În general, bucătăria maghiară este extrem de variată și colorată, iar multe rețete ungurești conțin ardei, ceapă, usturoi și roșii. Însă, boiaua de ardei este elementul de bază pentru o mulțime de preparate ungurești. De altfel, bucătăria maghiară este caracterizată de condimente puternice, mulțumită cărora preparatele tradiționale sunt pline de savoare. Așa că, pe lângă paprika, vei găsi în multe rețete și chimen, coriandru sau semințe de hrean. Mâncarea ungurească nu este una ușoară, însă, este foarte delicioasă. Dacă, până acum, nu ai apucat să testezi niciun preparat unguresc, iată recomandările noastre!

Meggyleves – desert cu vișine

Pentru cei care nu au ajuns în Ungaria până acum, acest preparat ar putea fi considerat un desert delicios. Însă, în realitate, meggyleves este, de fapt, o supă și este servită ca fel principal. Mai exact, aceasta o supă dulce, cu vișine și smântână, care se servește rece, de obicei, în timpul verii.

Gesztenyepüré

Tot în categoria deserturilor ungurești se află și gesztenyepüre, celebrul piure de castane. Acesta este făcut din castane pasate, amestecate cu rom, zahăr și frișcă. Acest desert este, de obicei, consumat toamna și iarna, în preajma Sărbătorilor.

Halászlé – Supa pescarului

Acest preparat este originar din zona Dunării, însă, în zilele noastre, supa pescarului poate fi servită peste tot în Ungaria. Aceasta conține diferite tipuri de pește și paprika, fiind preparat la fel ca gulasul, la ceaun. Halaszle se mănâncă la masa tradițională  de Crăciun, dar și în restul anului.

Gulaș

Gulașul (gulyas) este unul dintre cele mai cunoscute preparate ungurești, fiind asemănător cu pörköltul și cu papricașul. De obicei, gulașul se prepară din carne de vită, mânzat sau vițel, iar în maghiară, gulyas înseamnă chiar „păstor de vite”. Prima rețetă a acestui preparat a apărut în cărțile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, deși, mâncarea a fost inventată mult mai devreme, în secolul al IX-lea, de către ciobanii unguri. Gulașul unguresc se gătește, în general, la ceaun, și conține carne asezonată cu multă boia de ardei, dar și legume: cartofi, morcovi, pătrunjel, țelină sau ardei gras.

Papricașul de pui

Papricașul de pui este un fel de tocăniță, făcută cu smântână și multă paprika. În general, papricașul este o mâncare destul de condimentată, însă, este extrem de delicioasă, dacă este consumată caldă, alături de o porție de paste sau cu găluște. Rețeta de papricaș datează, încă, din anul 1790, acesta fiind unul dintre cele mai cunoscute feluri de mâncare de origine maghiară.

Főzelék 

Főzelék este unul dintre cele mai sănătoase preparate de pe lista mâncărurilor ungurești, fiind extrem de ușor de preparat. Deși poate fi servită și în restaurante, gospodinele preferă să pregătească acasă acest preparat. În general, főzelék are printre ingrediente cartofii, mazărea, fasolea, lintea și morcovul. Toate aceste ingrediente sunt fierte, și, apoi, supa este îngroșată cu făină și smântână.

Tort Dobos

Legenda Tortului Dobos datează din 1885, an în care cofetarul maghiar József C. Dobos a prezentat această rețetă, la o expoziție din Budapesta. Acest tort este unul dintre cele mai populare deserturi ungurești, fiind făcut din straturi subțiri de blat, cu cremă de ciocolată, caramel și nuci.

Langos

Dacă românii au gogoșile, ungurii au langoșul, un preparat extrem de delicios, din aluat dospit, prăjit în ulei. În Ungaria, langoșul se servește cu diferite gemuri, ciocolată sau combinații de brânză și smântână. Așa că, dacă îți place mâncarea stradală, ar trebui să încerci langoșul unguresc.

Vargabeles

Cei care călătoresc în Ungaria trebuie neapărat să încerce vargabeles, un fel de budincă făcută din tăieței, brânză dulce și stafide. După ce este coaptă la cuptor, budinca este ornată cu zahăr pudră și consumată fie caldă, fie rece. 

Acestea sunt, așadar, cele mai populare preparate din bucătăria maghiară, pe care le poți mânca atât în Ungaria, cât și în restaurantele din Ardeal. Acum există diverse aplicații de catering care se ocupă cu livrarea de mâncare în Târgu Mureș, Cluj sau Oradea, așa că le poți folosi pentru a comanda un gulaș delicios sau o porție de tort Dobos.