Dupa cateva manifestari de frustari, plansete, declaratii de iubire si parca regrete ale domnisoarei noastre, in zi de mare oboseala si evenimente multe si importante pentru ea (cum ar fi sa schieze pentru prima data…) si dupa ce am citit articolul dragei de Otilii, mi-am dat seama pentru prima data, ca am observat primele reactii si declaratii de autocontrol…esuat dar constientizat.
Dupa cum ma mai plangeam eu (sau nu), mai demul sau mai curand, domnisoara noastra inca mai are “darul” lovitului sau trasului de par atunci cand este furioasa, nervoasa, frustrata etc. Am observat insa zilele acestea foarte clar, fara niciun dubiu, cum incearca sa se auto-controleze, cum regreta ca a facut un lucru (nasol, ce-i drept), cum incearca sa-si ceara un soi de iertare ca nu s-a putut controla cand a lovit/tras de par pe mine sau pe prietena ei. Si cum mi-a cerut sa o iau in brate si mi-a zis ca ma iubeste dupa ce m-a cotonogit destul de zdravan (de unde o fi avand atata putere fizica…?!). Si mi-am dat seama ca inca pot sa-i arat cu toata fiinta mea ca o iubesc si o accept asa cum este si cum face…
Deci da, este adevarat: confirm Otilia – la 3 ani si aproape 8 luni – le face dar nu vrea de fapt sa le faca. Si asteapta acceptul si iubirea aceea neconditionata, indiferent de ce face.
