Am vorbit in articolul trecut despre nevoile de baza ale copiilor – motrice, afective si senzoriale, si am detaliat grupa de varsta 0-3 ani.
Si asa am ajuns la cea de-a doua grupa de varsta: 3 – 7 ani, cand intram cu “maimutele” noastre din dotare in ceea ce se numeste perioada preoperativa din dezvoltarea copilului.
Si daca intelegem de la bun inceput una din legile de baza ale acestei perioade, ne-am scutit singuri de multe ingrijorari, preocupari si batai de cap in legatura cu viitorul de aur al copiilor nostri: intre 3 si 7 ani, copilul vrea doar sa se joace. Intr-una. Si el nu se joaca cu scopul de a construi o casa, de a invata sa fie inginer, doctor, om de stiinta sau avocat de succes. Copilul nu da doi bani pe toate astea. El se joaca de dragul jucatului. Ca ii place. Ca asta e viata lui, acuma, joaca si nimic altceva. El o sa zdrangane la chitara nu ca sa se faca muzician, ci ca sa se joace de-a cantatul. O sa construiasca castele intregi si trenulete si casute nu pentru ca sa fie urmatorul mare arhitect al lumii, ci ca sa se joace de-a construitul. Si o sa invete sa se urce in copac (in cazul nostru) nu ca sa imi dea mie nuci de cocos din alea bune de sus, de unde nu ajung eu cu mana (asa cum sper eu in secret), ci ca sa isi miste corpul si ca sa faca si el precum maimutele pe care le vede in fiecare zi cocotate. El se joaca de dragului jocului… insa ACEASTA joaca este cea care construieste structuri in cortex, mai punand inca niste caramizi la dezvoltarea armonioasa a adultului de mai tarziu. Asa ca nu va stresati copilul cu ore de pian, de chitara, de engleza si perfomante de orice fel. Dati-i oportunitatea sa experimenteze, desigur, insa fara nici un fel de asteptari. Deschideti poarta, daca apare ocazia, insa daca intra pe ea sau nu si daca urmeaza o cale sau alta – este in totalitate alegerea si decizia copilului, in acord cu ceea ce simte EL ca i se potriveste.
Jucarii? Leagan, tobogan, scari, exercitii pentru echilibristica, diferite nivele/scari ca sa treaca pe sus si pe dedesubt, masinute, constructii din blocuri de tot felul, duplo (nu lego, pentru ca piesele din lego sunt prea mici si nu va putea sa construiasca singur, nici sa citeasca instructiunile de construit), roaba, casute, matura, chestii de curatat casa, creta, creioane colorate, carti de colorat, pensule, foarfece, costume pentru costumat, oglinda, povesti de citit (cu ajutorul adultului, desigur), jocuri usor de inteles cu carti de joc, tablita si cutit cu care sa taie legume (adevarate, nu de jucarie), ciocan, cuie, lemne, fierastrau mic – din nou, adevarate, nu de joaca. Apa, nisip, iarba, natura, fructe, flori, plantat, sapat. Colaje, corturi, casuta in copac, cazemata secreta, dinozauri, cavaleri, printese, farfurii si recipiente de plastic in care sa poata face «mancare». Bicicleta, trotineta, patine cu rotile. Inot. Toate astea, doar daca e alegerea copilului, daca el vrea, nu daca parintii ii impun.
Casa trebuie pregatita in asa fel incat copilul sa poata avea autonomie. Sa isi poata lua singur apa, sa poata ajunge la chiuveta, sa se poata spala singur pe dinti, sa faca singur dus, sa ajunga la masa, sa se poata servi singur sau sa poata vedea ce este de mancare, ca sa isi poata alege. Hainele puse la inaltimea lui, aranjate impreuna cu copilul pe categorii. Propria lui camera cu lucrurile si jucariile lui, chiar daca poate nu doarme in aceasta camera (cum este in cazul nostru). Spatii care sa reproduca realitatea adultilor, dar pe care copilul sa le poata folosi pentru propria sa lume – bucataria lui de jucarie, baia, chiuveta, atelierul de reparatii, casuta pentru papusi.
Televizor/calculator? Cat mai putin posibil. Deloc e ideal. Doar asa, ca sa ne amintim, pentru fiecare ora de uitat la televizor/calculator, copilul are nevoie de 4 (patru !!!) ore de procesat/curatat/eliminat din sistem ceea ce a vazut.
Daca aveti baietel, o sa il vedeti jucandu-se cu lupta – jucariile lui se vor lupta intre ele o gramada. Este modalitatea lui de a procesa furia si de a intelege care e treaba cu puterea si teritorialitatea. De asemenea, lupta dreapta cu tatal (bosoleala si rostogoleala, bataie cu pernele si orice alta idee de lupta intre «barbati» le mai vine) este modul in care baiatul isi descopera propria putere fizica si isi intareste legatura cu tatal, ca de la barbat la barbat.
Acum da, copilul de peste 3 ani are nevoie de prieteni, de alti copii cu care sa se joace. Un adult trebuie sa se afle mereu la indemana, aproape, pentru a ajuta la medierea confictelor si cu lucruri pe care poate nu le pot pregati singuri pentru urmatoarea lor idee de joaca.
