Born Abroad este o campanie care adună povești despre nașteri din întreaga lume. Sunt experiențele unor mame românce care au nascut în străinătate. Pe toate le cunosc, îmi sunt prietene vechi, colege de școală generală, de liceu sau facultate, colege de muncă sau fete pe care le-am cunoscut întâmplător, dar am ramas prietene. Am adunat poveștile lor într-o serie de articole pe care le voi publica săptămânal, cu convingerea că vor fi de ajutor mamelor din Romania să afle cum este nașterea în alte țări.
“În experiența nașterii este mult prea importantă valoarea și căldura umană” ne spune o mămică care a născut de două ori în Italia, la același spital, cu aceeași moașă. Deși cele două nașteri au fost foarte diferite, la final a rămas cu o impresie frumoasă legată de personalul medical care a asistat-o. Haideți să aflăm cele două povești.
Două experiențe de naștere, la distanță de 3 ani, același spital, aceeași mama, si totuși totul foarte diferit.
Singurele aspecte în comun sunt confortul spitalului, atenția si căldura enormă a moașelor și…… lipsa totală de anestezie epidurală :(((
Prima naștere: o lungă, lungă noapte de durere. În ziua exactă a termenului, mă trezesc cu mici dureri ce cresc pe parcursul zilei. Abia seara pe la 22 ne hotărâm sa mergem la spital pentru că durerile deveniseră ceva mai puternice, dar evident, nici pe departe ca cele ce urmau sa vină. La spital, doctorița de gardă mă vizitează și mă sfătuiește să mă întorc acasă, să mă relaxez, să fac o baie caldă, și să mă întorc peste câteva ore, având in vedere ca aveam dilatație doar de 2 cm.
În general te încurajează sa petreci cât mai mult din travaliu în intimitatea și confortul propriei case, dar depinde de fiecare cât reușește. Trebuia să iau eu hotărârea, ori ramân la spital în cameră și aștept să ajung la dilatația normală pentru a intra în sala de naștere, ori mă întorc acasă si petrec următoarele ore în confortul casei mele unde mă pot relaxa mai bine. Hotărăsc sa ma întorc acasă, dar nu reușesc. La 5 minute după vizită durerile se înmulțesc în mod incredibil, deci intru imediat în sala de naștere. Primele ore mi le aduc aminte cu o senzație plăcută. Am ales sa fac travaliul în apă îi intr-adevăr m-a ajutat foarte mult. Îmi aduc aminte apa călduță care ma ajuta să mă relaxez, moașa foarte drăguța care ma încuraja, soțul meu care mă ținea de mâna.
O alta alegere pe care o făcusem înainte de naștere, a fost aceea de recolta celulele stem, deci după câteva ore de travaliu în apă, a trebuit să ies, pentru că recoltarea și deci nașterea nu poate avea loc în apa.
Și aici se schimbă brusc situația: dureri mult mai mari, “găuri” de memorie, foarte multă sete, unele convulsii, frig crunt alternat cu un cald excesiv, momente in care pur si simplu ațipeam intre contracții si mult prea multe ore în care copilul a rămas blocat în canalul de naștere. Nu știu de ce nu au folosit tradiționala ventuza sau forcepsul, știu doar ca m-au încurajat enorm de mult sa încerc diverse poziții care sa ajute copilul sa coboare, dar nu am avut puterea să fac nici măcar una… urmarea a fost un bebe cu un cap luuung, dar care si-a revenit singur la normal în 2/3 zile.
Presupun ca va întrebați de ce nu am făcut anestezia epidurală. Pentru că în multe spitale din Italia (nu in toate) nu este garantată. În spitalul în care am născut puteai obține epidurala doar de luni pana vineri, de la 8 la 17, când echipa de anesteziști este completă, deci unii dintre ei se pot dedica nașterilor fără sa se riște ca eventualele cazuri cu adevărat grave sa nu aibă anesteziști la dispoziție. Deci, daca naști noaptea sau in weekend, cu siguranță nu vei avea epidurala… ? Sincer, înțeleg si sunt de acord cu această politică. Fiecare spital își organizează fondurile și forța de muncă cum consideră mai bine. Și în situația în care nu ai fonduri pentru a angaja o echipă extrem de numeroasă de anesteziști, este ok să îi folosești pe cei prezenți pentru situații în care anestezia este vitală. Până la urmă, fiecare este liber să își aleagă spitalul în care să nască și chiar sunt destule în care anestezia epidurală este absolut garantată.
Chiar dacă am suferit enorm de mult într-un travaliu de 12 ore, amintirea este foarte pozitivă datorită prezenței și căldurii, competenței și susținerii primite din partea moașelor. Am fost mereu urmărită cu mare răbdare, pozitivitate, liniște si extrem de multă implicare din partea lor. Va întrebați unde era medicul? Medicul apare în timpul travaliului doar dacă sunt probleme, în rest ești mereu în prezența soțului și a mașelor cu adevărat de nota 10! Citește continuarea pe Anca’s Diary.
Citește și cele două povești de naștere din Canada și Austria.
