Simt ca am inceput sa descopar o alta lume, intr-o alta lumina. O intuiam, o vedeam acolo departe dar nu reuseam sa o conturez, nu reuseam sa-mi schimb viziunea… Nu stiu ce o sa se intample mai departe. Am invatat sa nu-mi mai fac planuri, sa nu mai am asteptari, sa iau lucrurile asa cum sunt fara sa-mi pierd optimismul si fara sa-mi pierd iubirea si speranta.

Incerc sa comunic nonviolent cu copilul meu (violenta insemnand tot ce nu este facut cu iubire – si nu violenta in sensul propriu al cuvantului). Asta inseamna sa comunici constient, sa-ti manifesti o dorinta profunda si o intentie clara in a creea o legatura cu cel cu care vrei sa comunici, o legatura bazata pe empatie, sinceritate, exprimare clara a sentimentelor si nevoilor, fara ordine, fara reprosuri, fara vine si rusini, fara corect-gresit, bine-rau. Este greu…incredibil de greu. Momentan sunt in stadiul de constientizare a mea, de exprimare (interioara) a nevoilor mele si a sentimentelor. Mai trebuie sa ‘exersez’ pana sa-mi iasa si cuvintele astfel incat sa pot pune bazele unei comunicari in care nevoiele mele si ale celuilalt sa fie la fel de importante.
Momentan am reusit sa schimb cateva aspecte in felul in care comunic cu Ioana. De exemplu in loc sa ii zic: ‘Hai sa…’ o intreb: ‘Vrei sa…?’. Am inceput sa imi fac un bagaj de cuvinte mai bogat in afirmatii si sa mai arunc din negatii, sa inlocuiesc celebrul ‘Nu’ cu o constructie pozitiva (in loc de ‘Nu te ridica’ sa zic: ‘Stai jos’ …si tot asa). Mi se pare teribil de greu pentru ca au intrat in reflex atatea expresii, atatea nuante, atatea Nu-uri ca doar intr-o comunicare cu adevarat constienta poti sa scapi de ele…
Incerc sa ii redau copilului meu individualitatea si posibilitatea de a se identifica separat de mine prin simplul fapt ca in loc sa ii zic ‘Trebuie sa…’ ii zic ‘Eu as vrea sa…’ si ii dau ei posibilitatea alegerii. Cum ziceam? … ca este greu, nu? Oooo …da…dar e frumos ce se intampla…