Sunt martorul copiilor mei, la cum cresc ei, din << seminte și muguri>>. Sunt martora desfacerii lor către lume, către viață. Știti și voi despre ce vorbesc… Ca atunci când copilul mic, analizează cu fascinație o scamă găsită pe covor sau când todlerul căruia nu-i mai tace gura și care aleargă de colo-colo, rămâne nemișcat pentru o clipă când descoperă o gâză prin praful de pe trotuar. Sau când fetiței tale, proaspăt școlăriță, îi reușește roata, pe care a tot exersat-o de câteva zile bune. Sau când băiatul tău de aproape 5 ani îți mărturisește că iubește (oh, deja!) o fată. Ah, fiecare dintre noi avem exemple, în fiecare zi, dacă stăm cu ochii larg deschiși și cu inima și mai și. Pentru că toate micile momente în care surprindem privirea aceea sau zâmbetul sau bătaia mai tare de inimă, toate contribuie la cine și ce devin copiii noștri.
Mă uit la ea pe furiș. Dacă vede că mă <holbez>, imediat mă întreabă “care-i treaba”…
Mă uit la ea și mi se deschid ochii mari de parcă aș vedea o floare care e în primăvara ei de boboc proaspăt, drept, puțin stingher dar cu rădăcinile din ce în ce mai puternice. Mă uit la ea cum se deschide ca o păpădie fragilă, atunci când apare soarele pe cer. Se deschide pentru că simte că e susținută și apreciataă și admirată. Și de mine dar și de tatăl ei. Cred că îmi place totul la ea. Mai puțin atunci când sunt îngropată ân rănile mele când nu-mi place chiar totul, dar îmi trece repede. E ok să nu ne placă tot timpul de copiii noștri… nu înseamnă nimic asta. E doar o percepție, o bătaie de pleoape. Nici lor nu le place tot timpul de noi dar … cât se mai străduiesc (mai mult inconștient decât conștient) să ne fie fideli, să fie acceptați și iubiți, așa cum sunt.
Mă uit la ea și simt că îmi plesnește inima în piept de o fericire pe care o simt numai când o privesc pe ea. E atât de diferit cu doi copii. Sigur că și cu mai mulți ar fi tot la fel de diferit. A fost ziua ei și sunt puțin în atmosfera a ceea ce s-a întâmplat acum 10 ani și …la ceea ce trăiesc acum. Acum 10 ani sărbătoream prima Zi a Copilului pentru primul nostru copil. Ce știam noi atunci cum va fi, cum va crește sau cum va arăta. Cum aveam să trecem prin tot felul de schimbări, mutări, răceli, bucurii sau tristeți…
Mă uit la ea și știu că va fi bine. Chiar dacă acum îmi pun o mie de întrebări și îmi fac o mie de griji legate de modul în care eu reușesc să fiu (sau să nu fiu) mama << cea mai bună posibil>> sau, măcar, mama << suficientă >>, chiar dacă mă îndoiesc de multe ori că am făcut bine, că am acționat corect, că am iubit suficient sau că nu am pus prea multe (ori prea puține) limite…oh, câte gânduri… Dar știu că o să fie bine. Că ea o să fie un adult independent și autonom și (cât de cât) stabil emoțional. O calitate pe care și eu mă străduiesc să o ating, dar aici intrăm pe alt palier și sunt multe de dezbătut…
Știu că o să fie bine. Are 10 ani și are o copilărie (așa cum mi-aș fi dorit și eu să o am): liberă, cu toate exprimările de sine, cu râsete, cu plânsete, cu greșeli și cu reușite, cu natură multă, cu bălăcit în apă rece de munte, cu picioare goale prin iarbă, cu prieteni de dimineața până seara, cu un frate (da, da, eu mi-am dorit fratele, ea nu prea a avut de ales…eh, asta-i viața, nu-i așa?). Are 10 ani și iată, azi – de 1 iunie 2019 – sărbătorim 10 ani de la prima <sărbătoare> a ei. Era mică, cât un ghemotoc, avea o săptămână și o zi, zâmbea în somn, scâncea și dormea numai pe mine. Câtă bucurie să trăiesc, în această viață, astfel de momente. Câteodată nici nu-ți trebuie poze (deși, oho, avem și din acelea, o grămadă). Nu este nevoie decât să-ți amintești, din memoria corpului tău, cum mirosea, cum se auzea, cum se simțea, când țineai copilul la piept, când âl mângâiai pe burtică, când îl mutai cu grijă de colo-colo, ca pe un porțelan prețios.
Mulțumesc Profi România pentru ocazia dată de a privi copilul dintr-o altă perspectivă, recunosc, puțin cam melancolică și dulceagă dar, o perspectivă vie și plină de conținut: copilul care înflorește în fața ta. Și tu ești doar un martor (și un susținător și conținător, firește) al tuturor micilor momente și al tuturor micilor gesturi și reușite, pe care le trăiește.
De 1 iunie, la Profi înfloresc premiile pentru copii!
În perioada 1 – 10 iunie 2019, fii alături de copilul tău, păstrează o amintire frumoasă printr-o poză, încarcă poza cu copilul tău și personalizează-ți imaginea, dă-i share public pe Facebook și poți câștiga prin tragere la sorți unul dintre premiile:
- 120 x vouchere de cumpărături în magazinele Profi de 100 lei (extrageri zilnice în fiecare oră)
- 10 x trotinete (extrageri zilnice)
Mai multe detalii poți găsi pe site-ul campaniei: www.profi.ro/1iunie.
Pentru voi cum este atunci când vă priviți copilul / copiii? Cum simțiți reușitele lor? Vă surprindeți adesea că vă <holbați> la ei cu admirație? Puteți să îi vedeți (măcar câte puțin), în fiecare zi, dincolo de ceea ce fac ei…să îi vedeți în deplinătatea lor?
Mi-ar plăcea să îmi povestiți despre ei… În plus, e un exercițiu foarte frumos și… sănătos.
