Este deja noapte. Mult prea repede. În seara asta sunt singură cu juniorul. Tatăl și fata petrec niște timp frumos împreună. Juniorul doarme (surprinzător) de la o oră chiar decentă. Să vedem dacă doarme și mai târziu. Casa arată ca după o tornadă, deși azi am stat doar câteva ore acasă. Mă gândesc cum va arăta când cel mai mic va fi mai mare nițel și vor fi două perechi de mâini care vor meșterii jucării și două perechi de picioare care vor alerga prin casă. Dar nu vreau să mă gândesc la asta acum. Profit de minutele libere să mă adun și să văd ce restanțe am, ce mi-am propus să fac și nu am reușit. Bicicleta eliptică mă așteaptă într-un colț, cuminte, doar doar o mai bag și pe ea în seamă. Am o listă de rețete salvată în Reading list, să le vină rândul la gătit. Bucătăria e liberă acum, poate prea liberă. Scutecele băiețelului stau pitite și așteaptă să fie spălate (probabil că o să-mi spuneți…ce-ți trebuie scutece textile, alta grijă nu ai decât să speli scutece? Aș proceda la fel și la al treilea copil, așa că…no comment). Lista mea de to do de pe ziua de azi nu prea s-a împuținat. Nu am trimis toate emailurile. Nu am răspuns la cei care așteaptă un răspuns de la mine. Am 4 drafturi de articole începute și neterminate. More to come… Multe multe evenimente pe care am început să le refuz. Nu am cum fizic să ajung. Și dacă aș avea cum, nu mai am energie. Chiar îmi pare rău.
Azi parcă a trecut așa, într-o clipită. Nu i-am dat domnișoarei remediul homeopat, nu i-am făcut nici aerosoli (avem un aparat minune pe care nu apucăm să-l folosim la potențialul lui, vă povestesc eu în curând despre asta), nici măcar nu i-am pus apă de mare în nas. Nici cu juniorul n-am reușit mare lucru, uit chiar să îi dau Vitamina D. Noroc că el nu prea vrea multe zilele astea. N-am apucat să dăm drumul calendarului de Advent (inițial am zis că facem unul împreună, apoi l-am scos pe cel din anii trecuți, meșterit de mine) și tot degeaba. Am o dorință mare de tot să ajung să cumpăr diverse materiale pentru făcut globuri, felicitări, mici cadouri, surprize și nu apuc. Dacă nici să le cumpăr nu apuc, d-apoi să le mai și facem…
Am de câteva săptămâni sentimentul acut că alerg. Că sunt tot timpul într-o agitație, într-o cursă. Am puțin timp cu brațele libere ziua și atunci nu știu cum să-l împart. Visez să se multiplice sau să treacă mult mai lent. Să am timp să gătesc, să fac ordine în casă (dacă nu e cât de cât ordine simt că mă ”împrăști” prea tare și nu mai pot să mă adun la loc). Să fac mișcare. Să mă ocup de treburile profesionale pe care le tot amân și amân. Să citesc. Să stau nas în nas cu little miss. Să jucăm Catan împreună și ”război”. Și Lego. Și să facem plăcintă cu mere sau să ne jucăm de-a magazinul. Să ies la plimbări relaxante cu cel mic (și să nu fie doar la grădiniță, loc de joacă, supermarket sau în alte parte unde am treabă). Să cos fustițe și tot felul de alte mărunțișuri la mașina mea de cusut pe care o am de aproape un an de zile și pe care încă nu am învățat să o folosesc. Să merg în liniște la cumpărături de cadouri. Să meșteresc cadouri. Să citesc (cap-coadă cele cinci cărți pe care le-am început). Să văd câte un film, din când în când. Ah, lista e lungă.
Pot să fac ceva să se dilate timpul?
Foto Pinterest
