Dacă în primul desen animat Maşini din 2006 Fulger (Lightning McQueen) ajunge din lumina reflectoarelor într-un orăşel micuţ, unde învaţă ce înseamnă prietenia şi astfel iese învingător curse după curse, în Maşini 2, pe lângă faptul că trebuie să concureze împotriva celor mai puternice maşini din lume, mai pune o dată la încercare prietenia cu tovarăşii din Radiator Springs, cu Bucşă (Mater), în special.
Fulger se plimbă alături de echipajul său prin Asia apoi prin Europa, vizitând Franţa, Italia şi Anglia pentru a participa la Grand Prix-ul Mondial. În Masini 2 mi s-a părut că povestea lui Fulger cade pe un loc secund şi Bucşă, camionul de tractări, vorbăreţ şi caraghios, este cel căruia i se întâmplă majoritatea lucrurilor. Aceasta este confundat cu un agent secret, se alătura unui grup de agenţi şi astfel intra în prim plan şi ajunge să facă lucruri măreţe, de care nimeni nu-l credea în stare, nici măcar el. Acţiunea desenului animat este o combinaţie dintre Grand Prix-ul Mondial, cu încercarea agenţilor secreţi de a pune la capăt planul diabolic al altor maşini, care vor sa promoveze un anumit combustibil.
Personaje noi şi personaje special
În Maşini 2 urmărim cuplul de agenţi secreţi Finn Rachetă (Finn McMissile), un Aston Martin şi Holley Viteza (Holley Shiftwell), o tânără maşina sport, înarmat cu tehnologie de ultimă generaţie. Apoi, de partea personajelor negative îl întâlnim pe Professor Z, un personaj care vrea să saboteze Grand Prix-ul. Şi, să nu-l uitam pe oponentul lui Fulger, Francesco Bernoulli, o maşină italiană de curse, foarte plină de sine dar foarte admirată în rândul maşinilor femei.
Un personaj special este maşina elegantă şi retro, în culori regale, nimeni alta decât Regina Elisabeta a Marii Britanii.
De ce zic că Maşini 2 nu este pentru copii
Desenele animate Maşini 2 mi se par potrivit pentru copiii de peste 10 ani. Sunt prea multe curse, unde viteza, accidentele şi tamponările agresive sunt la ele acasă. În plus, există şi o parte de film de spionaj, a la James Bond, unde împuşcăturile şi exploziile te fac să cam pierzi firul poveştii.
Şi totuşi Maşini 2 este amuzant pentru că…
Cu tot farmecul lui inocent, Bucşă face majoritatea scenelor amuzante. Apoi îţi mai stârnesc zâmbete şi accentele personajelor, cel italian a lui Francesco şi cel american sudist, a lui Bucşă. În plus, este fascinant să vezi o lume a maşinilor, unde există tonomate de cauciucuri şi jante sau unde maşinile au locuri de muncă ca oamenii. Mi-a ramas în minte şi un citat spus de o maşină altei maşini: Ai o faţă tristă, de parcă ai avea pană la cauciucuri!
Sursă foto: IMDB.com.