devine el însuși un personaj într-o carte totul este mult mai palpitant iar dorința de a citi și de a împărtăși prietenilor acțiunea, crește și ea.
O carte personalizată este una în care personajul principal este chiar copilul tău. Povestea este deja scrisă dar atunci când adaugi numele copilului, numele celui mai bun prieten / al celei mai bune prietene și o locație pe care cel mic o cunoaște, toată povestea devine a lui și doar a lui. De asemenea, s-a descoperit că atunci când cei mici citesc povești despre ei înșiși, cu propriile nume, cu aventuri imaginate, prieteni, animale, evenimente interesante, acești copii vor rămâne mult mai mult timp concentrați și absorbiți de poveste, acest lucru conducând la îmbunătățirea cititului și la creșterea dorinței de a citi și mai mult, de la vârste mult mai mici.
Poate ați mai auzit de cărți personalizate dar totuși, în România acesta este un concept relativ nou. Editura Elefantul Meu este o franciză care este la început la noi în țară, așadar am vrea să îi facem cunoscuți și să aruncați un ochi pe cărțile pe care le propun.
Poveștile de la Elefantul Meu sunt create într-un anume mod de a contribui în educația celor mici, de a oferi exemple pozitive de viață și cu ilustrații frumoase și originale.
Cum funcționează?
- Alegi o poveste, în funcție de vârstă și înclinația copilului tău.
- Introduci numele personajului principal – adică numele copilului tău
- Pentru copiii cu vârsta peste 6 ani există și un personaj secundar, un prieten apropiat care va fi personalizat în carte
- Alegi o locație cunoscută copilului – de unde va începe sau unde se petrece acțiunea
- Pentru unele cărți poți adăuga o poză / la alegerea ta care va apărea pe una dintre paginile de titlu
Iată câteva exemple de cărți pe care le puteți găsi pe elefantulmeu.ro
S-a născut….
– de la 1 an (poate fi și un cadou foarte frumos la nașterea copilului). Aici este o poveste despre mama și tata, despre cum crește bebelușul în pântecul mamei, cum se pregătesc părinții pentru a-l primi în viața lor și cum se naște. Copilul își regăsește numele în carte, data din calendar este ziua lui de naștere iar imaginea părinților poate varia în funcție de culoarea părului și frizură.
Africa
– de la 3 ani. O carte personalizată despre Africa și animalele care trăiesc acolo: elefanți, girafe, hipopotami, antilope și multe altele. Cartea conține elemente dintr-o enciclopedie, care sunt amestecate într-o poveste drăguță și plină de fantezie special pentru copii.
Povești de noapte bună
– de la 4 ani.
Deschide-ți imaginația și trăiește alături de monstruleții din jurul nostru. Cele mai importante întrebări își vor găsi răspunsul! Într-o zi în care un adult n-ar putea observa nimic deosebit, copilul dvs. va experimenta atât de multe! Poate întâlnește pitici care se hrănesc cu mirosul de chifle proaspete sau un monstru de bulbuci din scurgerea căzii. Sau poate se familiarizează cu propria lor reflectare în ceai și cu umbre întunecate pe perete. Poveștile jucăușe, cu ilustrațiile unice ale lui Lucie Dvořáková, dezvoltă imaginația copiilor și consolidează încrederea în lumea înconjurătoare, care merită descoperită.
Crocodilul care nu putea plânge
– de la 5 ani. O povestea încântătoare despre prietenie și faptul că lacrimile nu trebuie să fie doar din tristețe.
Jurnal de bord
– de la 6 ani. În această poveste copilul tău, împreună cu un prieten foarte bun, va pleca într-o aventură în Marea Nordului, într-o expediție polară. Cartea este inclusă într-o ediție specială pentru cititorii începători.
Zoo
– de la 7 ani. O carte despre o aventură, o grădină Zoologică și descoperirea unor mistere –
potrivită atât băieților cât și fetelor.
Melissa
– de la 8 ani. O carte dedicată iubitorilor de cai.
Comoara
– de la 10 ani. Pentru copiii mai mari care sunt în căutarea unor noi aventuri, alături de prieteni. O căutare misterioasă a comorii este inițial împiedicată de un nou coleg de clasă care îi „bulversează” pe toți cei din jurul său. Oare vor reuși să găsească comoara?
Cărțile personalizate pentru copii sunt cu adevărat cadouri inedite, originale și foarte îndrăgite ce au impact direct în educația copiilor, aceștia având tendința să se atașeze de cărți, să fie mult mai grijulii cu ele și să citească cu mai multă atenție poveștile.
Voi ce părere aveți? Ați face un astfel de cadou unui copil?
P.S. La noi acasă, cred că domnișoarei noastre i-ar plăcea tare mult cartea cu cai și cea cu Comoara. Iar pentru junior un Jurnal de bord ar fi cel mai potrivit.