Ghidul Banilor
Pentru mulți oameni, banii sunt subiect tabu. Întotdeauna se evită discuțiile despre ei și dacă nu ne permitem o excursie în care suntem invitați, vom spune că avem treabă în weekendul ăla. Dacă pentru adulți e greu de vorbit despre finanțe, pentru copii închipuiți-vă că e o noțiune total abstractă.
Țin minte că în clasa a doua am vrut neapărat o carte cu coperta albă, deși aveam deja acasă una care conținea povestirile de care aveam nevoie la școală. Dar cea de acasă avea coperta maro, nu era frumoasă. Și bieții părinți nu au scăpat de mine până nu mi-au cumpărat-o. E normal să se întample așa? Nu, deloc. Dar cum să îi explici ce e normal unui copil care strigă 5 minute că vrea o jucăria de 100 de ron?
În mintea copiilor, toate bunurile sunt la comun și fiecare om ia de acolo când are nevoie. Copiii nu înteleg de unde vin banii și că trebuie să îi gestionezi eficient, altfel rămâi fără ei. Cei mici au mereu la îndemână jucării, haine, cărți și li se pare normal să le aibă. Nu știu că lucrurile alea au fost cumpărate cu bani. Bani pentru care trebuie să mergi zilnic la lucru.
Acum îti dai seama cât de complicat e. De unde începi explicațiile? Cum să îl înveți mai ușor să fie responsabil, prin ce jocuri? Cum să perceapă valoarea obiectelor?
Scrie în varianta completa a Ghidului Banilor de pe SuntParinte.ro și în plus, afli problemele specifice fiecărei vârste, sfaturi despre cum să cheltuiască mai puțin și multe alte informații utile. Mai jos, puteți să vedeți un demo al ghidului:

Sursă foto: GoodNCrazy / Flickr