Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la grădiniță și la câte lucruri am învățat acolo îmi dau seama că restul cunoștințelor au venit doar ca și completare a tot ceea ce știam deja. Nu, nu am fost nici pe departe un copil cuminte și nici cel mai isteț în grupa de la grădi. Am râs și încă mai râd cu ai mei părinți când le spun că au vrut să aibă câțiva ani de liniște și m-au lăsat în grija bunicilor, timp de mai bine de patru ani.
Cred că noi am fost generația crescută de bunici și nu de părinți. Și tocmai din această cauză încercăm cu toții să nu ne gândim că există varianta ca picii noștri să fie în grija părinților.
Întâmplări mai mult sau mai puțin amuzante
Moment crucial- prima zi de grădiniță! Îți iei kinderul de mână, îl îmbraci cu hăinuțe noi, îi pui și pachețel, că poate nu-i place mâncarea de acolo, iei și un buchet de flori pentru doamna și pleci pe ușă. Ești convins/ă că al tău nu va plânge, doar ai vorbit cu el de luni de zile și l-ai pregătit pentru acest moment. Te va face să te simți mândru pentru că o să fie singurul pici care o să zâmbească cu gura până la urechi. Și tu le vei spune celorlalți părinți “E al meu/ a mea! Îi place la grădiniță, abia aștepta să vină!”
Hai să fim serioși acum și să spunem adevărul – în ciuda nenumăratelor discuții cu el, kinderul tot plânge și e și normal! Știți cât am plâns eu când m-au lăsat ai mei la bunici? Și nici nu s-a comparat cu prima zi de grădiniță, când am plâns și mai mult. A se lua în calcul faptul că educatoarea mea nu era altcineva decât mătuși’mea, pe care o cunoșteam de când lumea. Mi-era extrem de frică că mă vor lăsa singură în mulțimea de pici și eram convinsă că cineva o să mă bată dacă fac o prostie.
Apropo de prostii. În primul an de grădiniță am avut serbare. Serbare mare de iarnă, cu moșul și multe cadouri! Nu știu cum se făcea că eu eram doar personajele negative în piesele pe care le jucam, așa că în primul an eram mama rea din Albă ca Zăpada. Nimic haios, numai că ai mei părinți veniseră să mă vadă – eram la bunici – și cum îmi plăcea să-mi lase câte o mică amintire mereu, de data asta tata mi-a lăsat o ventuză, pe care o găsise prin mașină. Ventuză pe care eu, tacticoasă, am zis să mi-o lipesc de frunte și să stau asa mai bine de o zi. Nu vă mirați dacă vă spun că eu am poze de la prima mea serbare cu ditai semnul mov de la ventuză în frunte, nu?
Concluzii înțelepte
Primele zile de grădiniță sunt pentru kinderi precum primele zile pentru voi la un job nou. Nu știți dacă vă este sau nu locul acolo, dar riscați. Sunteți pierduți în mulțimea de oameni pe care nu îi cunoașteți și nu vreți altceva decât o față cunoscută, mama, tata, bunica, bunicul, sora, fratele, cel mai bun prieten.
Fiți alături de kinderii voștri la primii pași în lumea nouă a grădiniței!
La voi cum a fost prima zi de grădiniță? Vă mai aduceți aminte? Dar a kinderilor voștri?
Sursa foto – Liza Azarova/ Flickr.com
