A fost ziua domnișoarei. Pe lângă tortul cu prințese și petrecerea de la grădiniță, am plănuit să dăm o fugă până în Vama Veche, să vadă și copchila marea. Pretext frumos, eram noi prea cu dor de ducă (deși ne-am făcut de cap și de 1Mai, tot acolo). Partea frumoasă a fost că m-am hotărât că o vacanță la țară ne-ar prinde foarte bine. Avem acum bunici la țară: curte mare, castraveții și roșiile adevărate așteaptă să se coacă, mazărea tocmai a fost recoltată și executată într-o mâncărică delicioasă, aer curat după ploaie, somn de prânz cu orele, răcorică dar și soare bronzant. Perfect.
ioana la mare (1)
 
Mă tot gândesc de când am început de fapt să tânjesc după liniștea de curte cu iarbă și copaci, când am început să simt că mă sufoc între pereții de la bloc, când griul blocurilor de vis-a-vis a început să mă deprime? Mă imaginez trezindu-mă cu noaptea în cap, iesind afară în mirosul proaspăt de iarbă cu rouă, salutând firicele de ceapă sau verificând dacă ardei au mai crescut puțin. Apoi mă tolănesc pe o păturică și mă uit la copacii de deasupra în timp ce-mi fac exercițiile de dimineață și mă deconectez total în ritmul fluierătorilor care se întrec în cântat prin copaci. Apoi aleg o roșie rumenă, un castravete cu miros adevărat de castravete și 2 firicele de ceapă sprintenă din pământ, tai o felie de pâine făcută în cuptorul pe lemne cu o zi înainte și îmi pregătesc un mic dejun simplu dar plin de recompense. Între timp domnișoara s-a trezit și înainte de toate, îi salută și ea pe ceilalți colocatari ai curții: cățelul, pisica și cele două păsăreturi care au mai rămas (și care n-au murit încă de bătrânețe) – un cocoș și o găinușă moțată. Apoi începe ziua… Cum să nu te bucuri de ce îți dă pământul? Cum să nu te întristezi când te gândești că viața în oraș nu-ți oferă nimic din toate astea… și totuși, acum, nu ai ce să faci…
paine (4)
 
in gradina (2)
 
A fost o săptămână de răsfăț pentru mine. Aveam nevoie. Pe lângă lucru cel de toate zilele, care mergea tare bine pe un fotoliu, în curte (așa e cu tehnologia asta și cu wi-fi-ul ce bate prin curte), îmi făcusem program de yoga, program de mers cu bicicleta, joacă liberă sau însoțit copil cu bicicleta pe drumuri de țară…
cu bicla (3)
 
cu bicla pe camp (6)
 
Am ajuns acasă și după despachetări de bagaje, am hotărât să nu mă las cuprinsă de tristețea blocurilor și a tramvaielor și să port cu mine bucuria culorilor din vacanță. Așa că niște unghii colorate la mâini era tot ce aveam nevoie!
lucru cu mainile pictate (13)