Sudul Italiei este o regiune în care au apărut o mulțime de preparate delicioase, de care se bucură italienii și oameni din întreaga lume. Napoli reprezintă centrul acestei zone geografice aflată la întâlnirea mărilor, dar, și a aromelor. Bineînțeles, cel mai cunoscut preparat de aici este pizza, care a fost, inițial, mâncarea păturii sărace. Savoarea ei a transformat-o, însă, într-o mâncare îndrăgită inclusiv de regi. Dar Napoli nu este ținutul doar al acestui preparat, ci și al pastelor, peștelui și fructelor de mare, al roșiilor și al brânzei de bivoliță. Descoperă, în continuare, câteva rețete de preparate napoletane care îți vor lăsa gura apă.
Impepata di cozze
Ingrediente
Acest preparat este ușor de făcut și se mănâncă, de obicei, ca antipasto, dar și ca fel principal. Pentru a găti 4-6 porții de impepata di cozze, ai nevoie de:
- 1-2 kg de midii;
- piper proaspăt măcinat;
- felii de lămâie;
- pătrunjel tocat;
Mod de preparare
Spală bine scoicile și pune-le într-o oală încăpătoare, astfel încât, să mai rămână ceva spațiu. Macină peste ele o cantitate generoasă de piper, acoperă cu un capac și dă focul mare. După circa 5 minute, ia capacul și verifică dacă midiile s-au deschis. Dacă sunt gata, scoate-le și pune-le într-un bol, decorează-le cu pătrunjel și felii de lămâie și servește-le calde. Pe cât de simplu este impepata di cozze, pe atât este de gustos.
Spaghetti alla puttanesca
Ingrediente
Spaghetti alla puttanesca este o mâncare ușoară, care a apărut în 1950 într-un restaurant de pe Ischia, o insulă din golful Napoli. Pentru a aduce savoarea acestui loc în bucătăria ta, ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 300 g de spaghete;
- 3 linguri de ulei de măsline;
- 1 ceapă tocată fin;
- 2 căței mari de usturoi, pisați;
- ½ linguriță de fulgi de chilli (opțional);
- 400 g de roșii tocate;
- 5 fileuri de anșoa, tocate;
- 120 g de măsline negre;
- 2 linguri de capere;
- 1 legătură de pătrunjel, tocată fin;
Mod de preparare
Încălzește uleiul într-o tigaie care nu lipește și călește ceapa. Când aceasta s-a înmuiat, adaugă usturoiul, fulgii de chilli și mai lasă pe foc timp de câteva minute, amestecând ușor. Adaugă, apoi, roșiile, anșoa, măslinele și caperele și fierbe totul la foc mic, timp de 15 minute. La final, asezonează după gust. Fierbe pastele, apoi, amestecă-le cu sosul de anșoa și presară pătrunjel peste preparat. Spaghetti alla puttanesca sunt gata și le poți servi imediat.
Pizza alla napoletana
Ingrediente
Cel mai emblematic preparat al orașului Napoli este, fără îndoială, pizza care poartă numele orașului. Pentru a face o pizza alla napoletana autentică, îți trebuie:
- 140 ml de apă caldă;
- 90 g de făină;
- drojdie;
- sare;
- 1 lingură de ulei de măsline extravirgin;
- mozzarella;
- parmezan;
- roșii decojite;
- busuioc;
- oregano;
Mod de preparare
Pune apa, drojdia și sarea într-un vas, pentru zece minute. Cerne făina, adaugă ulei de măsline și drojdia și amestecă până se omogenizează compoziția. Frământă bine aluatul, apoi, pune-l într-un vas și lasă-l să crească timp de 50 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 220 de grade C și pregătește toppingul. Rade mozzarella și taie roșiile pentru a prepara un sos. După ce aluatul a crescut, împarte-l în două și întinde-l, pentru a creea două discuri cu diametrul de 25 cm, pe care le pui într-o tavă sau pe altă suprafață de copt. Întinde sosul de roșii pe toată suprafața lor, apoi, așază mozzarela și plantele aromatice din rețetă (busuioc și oregano). Pune la cuptor și coace timp de 25 de minute. Servește pizza alla napoletana caldă.
Preparatele italienești pe care ți le-am prezentat sunt apreciate pretutindeni pentru simplitatea și savoarea lor. Indiferent dacă le gătești acasă sau le comanzi, ele te vor trimite cu gândul la coastele însorite ale Peninsulei. În multe orașe din România se prepară paste și pizza delicioase. De exemplu, dacă vei comanda o pizza în Cluj Napoca, te vei bucura de gusturile orașului Napoli chiar la tine acasă.