Adevarul este ca nimeni nu te pregateste dinainte pentru ceea ce inseamna cu adevarat sa fii mama. Doar auzim, asa, de la unii si de la altii despre noptile nedormite, despre oboseala, despre copiii care sunt greu de crescut, despre disciplina sau despre limite sau despre parenting iubitor si constient, si despre cum nu mai ai timp pentru tine, dar habar nu avem de fapt care e realitatea maternitatii, decat atunci cand incepem sa o traim pe pielea noastra.
Nimeni nu vorbeste pe sleau despre valtoarea emotionala si despre criza de identitate si despre criza din cuplu si despre toate amintirile reprimate ale propriei copilarii si despre rana cu propia mama, si apoi despre cea cu propriul tata si asa mai departe.
Maternitatea este departe de a fi o calatorie in zbor, insotita de fluturi roz si curcubee stralucitoare. De fapt, e chiar contrariul: este experienta directa care ne obliga sa atingem Pamantul cu talpa toata si apoi ne face sa crestem radacini adanc in Pamant. Cu cat mai adanci radacinile, cu atat mai tulburatoare, intensa, transformatoare si profunda e experienta. Cu atat mai conectati crestem, cu noi insine si cu copiii nostri. Cu atat mai mult ii intelegem si ne intelegem. Cu atat mai inalt evoluam si ne impartasim in iubire si bucurie si le dam spatiu copiilor nostri sa se cunoasca si sa creasca in acord cu Fiinta lor cea mai intima.
Si cu cat refuzam mai mult sa ne cunoastem, vindecam si crestem propriile radacini, cu atat mai departe de noi insine, mai deconectati de copiii nostri, mai difícil de inteles cine sunt ei si ce vor, mai greu de acompaniat fiecare moment al devenirii lor de la bebelus la om mare, mai frenetica lupta de a ne implini in afara noastra, lupta de a avea, de a poseda, de a demonstra.
Maternitatea e grea pentru ca te pune fata in fata cu propria umbra. Cu toate acele parti din noi insine despre care fie nici habar nu avem ca exista, zacand adanc ingropate inca din anii primei noastre copilarii, cand am jurat – fara sa ne mai aducem aminte – ca niciodata nu o sa mai dam ochi cu atata durere si tristete si furie si frica… Fie stim ca ne misuna niste monstri prin subsol, dar nici ca vrem sa ne ducem si sa ii privim in ochi. Doare. Si ne e frica ori ca o sa murim, ori ca o sa ne pierdem mintile…
Continuare…Pagina 2
