Dupa o seara cu fetele cucuietele, coctail-uri, libanezi si tricouri vopsite (fiecare dupa inspiratie si talent artistic) mi-am dat seama ca viata mea dupa Ioana nu o sa mai fie niciodata la fel ca inainte…culmea e ca nu m-am mai speriat ca alta data, nu m-am intristat, nu m-am deprimat … ci din contra, mi-am dat seama ca e chiar ok, ca sunt ok, ca in acest moment nu-mi doresc altceva. Da, am tanjit dupa iesit cu fetele, dupa un coctail sau un libanez dar dupa aceea am tanjit sa ajung acasa. Poate candva o sa vreau sa fie ca inainte, o sa vreau si o sa pot sa stau pana la 5 dimineata cu coctailuri sau dansuri…cine stie.

Si da, sunt atasata de copilul meu. Da, inca alaptez si o voi mai face. Da, dorm in pat cu copilul meu atata timp cat are nevoie de asta. Da, imi port copilul oriunde ma duc chiar daca ma duc doar pana la paine. Da, nu suport si nu mi se pare normal sa-mi las copilul sa planga atunci cand el (copilul) isi doreste cel mai mult sa fie cu mine. Si da, fac totul pentru ca asa simt si nu pentru ca ma obliga vreo norma sau vreo baba vecina. Si da, am inceput (cred ca am fost chiar norocoasa ca pana acum – nu) sa ma lovesc si eu de priviri circumspecte, de idei preconcepute sau de sfaturi binevoitoare referitor la tot ce fac cu si pentru copilul meu. Si stiti ce…chiar nu-mi pasa. Eu nu judec ca alte femei nu pot sa alapteze sau nu vor sa alapteze asa ca nu vreau sa aud ca ele ma judeca pe mine ca o fac, mai ales atunci cand cere copilul, copil care “e deja mare si nu mai are nevoie”. Nu judec alti parinti ca isi lasa copiii sa planga pentru ca asa au nevoie sa mai si planga, ca asa invata sa…asa ca nu vreau sa aud ca altii ma judeca pe mine ca nu o fac si eu. Nu blamez pe nimeni ca isi adoarme copilul singur in patut sau singur in camera asa ca nu vreau sa vad ca altii se uita ciudat la mine ca eu dorm cu al meu. Este alegerea fiecaruia. Nu este o competitie in al carui copil este mai cuminte, adoarme mai repede, este mai inteligent sau zice mai repede 50 de cuvinte. Este o competitie cu viata si cu responsabilitatea de a avea grija, asa cum ti-a dat Dumnezeu, de o fiinta, care (de cele mai multe ori) este mai inteligenta ca tine, mai sensibila si chiar mai inteleapta.