Vreau de mult timp să scriu despre cum putem să îmbunătățim relațiile cu copiii noștri, ce putem face după ce țipăm la ei, ne enervăm și ne ies tot felul de monștrii pe gură, după ce trântim, bufnim, amenințăm sau cine știe ce mai facem. Tuturor ni se întâmplă la un moment dat să fim atât de încărcați emoțional, să fim atât de deconectați de noi și de ceilalți încât să nu mai putem acționa cu autocontrol ci, din contră, să reacționăm (și de cele mai multe ori nasol, cu regrete poate, cu plânsete sau poate cu revoltă). Pentru că a fi deconectați înseamnă că am pierdut (pentru un moment mai lung sau mai scurt) ascultarea. Ascultarea de sine (ce simt, ce trăiesc în momentul acela) sau ascultarea față de copii, parteneri etc, când pur și simplu nu putem auzi ce spun ei (nu zic neapărat să înțelegem) și nu suntem capabili să le împlinim nevoia de a se spune și de a fi auziți și…cumva, înțeleși.
Există câteva modalități prin care putem să ne recuperăm energia vieții și să îi ajutăm și pe ceilalți să-și crească stima de sine și energia și vitalitatea… Faptul că putem să redresăm situațiile și să facem puțină curățenie în relațiile cu cei apropiați, în special cu cei mici, nu ne deresponsabilizează pentru ceea ce urmează să punem, să dăm în acele relații. Doar că putem remedia ceva…
În primul rând, există un instrument în Metoda ESPERE care se numește restituire simbolică și care presupune, pe scurt: să simbolizezi printr-un obiect (sau desen) – un cuvânt, un gest, o atitudine, un comportament, o violență etc – ceva ce a fost nociv pentru tine – și să-l dai înapoi celui care ți l-a trimis.
De ce să faci o restituire simbolică și de ce să-l înveți pe copilul tău să facă asta?
În primul rând, știind că relația dintre doi oameni este un canal prin care comunicăm (verbal și nonverbal): cuvinte, gesturi, comportamente etc (atentie! nu sentimente, nu emoții…) și pentru că știm că fiecare este responsabil de capătul lui de relație și de jumătatea lui de relație (este co-autor al relației, da, chiar și cel mai mic bebeluș…) atunci când permitem, lăsăm să circule prin acest canal de comunicare (care este relația) lucruri urâte, murdare, noi permitem îmbăcsirea, murdărirea, intoxicarea acelei relații. Și cum suntem co-autori suntem responsabili de ceea ce pleacă de la noi. Pentru că (așa cum scriam mai sus) putem să emitem o grămadă de bazaconii, de lucruri (cuvinte, gesturi) urâte rău, chiar și cu cele mai bune intenții și cu cea mai mare dragoste posibilă – avem marea putere de a ne curăța părticica de relație care ne aparține.
Așadar, în relația cu cei mici, putem să facem un lucru foarte important, foarte folositor și pe care, dacă îl vor învăța, le va fi util de-a lungul întregii lor vieți: putem să îi învățăm să restituie (simbolic) ceea ce au primit de la noi (sau de la alții) și care nu le-a fost bun (sau care le-a făcut rău). Îi învățăm să ne dea înapoi cuvintele, țipetele, amenințările, devalorizările, injoncțiunile, ordinele, tot ce au primit și nu le-a făcut bine. Și putem începe cu noi, să ne dea nou înapoi. Ulterior, putem să îi învățăm, ajutăm și de ce nu, însoțim, să restituie și altor persoane (tatălui, mamei, bunicilor, colegilor de grădiniță/școală etc). Dacă încă nu pot să facă asta sau nu vor (le e teamă) sau cine știe ce alt motiv, putem să îi învățăm să arunce acele simbolizări (cuvinte scrise pe hârtie, desene, mâzgăleli, pietricele, orice alte lucruri prin care copiii simbolizează acestea) la un coș de gunoi – special – și anume la coșul de gunoi relațional. Acolo se aruncă toate gunoaiele din relațiile noastre. Toate acelea pe care le primim în toate relațiile noastre și care ne fac rău, ne scad energia, vitalitatea, stima de sine, imunitatea, cheful de viață, tot…
Cum facem asta?
Fetița mea încă nu știe să scrie așa că pentru ea, cel mai ușor să simbolizeze, să scoată în afara ei, în special țipetele mele (da, știu, nasol) a fost să deseneze, să mâzgălească pe hârtie (eventual cu o culoare roșie – atunci când era și nervoasă sau neagră) și să-mi dea acea hârtie înapoi. Eu i-am explicat că toate aceste lucruri nu sunt ale ei, sunt ale mele. Știu că ei nu îi fac bine și că vreau să mi le dea înapoi, în mod simbolic. Și …da, mi le dă când i le cer. Și gata! Cred că ajută foarte mult această curățenie relațională. Nu mă exonerează pe mine în niciun fel de ceea ce îmi iese mie pe gură (ba din contră, faptul că le văd așa, materializate, cuvintele sau țipetele, au un impact mult mai mare asupra mea și deși am conștientizat greșeala și încerc să o remediez pe toate căile, tot mă trece un fior când văd restituirea pe care mi-o face ea). Cred că scuzele sunt bune (mai ales pentru relațiile ei sociale), cred că vorbind despre mine, despre cum m-am simțit atunci când am avut acel comportament, când am spus acele cuvinte, o ajută și pe ea să audă nevoile și sentimentele mele, să înțeleagă cum e cu emoțiile, să le numească etc. Cred că și o îmbrățișare contează foarte mult (mai ales pentru nevoia ei de mămică), însă odată cu această simbolizare, pot să fac mult mai mult, astfel încât copilul meu să nu păstreze asupra lui toate aceste lucruri care îi pot face rău. Vouă încă nu vă sună în urechi, chiar și acum la 30 de ani + – devalorizările părinților sau profesorilor voștri? De cât timp vă urmăresc? Cum faceți să nu le mai lăsați să acționeze? Acestea sunt alte subiecte despre care aș vrea să vă povestesc. Până atunci, să ne concentrăm pe relațiile cu cei mici. Sunt atât de importante!
Featured image
