În ultimele săptămâni v-am tot spus despre aplicații de iPhone pe care cei mici le vor adora, iar cei mai mari se vor bucura că smartphone-ul îi ajută pe pitici să învețe câte ceva nou.
Astăzi ne-am decis să vă arătăm 3 aplicații faine realizate de către cei de la Duck Duck Moose.
1 – Wheels on the Bus
Aplicația este gândită chiar de părinți și este un fel de carte muzicală, bazată pe multe cântecele simpatice pentru cei mici.
Ce pot face ai voștri cu aplicația pe iPhone? Păi, pot cânta și asculta cântecele în engleză, spaniolă, franceză, germană și italiană (mai toate limbile străine la care se putea gândi un părinte pentru cel mic, așa’i?) și părinții își pot înregistra copiii în timp ce cântă.În plus, micuții pot să învețe cum se aude vioara, pianul sau violoncel.
Cât costă? 0.79 euro, poate fi accesată aici.
Mai jos aveți și melodia care stă la baza aplicației:
2 – Itsy Bitsy Spider
Un educator simpatic care îi învață pe cei mici despre natură și mediul înconjurător? Eu una nu credeam că există astfel de aplicații, până nu am descoperit “Itsy Bitsy Spider“.
Aplicația învață picii de unde vine ploaia, ce se întâmplă când se formează curcubeul, câte picioare are un păianjăn sau cum crește o plantă și de ce are ea nevoie. În plus, copiii vor învăța să numere până la 10 cu ajutorul unei veverițe sau care sunt notele muzicale din melodii. Mai mult chiar, ca și la prima aplicație prezentată, cei mici pot fi înregistrați.
Cât costă? Tot 0.79 euro, pentru mai multe detalii despre aplicație click aici.
Nu puteam să nu vă dăm și melodia Itsy Bitsy Spider:
3 – Old MacDonald
Ultima aplicație, dar nu cea din urmă, este “Old MacDonald“. O vizită la fermă, prin intermediul iPhone-ului lui tati sau al mamei! Cel mic poate învăța sunetele făcute de toate animalele dintr-o fermă, sunetul unui tractor și multe, multe altele. Toate acestea cu ajutorul unei cărți muzicale cu 12 pagini interactive colorate. Cântecelele sunt în engleză, spaniolă, franceză, germană și italiană.
Preț? Aplicația “Old MacDonald” costă 1.99 euro. Mai multe despre ea aici.
Ca și la cele două aplicații de mai sus, vă dăm și melodia de la baza aplicației, nu că nu v-ați fi dat seama până acum despre ce melodie este vorba, nu? 🙂
Voi ce aplicație ați ales pentru cei mici?
Sursa foto principală: Frances Bell/ Flickr.com