Viata ne pune in fata tot timpul momente, persoane, situatii prin care sa invatam ceva, sa ne ridicam, sa iubim mai mult, sa zambim mai mult. Nimic nu e intamplator…iar eu nu cred in coincidente. Secretul este cum sa primesti cu inima deschisa si bucuriile si tristetile si lucrurile frumoase si incercarile. Eh…aici e buba. Cum sa-ti pastrezi iubirea si armonia cand simti ca te afunzi tot mai mult, cand simti iar ca o iei la vale si nu te poti opri din alunecat.
Cu rabdare. Azi iubesti mai mult cu o secunda, maine, cand iar o ‘incasezi’ iubesti mai mult cu 2 secunde, constient, alegand sa faci asta. Si te trezesti ca dupa un timp iti vine mai usor si te minunezi si tu de ce ti s-a intamplat.
Nu sunt o persoana prea autodidacta si nici una care printr-o ambitie si printr-o organizare interioara sa obtin/sa dobadesc calitati, ca sa zic asa. Dar atunci cand reusesc sa devin constienta si fac lucrurile constient, fara sa-mi propun nimic, pur si simplu sa fiu treaza, atunci reusesc sa schimb ceva in mine, sau mai bine zis sa scot la suprafata ceva ce exista in mine dar nu manifestam. Asta mi se pare cel mai greu dar cel mai frumos lucru pe care pot sa il fac.
Situatia la noi acasa nu pare sa se fi schimbat prea mult. Ba, din contra, s-a inrautatit pe ici pe colo prin raceli, zile maraite, nemultumiri. Dar cred ca face parte din programul de vindecare. Nu poti sa zici ca esti curat pana cand nu te-ai murdarit bine de noroi si apoi ai folosit apa si sapun sa speli murdaria, nu? Cred ca asta se intampla si pe la noi. Ce ma surprinde ca dupa vreo 2 zile de dat cu capul de pereti am inteles ce se intampla cu noi, iar cand am facut asta am simtiti o usurare cum n-am mai simtit-o demult. Imi venea sa plang de fericire, asa, aproape dintr-o data. Mai avem mult de munca, e greu sa schimbi naravuri dar ma bucur ca am in jur persoane minunate, care ne ajuta si vreau sa-I multumesc Cuiva acolo Sus ca ni le-a adus iarasi aproape.
Avem multa treaba…si nu e chiar usor dar un zambet spala toate clipele grele
