Cel mai fierbinte aspect al vieții mele relaționale este cel al relației de cuplu și, firește – s-a expandat relația de cuplu cu relația de părinți, după apariția copiilor.
Până acum 6 ani, chiar aproape 7 ani, când am luat contact prima dată cu Metoda ESPERE și după ce am început formarea, mă gândeam sau credeam că relația noastră de cuplu se datorează IUBIRII puternice pe care o avem între noi și a tot felul de lucruri mistice. Nu neg că există și acestea, le simt și știu că există. Poate că acestea au fost secretele longevității relației noastre. Doar că, nu mai știu în ce moment al vieții, am zis prima dată – și cu voce tare – că iubirea nu este suficientă într-o relație. Că ne iubim, deși atât de diferită pare iubirea de la o etapă la alta – dar că noi nu suntem de fapt bine, nu suntem așa cum am vrea să fim: relaxați, fără conflicte, armonioși, fericiți, chiar.
Odată ce am luat contact cu Metoda ESPERE am văzut foarte clar confuzia pe care o făceam – între relație și sentimente și ignoranța în care am trăit: și anume că nu am realizat până atunci că relația noastră de cuplu – în acest caz – este un organism viu, care are nevoie de hrană, de pământ fertil și de apă, de lumină, are nevoie de un mediu calm, armonios să poată înflori. Am văzut cât este de fragilă (relația) dar și ce rădăcini puternice are și că pot, chiar pot să o îngrijesc și ea atunci va crește și va fi sănătoasă, iar eu pot alege să fiu cu adevărat împlinită și fericită.
Astfel, am învățat să observ – prin prezență și ascultare (ascultarea celuilalt, ascultarea mea) – ce anume se întâmpla în relația mea și era bun, corect – și ce se întâmpla și nu era bun pentru mine, ba chiar era rău, simțeam durere, răni deschise, frustrare, furie, nedreptate, oboseală, epuizare etc.
Am primit instrumentele și cunoașterea de a face curat în relație și astfel am învățat să opresc toxicitatea să mai invadeze relația și apoi, în același timp, am învățat să sădesc lucruri bune în relație, să aduc cadouri, hrană în relație – acesta este modul în care știu că am trăit relația de cuplu, în ultimii ani.
Legătura spirituală este și cred în ea. Dar nu poate fi totul pentru mult timp, dacă nu sunt stabilite și întreținute și celelalte legături. Iar pe partea de cuvinte, gesturi, fapte, comportamente – deci pe toată partea de comunicare relațională – dacă aceasta nu este la un nivel cel puțin satisfăcător, relația de cuplu nu poate să continue pentru mult timp, nu are viață lungă.
E adevărat că ideal este ca ambii parteneri să fie în aceeași oală, să fiarbă sub același foc. Pe noi, acest împreună tot timpul nu ne-a lăsat să facem ieșirea dintr-o relație fuzională, care a fost atât de minunată la început, dar care la noi a durat mult prea mult. Și ieșirea – procesul de ieșire – a fost dureros. Și a durat mult timp, a fost în etape pe care și acum parcă le mai resimțim.
Suntem trei aici: noi doi și relația dintre noi. Ce facem acum? Cum facem? Am văzut multe relații destrămate, rupte când au ajuns în acest punct. Și am văzut multe relație în jurul meu destrămându-se atunci când a apărut relația de părinți și cei doi nu au știut și nu au putut să le gestioneze pe amândouă. Pentru că nu au știut că cele două coexistă și care sunt specificitățile lor.
Este un subiect sensibil și foarte necesar de abordat în familii, atunci când cei doi parteneri se pregătesc să întâmpine un copil în viața lor sau când deja familia s-a mărit, cu unul sau mai mulți copii și se simt depășiți de tot ceea ce li se întâmplă și cred că este ceva în neregulă cu ei sau caută tot felul de soluții să facă față realității.
Noi am trecut prin tot felul de procese și schimbări. Și știu că mult ajutor – în relația de cuplu și relația de părinți, am primit datorită orelor și zilelor, de-a lungul ultimilor 6 ani de formare în comunicare relațională.
Și pentru că am înțeles, asimilat, aplicat și integrat din ceea ce am primit în acești ani, vreau să dau mai departe informațiile și experiența și să pot să susțin și alte familii să își așeze din nou drumul de familie, să se realinieze conform valorilor lor și a sentimentelor care îi leagă. Și se poate. Știu sigur că se poate.
Voi cum ați trecut sau cum treceți prin dificultățile de zi cu zi, în familie, în relația cu partenerul/partenera de viață?
