De câteva săptămâni am început școala – clasa zero. Emoțiile din prima zi erau și la noi și la ea. Un careu plin de părinți, buchete de flori, copii cunoscuți din alte contexte, copii pe care nu îi știam, și multă emoție.
Am ascultat cuvântarea directoarei rostită cu ajutorul unui sistem de amplificare mult subdimensionat – nu se înțelegea nimic. Apoi a vorbit și polițistul de sector (sau nu știu ce era dar era polițist). Am văzut la alte școli și preot și diacon în acest comitet. Oamenii ăștia se gândesc vreun pic și la copii? Oare ce gândesc copiii când văd acest alai în prima lor zi de școală? Mie mi se pare foarte confusing și degeaba. Unde mai pui că trebuie, ca părinte, să fii pregătit să răspunzi mega smart atunci când te întreabă copilul ce e cu toate astea.
De ce zic să răspunzi smart? Păi contează – că dacă inventezi ceva ce nu e adevărat, peste un timp se va întoarce minciuna împotriva ta – și copilul va spune mai departe un ne-adevăr și va fi taxat de alți copii sau profesori. Dacă îi spui ceva ce nu are sens pentru el (și probabil nici pentru tine) îi jumulești un pic din aripile pe care le-ar avea la următoarea întrebare. So – trebuie să faci un efort – și – cel mai bine, din câte m-am prins eu – este să îi dai un răspuns care să îi ajute pe ei să gândească singuri adevărul.
Un alt exemplu – noi nu credem în modelul de recompense/pedepse. Dar majoritatea sistemelor educaționale sau a persoanelor din învâțământ îl practică. Sau – religia – atât de controversata oră de religie. Indiferent dacă sunteți credincioși sau nu, dacă vreți să inspirați copilul să aibă credință sau nu – cu siguranță veți găsi ceva de comentat apropo de ora de religie, persoana care predă ora de religie, manualele care însoțesc ora de religie și așa mai departe.
Să discutăm și despre vaccinare? Heh, nu cred că ne mai oprim 🙂
Cum facem? Îi creștem acasă? Ne punem toată lumea în cap? Fentăm sistemul?
Nu știu ce faceți voi, dar eu în situațiile astea mă gândesc doar că alegerile bune pe care le fac în prezent trebuie să fie alegeri bune și pentru viitorul copilului meu. Mă gândesc că orice vorbă, orice accept sau refuz, orice decizie – va avea un mic impact in viitor – și încerc pe cât posibil ca acel impact să fie pozitiv, să construiască, să creeze ceva bun.
Dacă am toate discuțiile pe care pot să le am cu Ioana, despre un anumit subiect, atunci ea e protejată. Indiferent ce ar afla de la școală – învățătoare, profesori sau colegi, ea știe deja niște lucruri de bază despre acel subiect și poate compara. Și poată să își pună și întrebări de tipul:
“Băi, ia să vedem, am înțeles ce mi-a spus tati, dar ce am aflat de la școală nu prea se potrivește, oare ce să cred?”.
Dacă ați ajuns la întrebare asta ați învins. Ați învins pentru că în primul rând – copilul gândește singur – vede o diferență – și încearcă să își formeze propria părere. Dar ați învins și pentru că “tati are mereu dreptate” – argumentul suprem. Use it wisely 🙂
Mulțumesc celor de la Metropolitan Life pentru că au creat ocazia acestei povestiri care pe mine unul m-a pus pe gânduri un pic. Voi avea o întâlnire cu un consultant de-ai lor să discut despre un plan de asigurări de viață – clar o alegere bună pentru viitorul familiei mele – și vă voi povesti aici pe UrbanKid.ro, cum a fost. Eu mereu am fost așa cu sprânceana ridicată când auzeam de asigurări de viață și de abia aștept să îmi lămuresc niște aspecte.