Din punct de vedere senzorial, vor adauga noi gusturi in alimentatie sau vor renunta la alimente pe care le iubeau pe la 2 ani, asa. Vor vorbi mult despre pipi, part, muci si caca, si vor rade in hohote doar auzind cuvintele astea. Dati-le sa framante coca, sa miroasa uleiuri esentiale si arome din bucatarie, sa testeze diverse gusturi noi, sa vada forme noi – vizitand de exemplu locuri pe care nu le-au mai vazut inainte, sa invete cantece si sa le cantati impreuna.
Iar la capitolul afectiv? A trecut perioada de carat in brate, a trecut si alaptatul, incepe incet sa treaca si giugiuleala continua, ca nu va mai lasa, e mare de-acum. Din punct de vedere al atingerii insa, e important sa continue sa fie imbratisat, mangaiat, sarutat, tinut in brate cand vine sa se aseze in brate, infofolit dupa baie, pupat de noapte buna si spus te iubesc. Sa i se spuna povesti, sa i se citeasca. Sa faceti lucruri impreuna. Sa stati de vorba si sa ii raspundeti la cele 5 miliarde de de ce-uri. Sa implicati copilul in treburile de prin casa – va fi intotdeauna pentru intervale scurte de timp si numai daca va vrea si copilul. Ascultati-l, respectati-l, intelegeti-l. Rabdare, iubire, respect si limite pline de iubire. Copilul va repeta ceea ce va vedea la parinti – si la varsta asta aceasta modelare devine absolut evidenta, nu mai putem face altceva decat ceea ce spunem, copilul va veni si va arata asta cu toata simplitatea : «dar tu ai spus ca nu mananci niciodata porcarii», zice el in timp ce eu muscam cu pofta dintr-o bomboana de ciocolata cu umplutura de caramel, din categoria porcariilor pe care el nu are voie sa le manance. Asadar, onestitatea si transparenta sunt si ele ingrediente cheie din indeplinirea nevoilor afective ale unui copil intre 3 si 7 ani. Mai bine fiti sinceri in legatura cu ceea ce simtiti (gen «azi m-am trezit morocanoasa si am chef sa stau asa, in pat, fara sa fac nimic. Te iubesc in continuare, sunt mama ta, dar acum am un moment in care am nevoie de un pic de liniste. O sa imi treaca si o sa fiu iar cu tine, dar acum nu pot»), decat sa va prefaceti mereu ca sunteti perfecti si nu gresiti niciodata. Cerut scuze atunci cand noi gresim si stat de vorba cu iubire si rabdare atunci cand copilul greseste. Suport emotional in momentele de criza – fiti langa el cand are nevoie sa planga, cand e furios, revoltat, trist sau plictisit. Este varsta la care copilul are nevoie sa stie ca se poate baza pe parintii lui, orice ar fi. Ca nu e rau cand tipa, nu e urat cand plange si nu e mai putin iubit daca a facut vreo prostie sau a stricat vreo jucarie la gradi.
Dati-le voie sa se joace liberi, cat de mult, oricand, oriunde. Dati-le copiilor libertatea de a fi ei insisi, de a-si alege hainele cu care sa se imbrace, mancarea ce le place cel mai mult de pe masa si cantitatea pe care simt sa o manance. Ascultati ce au de spus, auziti-i, ajutati-i si interveniti DOAR CAND va cer ei asistenta si ajutorul. Este varsta la care este important sa fie lasati sa descopere ce pot singuri si ce nu (inca), fara ajutor din afara.
Este si varsta la care nu mai vor sa dea buna ziua la toata lumea, nici sa fie pupati si mangaiati cu drag pe cap de persoane pe care nu le cunosc – si aceasta este o faza care este necesar sa fie respectata. Daca intelegem ca sociabilitatea nu este ceva care se impune, ci se modeleaza (prin propriul nostru exemplu), ii dam sansa copilului nostru sa devina o fiinta sincera si lipsita (pe cat de mult posibil) de masti, ii dam sansa sa fie el insusi, chiar daca asta inseamna sa NU spuna buna ziua vecinei Geta cand are vecina Geta nevoie sa se simta salutata si cand avem noi nevoie sa ne simtim mandri de copilul nostru atat de bine educat. Astea sunt nevoile noastre, nu ale copilului. Eu personal nu cunosc NICI UN copil intre 3 si 7 ani care sa dea buna ziua asa, cu toata onestitatea si fara sa fie obligat, intr-o forma mai mult sau mai putin subtila, de catre parinti. Si gasesc intotdeauna fals si dureros acest «buna ziua» impus copilului de catre frica de respingere a adultului.
Si mai avem o grupa de varsta, de la 7 la 14 ani. Despre care o sa povestim pe indelete in articolul urmator, tot aici, pe Urbankid.ro. Si daca simtiti sa puneti intrebari, scrieti aici, la comentarii.
Cu drag din tarile calde,
Laura Maria (mama de baietel de 5 ani, crescut liber)
Surse foto Pinterest
