“Mi-am luat covorul de la ușă! Au început să umble colindătorii pe la noi și de fiecare dată rămân fără”.
Asta am auzit de la un prieten zilele trecute și mi-am adus aminte imediat de momentele când ai mei bunici cumpărau sute de covrigi, scoteau nuci multe din pod și mai luau și câteva mere după care așteptau lângă soba plină de lemne colindătorii. Țin minte că nici nu se punea problema să nu primească un cor de colindători și că doar cei care erau mai măricei primeau din buzunarul bunicii câțiva lei. Veselie mare și nămeți și mai mari. În plus, bunica spuneam că așa se serbează finalul de an și dacă nu primește colindătorii anul ce vine nu va fi unul bun.
Cum sunt văzuți acum colindătorii?
Cred că știți și voi și dacă nu v-ați confruntat cu anumite probleme v-ați dat seama cu siguranță din primul paragraf. Eu una nu pot să înțeleg cum o tradiție românească de sute de ani s-a transformat într-un fel de “afacere pe timpul Sărbătorilor de Iarnă” (știu că sună urât) și cum unora le este efectiv frică să deschidă ușa unui grup de copii, de teamă ca nu care cumva să se trezească fața’n față cu zeci de tineri care vor orice altceva, dar numai covrigi și nuci nu…
Am încercat anul trecut să le ofer colindătorilor ceva mai mult decât doi covrigi. Am luat multe portocale, cozonaci aveam deja făcuți de bunici, ceva bomboane și mulți covrigi, pentru că eram convinsă că “merit să fiu colindată” și ei merită să fie răsplătiți. Din păcate însă la final cred că cei care m-au colindat nu au fost tare fericiți când au văzut pachețelele.
Ce colinde se mai aud în casele românilor acum? Dacă nu le punem la socoteală pe cele care vin din boxele laptopurilor sau ale PC-urilor de ultimă generație, cred că niciunul… Mie mi-e tare dor de colindători.
“Voi primiți cu colindul?”
Sursă foto: TraditieIalomita.ro.
