Cred cu tarie ca obiceiurile bune se invata acasa. Da, fireste, scoala are si ea rolul ei bun, mai ales cand exista oameni care stiu ce au nevoie cu adevarat copiii si isi dedica timpul si energia pentru a implini aceste nevoi. Iar in copilaria lor, de la bebelusie pana in adolescenta (si dupa), copiii au nevoie de miscare. Multa miscare. Sunt copii care nu pot sa invete sau sa faca nimic altceva creativ sau educativ daca inainte de asta nu s-au miscat suficient. Sunt copii care nu pot sa stea in banca de la scoala (chiar nici la masa, la micul dejun, acasa) daca inainte nu au alergat, sarit, stat in cap, dat din picioare etc. Cred ca stiti si voi astfel de copii, nu-i asa? Si atunci, ce facem? Suntem atenti (ca parinti) la ceea ce este potrivit copilului meu si mai ales la ce are nevoie pentru a-si dezvolta potentialul si a fi cea mai buna varianta a lui din ziua respectiva.
Cred ca obiceiurile se invata din familie (da, si cele bune si cele mai putin bune). Asa ca avem o mare responsabilitate pentru ceea ce oferim copiilor, prin exemplu, prin cerintele noastre, prin ceea ce traim in fiecare zi. Noi nu suntem cea mai sportiva familie din Romania, recunosc, nu stiu exact de ce, poate pentru ca ne-am luat cu stresurile si viata de zi cu zi si cateodata mai uitam ceea ce este important. Dar ne straduim. Si cand ne straduim, nu o facem fortat ci incercam sa gasim acele lucruri care sa ne aduca cu adevarat bucurie, in familie, impreuna si separat.
Pentru ca vremea nu a fost cea mai prietenoasa primavara aceasta, au fost prea multe ploi care ne-au tinut in casa sau pe langa casa, incercam si noi, printre picaturi (la propriu si la figurat) sa stam cat mai mult la aer, sa ne miscam cat mai mult. In iarna am fost la patinoar si la sanius. In primavara aceasta am mers cu bicicletele, rolele si am facut drumetii pe munte. Asteptam cu nerabdare sa reincepem si inotul (de preferat la mare). Si mai sunt cateva activitati pe care domnisoara mea a inceput sa le practice sau isi doreste si ne straduim sa i le punem la dispozitie. De exemplu, la scoala, pe langa multe activitati de miscare (specifice waldorf), a inceput sa faca baschet si am aflat, de curand, ca ii place foarte mult. Ba chiar s-au jucat si fotbal iar cataratul prin copacii din curtea scolii este si asta un sport in sine, mai ales cand ai coechipieri pe masura. Dar dorinta cea mai mare a domnisoarei noastre este sa mearga la calarit. A prins putin gustul in trecut si vrem sa vedem daca este doar dorinta ei de a fi aproape de cai si dragostea ei pentru acestia sau poate chiar calaritul sa fie sportul ei. Asadar, am luat la puricat centrele de echitatie din zona si mergem in recunoastere.
Pana una alta, in fiecare saptamana avem activitati de familie. Printre preferatele noastre: mersul cu bicicletele si drumetiile pe diverse dealuri si munti. Pentru ca juniorul este inca destul de micut si are nevoie sa fie dus in spate, nu ne-am incumetat la drumuri prea lungi cu piciorul dar oricum, suficient de multe si de des cat sa prindem toti gustul linistii din padure sau aerul tare din varf de munte. Indiferent ca suntem doar noi patru sau facem gasca cu alte familii cu copii (de obicei cam asa facem), incercam sa facem iesirile noastre in natura cat mai relaxate, cu cat mai putini “trebuie sa…” si doar sa ne bucuram de frumusetea drumului. Astfel, am inceput sa discutam despre copaci, despre urmele de animale din padure sau despre cum se vede muntele de sus, din telescaun, de exemplu. Vorbim despre cum zboara oamenii cu parapanta (pentru ca i-am vazut cum decoleaza si cum aterizeaza), despre ursul care a coborat prin padure dupa hrana sau despre ciupercile care ne apar prin poienite. Nu facem din drumetii un sport in sine (cel putin, nu inca) pentru ca e mai important drumul decat unde ajungem, cate ore am mers pe jos sau la ce altitudine am ajuns.
De fiecare data cand plecam pe munte, pe dealul de langa casa sau dam o tura cu bicicletele prin imprejurimi, am grija sa le dau copiilor (si noua, da) energia de care au nevoie si prin ceea ce mancam. Si musai, cand plecam undeva, nu-mi lipseste ceva bun pentru picnic. Indiferent ca plecam pentru o ora sau pentru jumatate de zi, am ceva bun in rucsac. Intotdeauna un fruct, cateva nuci, poate un sandwich. Pentru drumurile mai lungi si de obicei cand suntem in gasca de copii (pentru ca stiu ca le place) iau si iaurturi de baut. Si pentru ca s-a intamplat ca la intoarcerea acasa, dupa ce am fost plecati mai multe ore, sa fim cam obositi si fara energie, pana pregateam masa (de pranz sau cina) am avut grija sa am ceva dulce si rece, pentru un sprint de putere (si rabdare pana la masa…).
Imi place sa fac inghetata in casa pentru ca ne place tare mult inghetata dar vroiam sa va mai spun de un secret rapid de pus la congelator, atunci cand nu ai timp sa pregatesti ceva mai elaborat: branzica inghetata Danonino. Este suficient de mica pentru o gustare, nu este atat de dulce ca inghetata pe care o gasesti in comert (poate pentru ca nu e chiar inghetata si pentru ca e special conceputa pentru copii) si se pregateste foarte usor datorita ice sticks-urilor – care acum il au pe Dino in diverse ipostaze sportive. In plus, cu ajutorul acestor sticks-uri poti sa desenezi diverse forme geometrice si de aici, imaginatia este limita…poti face orice.
Vara aceasta va fi una cu adevarat sportiva si inspirationala si datorita Jocurilor Olimpice de vara de la Rio. Asa ca, inspirati de asta (si pentru ca vom urmari si noi sporturile noastre preferate de la Olimpiada), va invit si pe voi, daca vreti sa pregatiti un desert rece sau o gustare delicioasa pentru copii, sa va lasati inspirati si de branzica inghetata Danonino.
Hei și dacă veți nevoie de ceva echipament noi vă recomandăm acest magazin online de articole sportive.
