Plecam la școală cu mănușile legate cu o sfoară de geacă și purtam cheia la gât ca nu care cumva să o pierdem. Ajungeam cu mult înainte să înceapă cursurile și ne scoteam din ghiozdane caietele cu coperți colorate din plastic, având mare grijă ca atunci când scriem să nu uităm să așezăm colțul de plastic care ne împiedica să ne îndoim foile. Toate cărțile aveau și ele coperți din plastic și pe față era lipită o etichetă cu numele, prenumele, clasa și materia respectivă. Să nu uit de stilouri și de călimara cu cerneală ce nu de puține ori se desfăcea și ne colora tot ghiozdanul.
Când ieșeam de la școală rămâneam la joacă și părinții cu greu ne mai convingeau să intrăm în casă.
Mănușile nu mai au degete și sunt cât mai colorate. Se poartă fie primăvară, fie iarnă, iar cheile sunt aruncate undeva în ghiozdanul de firmă. Caietele de multe ori sunt uitate acasă, unii au o agendă pe care își notează pentru toate materiile, iar alții vin cu un laptop pentru a-și lua notițe. Stilouri? În cel mai rău caz pixuri și creioane mecanice!
Când ies de la școală se grăbesc în casă, pentru a termina un joc nou și cu greu părinții îi mai conving să iasă din casă.
Cam așa arată la prima vedere diferențele dintre o zi de școală cum o știam noi și o zi de cursuri așa cum o știu cei de acum. Nu am să spun niciodată că s-a “tehnologizat” prea mult viața celor mici, din simplul fapt că îmi plac atât de mult schimbările și deschiderea pe care acum o avem în online încât nu aș putea niciodată să spun că este ceva nociv în asta. În plus sunt atââât de multe lucruri pe care le putem oferi acum celor mici, de la o aplicație educativă, până la mii de cărți ce sunt stocate pe un device de dimensiunea unui nasture, însă întreb doar: toți copiii știu să scrie un SMS sau un mail, dar oare ei mai știu să scrie și de mână?
Abrevieri
Hy Dy, nu t3am vz l shcoala shi mi3 dor d tin3. Sp3r k te vei tzine de promisiunile faqte aq o sapt” sau “Salut Diana, nu te-am mai văzut la școală și mi-e dor de tine. Sper că te vei ține de promisiunile făcute acum o săptămână”. Eh, dacă luăm în considerare faptul că prima varianta este cea pe care o folosesc mulți dintre elevii de astăzi, răspunsul la întrebarea mai de mai sus este “Nu, ei nu mai știu să scrie!”.
Abrevierile au apărut ca urmare a faptului că toată lumea voia să scrie cât mai repede, dar eu încă am rămas cu o dilemă – ok, mai nimeni nu folosește diacriticele pe chat, dar de ce este necesar ca ș-ul să fie scrie sh și nu simplu s?!
Să mai întreb despre limbajul formal și informal? Ok, toată viața am urât să vorbesc cu “dumneavoastră” sau să folosesc expresii precum “Vă rog să mă iertați că vă deranjez”, dar până la urmă este un tip de limbaj folosit pentru a păstra distanța față de unele persoane și a le arăta respectul meu.
Vă întreb pe voi – voi cum reușiți, ce linie imaginară trasați pentru a vă înțelege bine și cu tehnologia și cu educația sau cum le îmbinați pe amândouă?
Sursă foto: Leonard Mamchenkov/ Flickr.com.