Chiar dacă pare paradoxal, de când femeia devine mamă și chiar dacă are mai mulți copii și e casa plină de veselie și gălăgie și e ceva mereu de rezolvat și de mediat, cred că sunt multe mame care se simt foarte singure. Chiar dacă au un partener aproape, chiar dacă au copiii non-stop în casă, chiar dacă interacționează cu alți părinți de la grădiniță, școală sau parc, cred că sunt multe mame care simt acea singurătate despre care vorbesc. O singurătate care vine dintr-un prea plin neîmpărtășit, vine din nevoile relaționale fundamentale ale oricăui om – de a se spune și de a fi ascultat.
Poate d-asta veți vedea, pe unde apucă, mamele când se întâlnesc vorbesc foarte mult despre copii și despre lucrurile de zi cu zi, cu care se confruntă, despre ceea ce le ocupă timpul, mintea și spațiul în fiecare zi, aproape tot… De aceea când se întâmplă ca mamele să iasă la masă cu prieni (mai vechi sau mai noi) care nu sunt părinți la rândul lor, să simtă nevoia de a povesti, de a se spune și apoi, de cele mai multe ori, de a se simți aiurea pentru că vorbesc doar despre copii, doar despre scutece, educație, mâncare etc. Chiar dacă sunt la serviciu, mamele își găsesc alte mame cu care să împărtășească toate aceste lucruri. Pentru că de la a fi în rolul de mamă nu iei pauză deloc. Este atât de în ființa ta încât nu mai poți să fugi nicăieri de el 🙂
Ceea ce am văzut eu de-a lungul anilor, la mine și la alte prietene mame este că foarte multe mame se lasă confundate în rolul lor de mame, iar restul (ca femei, ca profesioniste etc) nu mai iese la suprafață. Faptul că ceilalți ne percep doar în acest rol este pentru că noi ne lăsăm confundate.
Eu sunt o multitudine de alte lucruri, printre care și mamă. Da, poate mama este predominantă în anumiți ani, mai ales când ai copil mic și multe nevoi de împlinit. Doar că în anumite momente din viață tindem să ne lăsăm acoperite total de această imagine. Și poate că n-ar fi nimic greșit în asta (poate că unele femei sunt absolut încântate și împlinite de acest lucru), de cele mai multe ori imaginea de mamă vine cu niște lucruri la pachet. De obicei: oboseală (cronică) chiar extenuare, neîngrijire (fizică, emoțională, profesională), o supra saturație de timp petrecut fâcând aceleași și aceleași lucruri care de o zi la alta (sau de la o oră la alta) nici nu se mai observă: mâncare, spălat și strâns haine, ordine și curățenie, spălat, hrănit, îmbrăcat, schimbat, jucat, cântat, alinat – copii. Dacă la toate aceste lucruri mai adaugi și mersul la serviciu, cumpărături, dus și luat copii de la grădiniță, școală, activități extra școlare, deja poate fi chiar prea mult.
Singurătatea mamelor vine din faptul că îți tot amâni nevoile (și dorințele) până când ai și uitat că le mai ai. Singurătatea mamelor vine din faptul că nu ești niciodată tu cu tine însăți, cu gândurile tale sau cu o prietenă la telefon, căreia să îi poveștești ce simți și ce trăiești, fără ca cineva mic (sau mai mare) să vină să te tragă de haină sau să înceapă să-ți povească visul de azi noapte…
Singurătatea mamelor vine din distanță. Și fizică – mai ales dacă te muți în alt oraș sau în alt cartier și îți este greu să te mai vezi cu prietenele cu care te vedeai destul de des. Vine și din distanța emoțională, pentru că nu ai timp să împărtășești, să plângi, să spui ce te doare. Pentru că (probabil) majoritatea prietenelor tale de acum sunt și ele cu copiii și poate, te gândești, nu au timp sau disponibilitate să asculte aceleași și aceleași probleme. Poate că și ele se confruntă cu ele și e prea greu să le audă și de la alte mame.
Singurătatea mamelor vine din lipsa de suport, de susținere. De la bărbatul care este alături de ele. De la tatăl copiilor. De la proprii părinți, poate… De la prietenii mai vechi sau mai noi. De la vecini. De la altă mămică din parc, ce o judecă și o privește ciudat că cel mic a făcut nu știu ce trăznaie sau că cea mică si-a dat pantofii jos și merge desculță prin nisip și vor și ceilalți copii să facă la fel. De la vecinul de pe stradă care nu o mai vede ca pe un om care are nevoi și dorințe și preferințe și o vede doar ca pe o mamă obosită, tracasată care aleargă tot timpul după copilul năzdrăvan.
Dacă simțiți și voi această singurătate, mame dragi, și doriți să vă păstrați relațiile cu prietenele (prietenii) voștri este necesar să știți că aveți și voi jumătate de responsabilitate pentru relațiile voastre – 50% – 50%, aceasta este ponderea de responsabilitate. Indiferent la ce distanță ați fi de prietena voastră sau de cât de rar vorbiți, relația poate să fie vie și sănătoasă și voi să vă împliniți acele nevoi relaționale pe care le aveți, dar este necesar să faceți acele eforturi pentru a menține vie măcar acea jumătate care vă revine vouă. E ușor să atribui celuilalt responsabilitatea: că nu mă sună, nu mă caută, nu îmi dă măcar un mesaj pe telefon sau pe facebook… Dacă tu o faci, deja relația voastră are 50% sanșe să supraviețuiască.
Noi femeile avem nevoie de mai multă interacțiune și de mai multe relații decât bărbații. Așa este natura noastră. De aceea femeile vorbesc mai mult, împărtășesc mai mult, au nevoie să se spună, să se audă pentru a găsi singure soluțiile la probleme. Nu cer neapărat sfaturi și nu vor să primească imediat o rezolvare a problemei pe care o expun. Înainte de toate: să spună despre ele, despre sentimente, credințe, idei, emoții. Singurătatea mamelor vine din această lipsă.
Femeile au nevoie de o comunitate. De un trib al lor. Oare cum se mai poate recreea acest trib acum, în orașele mari, între drumurile la serviciu-grădiniță-școală-cumpărături-casă?
Voi aveți un ”trib” al vostru? Cum faceți să-l țineți viu?
Foto: unsplash.com
