Swimathon este o platformă de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală. Mai exact, e un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante.
Sub deviza simpatică “Lucrurile se mică, dacă faci valuri” am decis să susținem și noi mișcarea și încercăm să facem valuri (de tab-uri, de like-uri, share-uri și ce se mai poate în online pentru rezultate în offline)
Pe 6 iulie are loc SWIMATHON București, eveniment de atragere de fonduri pentru proiecte și cauze locale. Sunt 20 de proiecte înscrise în plină campanie de atragere de fonduri. Despre cum funcționează exact evenimentul și cum se desfășoară el puteți citi direct de pe site-ul swimathonbucuresti.ro.
Clinică de Alăptare
Echipa “Totul pentru Alăptare!” s-a alăturat competiţiei de înot SWIMATHON Bucureşti pentru a promova beneficiile alăptării în România şi pentru a strânge fonduri necesare dezvoltării şi îmbunătăţiirii serviciilor oferite de prima Clinică de Alăptare din România. Înotătorii care susțin inițiativa sunt: Adela Bota – mama a doi copii alăptaţi în tandem, în pauză de viaţa corporatistă pentru a se dedica familiei, Oana Terteleac – mama unui baiat înotator, iubitoare de activităţi sportive, pentru care îşi găseşte mereu timp în afara multelor ore de muncă, Monica Roşu – mama a doi baieţi sportivi, înotători şi ei, găteşte şi scrie pe foodiefamily.ro, Elena Lamba – campioană mondială şi europeană la karate, instructor acvatic la Micii Campioni, prietenii nostri susţinători ai alăptarii și Simina Angelescu – psiholoagă, mama a doua fetiţe frumoase, iubitoare şi ea de activitate fizică.
Cum putem susține noi, cei care nu vom face valuri la propriu în cadrul evenimentului? Prin donații de 50 de lei (adică o ieșire cu fetele în oraș) pe care o putem face online, cu doar câteva click-uri pe site-ul swimathonbucuresti.ro.
Și echipa Totul Pentru Alăptare ne asigură că viitoarele mămici vor fi:
… informate despre beneficiile alăptării!
… vor putea accesa servicii de bună calitate în cadrul Clinicii de Alăptare!
… asistate de cadre medicale pregătite pentru a susţine alăptarea!
Ce ziceți? Facem și noi valuri în online?
Surse foto: facebook.com/SwimathonB și alapteaza.ro.