Dacă pe timp de zi iPhone-ul este folosit pentru email-uri serioase, întâlniri de afaceri sau mai știu eu ce, atunci când ajungeți acasă de la birou, telefonul poate fi transformat într-o jucărie colorată și pufoasă, numai bună pentru ai voștri. Unde mai pui că nu mai trebuie să fiți cu ochii pe copii, să nu care cumva să scape telefonul, pentru că îl va proteja Woogie. 🙂
“Jumătate iPhone, jumătate prieten bun de îmbrățișat” – așa este descris noul accesoriu de catre Griffin Technology, cei care l-au scos pe piață, cu aproape 25 de dolari.
Vine în două modele, potrivite pentru aplicația specială gratuită care transformă telefonul într-un prieten ce așteaptă să vorbești cu el, gâdili sau să-l hrănești. Unde mai pui că dacă sunt alți copii care se joacă cu aceeași aplicație aceștia pot fi descoperiți, prin Bluetooth, și pot comunica. (apropo, puteți să descărcați și să încercați aplicația și fără a avea un Woogie, bineînțeles.
Aceesoriul vine cu o protecție de plastic pentru ecran, astfel că iPhone-ul nu va “avea de suferit”, spațiu pentru căști și patru picioare care ne ajută să-l poziționăm pe orice suprafață. 😀