Cu fiecare vorbă sau acțiune pe care o facem schimbăm viitorul nostru și al copiilor, doar că de data aceasta Philips a dus lucrurile la un alt nivel. Vă povesteam acum ceva timp despre proiectul Idei de viitor, în cadrul căruia părinții și nu numai au propus o grămadă de idei faine care vor schimba viitorul copiilor în trei mari domenii distincte: Perioada de sarcină, Start sănătos în viață și Recreere prin lumină. Ei bine, proiectul și-a aflat câștigătorii, iar cele trei idei inovative vor fi implementate de Philips în viitor. Noi, sincer, abia așteptăm și suntem convinși că după ce veți citi și voi despre el veți spune același lucru.
Cele 3 idei câștigătoare:
Perioada de sarcină: Sonia Socaci a câștigat cu o idee mai mult decât educativă. Ea propune ca viitoarele mămici să beneficieze de cursuri prenatale de nutriție pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani. Ele vor afla informații utile despre macronutrienți, micronutrienți, la ce riscuri se expun atunci când consumă alimente cu E-uri, dar și rețete utile și sănătoase pentru copii, pe care mămicile să le poată experimenta atunci când sunt acasă. Cum o dietă sănătoasă este extraordinar de importantă pentu toată familia, proiectul este practic și foarte educativ – puteți citi pe site-ul Idei de Viitor mai multe informații.
Start sănătos în viață: Sonia Andreica se gândește la mămicile care au mai mult lapte matern decât mănâncă bebelușii lor. Ea a propus așadar o bancă de lapte de mamă, unde mămicile care doresc pot dona laptele, care, după ce este testat și depozitat corespunzător, să poată fi oferit bebelușilor care au nevoie – citiți mai multe detalii despre proiect.
Recreere prin lumină: Irina-Nicoleta Breniuc se gândește la locurile de joacă pentru copii și le transformă în adevărate spații de producere a energiei. Cum? Traseele unde se joacă cei mici pot avea sisteme inteligente prin care energia folosită de micuți pe timpul jocului să fie transformată în energie electrică, folosită apoi pentru a lumina aceste spații. În plus, este propus și un mic concurs pentru copii: cu cât se joacă mai mult, cu atât vor primi mai multe desene animate educative, cu informații despre reciclare, deci toată lumea câștigă – aflați mai multe despre propunerile Irinei.
Despre aceste trei proiecte, alte idei câștigătoare și mai multe informații ale proiectului propus de Philips puteți citi pe IdeideViitor.ro. Noi recunoaștem că le-am citit pe toate și absolut toate sunt utile, benefice și merită implementate, așadar vă mulțumim pentru ideile voastre!