Am găsit un studiu mai mult decât interesant despre cum este utilizată și cum influențează tehnologia viața copiilor. Cercetarea este realizată de Kaiser Family Foundation, la studiu au participat 2.000 de familii, cu pici cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, iar multe rezultate sunt incredibile.
În primul rând, s-a descoperit faptul că atâta timp cât copiii nu dorm ei sunt expuși, vrând, nevrând, la media, de multe ori la mai multe tipuri de conținut în același timp. Chiar dacă nu e de mirare, pentru că cele mai multe familii trăiesc acum în mediul urban și e imposibil să nu fie un televizor, un radio, un laptop sau un casetofon deschis în casă, ideea că cei mici sunt expuși atâtea ore la mesaje care vin din afara casei m-ar face pe mine una să mă gândesc de două ori înainte să-mi las piticul să se joace cu telefonul meu mobil sau să deschidă radioul.

O altă concluzie a studiului este că în două treimi din gospodăriile celor care au participat la cercetare televizorul este deschis chiar și atunci când cei mici mănâncă, iar 75% dintre părinți au spus că TV-ul este deschis și atunci când nimeni nu se uită la el. Tot legat de televizor, se pare că 70% dintre copii au propriul aparat în camerele lor și doar o treime dintre familii are reguli stricte și un program legat de cât de mult timp petrec cei mici în fața unui televizor.

Pentru a vă face o idee: cei mai mulți copii preferă să asculte muzică, apoi să folosească PC-ul, să se uite la televizor și după televizor să citească. Singura veste bună este că jocurile video nu mai sunt în topul preferințelor, ele fiind sub citit atunci când vine vorba de ceea ce fac zi de zi cei mici.
Faptul că mai toți copiii au început să folosească zi de zi un computer nu mai este de foarte mult timp o noutate… cred că mai degrabă problema care se pune acum este în ce scop folosesc cei mici PC-ul și internetul.
Pentru a ieși un pic din “tonul sobru” și a vă descreți frunțile, vă las la final cu un filmuleț despre tehnologie și copii:

Citiți mai multe despre rezultatele studiului pe Businessinsider.com.
Sursă foto: Ivan Walsh/ Flickr.com.