Peste 500.000 de mailuri au fost trimise de voluntarii și suporterii Greenpeace către Mattel, compania care produce vestitele păpuși Barbie, prin care spuneau că tăierea pădurilor tropicale nu este de joacă și că speciile aflate pe cale de dispariție ar trebui să fie protejate. Dacă asta nu a fost de ajuns, atunci cei de la Greenpeace au pus de o campanie, care, trebuei să recunosc, este una pe cât de originală, pe cât de atrăgătoare, atât pentru copii, cât și pentru noi, cei mai mari.
Priviți clipul de mai jos:
După toate acestea, compania Mattel a decis să nu mai contracteze, pentru a realiza cutiile păpușilor, companii cunoscute ca fiind unele ce distrug pădurile tropicale și a promis că va avea mare grijă de acum încolo ca această decizie să fie respectată.
Pe noi ne bucură tare mult rezultatul și sperăm ca toți copiii să învețe câte ceva de la Barbie de data aceasta! 🙂