Ținem copiii departe de lumea noastră adultă și găsim o grămadă de justificări: locurile speciale pentru ei sunt mai frumoase și mai adecvate vârstei, s-ar plictisi într-un loc pentru adulți sau n-ar fi în siguranță, au nevoie de compania altor copii și de supravegherea unor ”specialiști” etc. Dar adevărul e că ne apărăm propriile tabieturi și obișnuințe.

Este doar o parte dintr-un articol semnat de Andreea Ursu (puteți citi mai multe articole semnate de ea pe homeschooling.urbankid.ro) și are mare dreptate. Deși mulți părinți sunt convinși că cei mici fac parte 100% din viața lor, unii asociază activitatea copiilor cu parcul, locul de joacă special amenajat, școala sau grădinița și… atât! Și asta pentru că, din păcate, la noi părinții intră cu inima strânsă într-o ceainărie de frică să nu se fumeze, că nu există un scaun măcar în tot localul unde să se poată așeza cel mic, de frică să nu se întoarcă toată lumea cu ochii cât cepele când copilul începe să râdă ceva mai zgomotos sau să plângă (știți voi, copiii nu-și pot exprima sentimentele prin metafore sau cuvinte cu subînțeles și în sinceritatea lor plâng atunci când ceva nu e ok) ori să se joace.
Căutăm “locuri special amenajate” când ieșim de mână cu piticii și ne ferim de tot ce nu este etichetat ca fiind “pentru copii” de parcă cei mici vor trăi până la o anumit vârstă doar în limitele unui traseu bine stabilit și au voie doar în locuri special amenajate pentru ei…
Lumea nu este făcută doar pentru cei cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, există copii, există bunici, unii trec prin momente vesele, alții prin unele mai triste și trebuie să ne obișnuim cu toții că toți fac parte din viața noastră.
Vă las cu tot articolul semnat de Andreea Ursu numit “Cercul vicios al izolării copiilor”.
Sursă foto: PermaCultured/ Flickr.com.