De multe ori eu si cu taica’su ziceam ca asta e cel mai pupat copil din lume. Cel mai mangaiat, mai gadilat, mai tavalit, mai atins, mai toate alea care au de-a face cu contactul fizic cu copilul nostru. Sigur mai sunt si altii, dar noi in viata noastra doar pe asta il cunoastem atat de ingrozitor de smotocit si lins si imbratisat si balit de atata pupat si amusinat, toata ziua, in fiecare zi.
Avem «program» zilnic de pupaceala. Care ne este la fel de natural precum spalatul pe dinti sau masa de pranz.
Avem marele avantaj aici, in tarile calde, ca este 90% din an foarte cald, deci copilaria fericita nu prea stie ce sunt alea haine. Ii tragem pe el o pereche de pantaloni scurti doar atunci cand vine cineva in vizita acasa. In rest, este in fundul gol-golut de cand se scoala si pana se culca… si imi mai cere sa ii pun pantaloni cand sta pe jos cu fundul in iarba si ii e frica sa nu-l mai ciupeasca (iar) o furnica. Si de dormit doarme tot dezbracat. Si avem aproximativ aceleasi haine (cu exceptia celor care i-au ramas foarte foarte mici) de vreo 3 ani…
Pai si cand defileaza prin casa cu fundul ala bombat si gol si cu moaca aia ghidusa, cum sa nu il iei la pupacit? Ba chiar, daca au trecut prea multe ore fara contact fizic direct, vine el, se intinde cat e de lung pe canapea sau direct pe noi si cere «hai sa imi faci cichi-bilichi», ceea ce inseamna gadileala cu pupat pe dupa urechi si pe gat si pe burtica.
Si o tinem asa minute bune.
Pe urma facem macaraua. Aia in care eu stau cu picioarele in sus si el se urca pe picioarele mele si eu il ridic precum un acrobat la circ si el se prabuseste apoi cu zgomot pe pat si o face nitel pe mortul apoi se ridica si zice ta-taaaam, te-am pacaliiiiit!
Pe urma vine lupta dreapta cu tat’su (e o intreaga incolacire de maini si picioare si lupta corp la corp, in care sunt interzise gadilelile de orice fel, si din mijlocul careia se aude «o sa iti arat eu! Sunt cel mai puternic! O sa te inving» – «ba nu, eu sunt mai puternic si o sa te pun la pamant, baiete!», ambii pe tonul ala teatral si grav, asa, de luptatori de nadejde. Apoi mor de ras amandoi.
Noaptea doarme in continuare cu noi si nici atunci nu ramane fara atingere. Ne ia pe fiecare de cate o mana pana adoarme. Apoi, in timpul noptii, cand ne e somnul mai dulce, ne trezim cu cate o palma pe fata si cu cate un picior in coaste, in cautarea lui de a ne avea aproape, lipiti de el.
Ziua se joaca si apoi odata il vezi ca da fuga si ma strange in brate cu toata forta, si zice «te iubesc, fundulica!» si pe urma la fel la tati, care si el tot fundulica e.
Iar cand se loveste, nu exista alt remediu mai bun decat atingerea mamei.
Imi arata locul lovit si eu pun mana acolo si ii cant un cantecel si pe urma gata, a trecut in mod miraculos. Iar daca nu trece doar cu mana lu’ mami, sigur are mami vreo cremuta care sa ajute. Imi amintesc ca a vazut un filmulet cu un pui de animal care se lovise si il durea si m-a intrebat «nu ii pune mama lui o cremuta, ca sa ii treaca?» si eu i-am zis «ba da, cea mai buna cremuta pe care o are: uite, il linge acolo unde s-a lovit, vezi?»
Iar daca te apuci sa si citesti studii despre importanta contactului fizic, afli ca acest contact fizic permanent cu bebelusii si copiii nostri ii ajuta sa se dezvolte fizic armonios, sa fie mai inteligenti, mai echilibrati din punct de vedere emotional si sa se simta super in siguranta.
Cateodata, cand scriu articolele astea, ma gandesc ca de citit le citesc oricum parinti care deja fac asta cu copiii lor, in mod frecvent. Deja inteleg cat de important este sa ii tinem in brate, sa ii mangaiem mereu, sa ii pupam, sa ne jucam cu ei prin contact fizic pozitiv direct, sa fim acolo, cu mana noastra calda si iubitoare, ce mangaie si alina oricand au ei nevoie, cu mana aceea calda care spune, din nou si din nou, te iubesc si imi place sa fiu cu tine, langa tine.
Si ma rog ca fiecare atingere de iubire pe care o primeste un copil sa creeze o unda de energie care sa ajunga si sa atinga si pe acei copii si pe acei parinti ce inca mai cred ca severitatea, raceala, disciplina si controlul au capacitatea sa aduca vreun beneficiu copiilor lor sau relatiei de iubire dintre ei.
Sursa foto