Nu stiu de ce, dar de cand cu noul locatar al burtii mele, starile de nehotarare, indeciziile sau incapacitatea de a lua o decizie, aproape oricare, ameteala, confuzia, chiar ratacirea… toate si-au facut loc prin mintea mea si prin actiunile mele si parca nu mai pot scapa de ele. Poate pentru ca atunci cand am simtit panica de inceput (cum si unde nasc, cu ce, cu cine, pot, nu pot, etc) am hotarat sa nu ma gandesc la astea atunci, sa las sarcina sa-si urmeze cursul, sa nu ma stresez inca din primele saptamani, ca am timp sa hotarasc, am timp sa ma informez etc. Nu stiu daca amanarea asta m-a ajutat sa trec peste multe momente stresante dar starea de amanare, de indecizie se mentine. Si … ma uit la mine, ca sunt in luna a 8-a deja. De ce o-i fi asa de indecisa? De ce oare tot astept ceva… oare ce? Ok-ul pentru nasterea naturala? NotOk-ul pentru nastere naturala?

Daca ma intrebi acum, repede, niste lucruri, la toate as raspunde cu: nu stiu:

– Unde o sa nasc?

– Cu ce bani o sa nasc? Ca nah…

– Ce plan de nastere am?

– Cum o sa nasc?

– Cum o sa fie viata in 4?

– Cum o sa gestionam situatia cu little miss, care pana acum nu si-a aratat in niciun fel entuziasmul pentru un frate.

– Cum o sa gestionam relatiile cu bunicii? Pe care simt nevoia sa ii informez asupra unor lucruri…

– Unde o sa doarma baietica? Cum o sa dormim noi?

– Cum o sa ma descurc?

– Oare Ioana va merge la gradinita (o sa scape de streptoccoc?) si in ce fel va merge sau va merge cand eu voi naste sau imediat dupa?

– Cand aranjam prin camera/casa, astfel incat sa ii facem loc si baietelului, cu toate ale lui?

– Cand o sa strang toate lucrurile pe care le-am tot dat de 5 ani incoace (scutece, instrumente de purtat, hainute etc)? O sa am tot ce imi trebuie sau tot ce imi doresc?

– Ce am de cumparat? Si cand ar trebui sa le cumpar?

– Bagaj de maternitate?

Poate ar fi bine sa opresc lista de intrebari aici.

Imi e teama. Imi e teama si ca nu am nimic pus la punct (dorinta mea de a avea totul sub control). Imi e teama ca nu ma voi descurca cu el, cu ei, cu toate… Imi e teama ca nu o sa fie asa cum imi doresc, cum visez, cum imi imaginez. Si tot aman sa ma gandesc. Chiar sa si gandesc, nu mai zic sa fac ceva concret. Si am nevoie sa aud ca o sa fie bine… indiferent cum va fi cursul actiunilor. Doar ca o sa fie bine.