Bolile parodontale sunt afecțiuni ale țesuturilor care susțin dinții, și anume gingiile, ligamentele periodontale și osul alveolar. Aceste boli pot varia de la gingivită, care este inflamația gingiilor, până la forme mai grave, cum ar fi parodontita, care afectează toate țesuturile de susținere ale dinților și poate duce la pierderea acestora dacă nu este tratată corespunzător.[1] În acest articol, vei descoperi câteva modalități de prevenție a acestor boli!

1. Igiena orală corespunzătoare

O igienă orală adecvată este esențială pentru a preveni bolile parodontale. Periajul regulat al dinților este primul pas esențial în menținerea sănătății orale. Periajul după fiecare masă ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene de pe dinți. Nu este însă suficient! Trebuie să folosești și ață dentară – aceasta contribuie la îndepărtarea particulelor de alimente și a plăcii dentare dintre dinți și de-a lungul liniei gingiilor, zone în care periuța de dinți nu poate ajunge. De asemenea, o apă de gură de calitate poate ajuta la reducerea plăcii dentare și la eliminarea particulelor de alimente rămase, care au fost ratate în timpul periajului și folosirii aței dentare.[1][2][3]

De ce este important să ai o bună igienă orală? Pentru că, în lipsa ei, placa bacteriană se acumulează pe dinți, se întărește și se transformă în tartru. Aceasta este o substanță dură care poate fi îndepărtată doar de către un medic stomatolog. Placa bacteriană și tartrul irită gingiile, provocând inflamații și sângerări (gingivită). Netratată, gingivita poate progresa către parodontită, o afecțiune gravă care distruge osul și țesutul conjunctiv care susțin dinții.[1][2][3]

2. Vizitele regulate la stomatolog

Vizitele regulate la stomatolog joacă un rol foarte important în prevenirea bolilor parodontale. Unul dintre motive este că aceste vizite includ, de obicei, și o igienizare profesională a dinților, prin detartraj și airflow dentar, ce asigură o curățarea profundă a dinților și eliminarea tartrului. Curățarea profesională a dinților la stomatolog este necesară cel puțin o dată pe an sau chiar mai des, pentru a preveni acumularea de tartru.[1][2][3]

În plus, aceste vizite regulate permit medicului stomatolog să-ți monitorizeze sănătatea orală, să depisteze la timp semnele unor eventuale probleme și să intervină prompt pentru tratarea lor, înainte de a se agrava. De asemenea, reprezintă o ocazie bună de a primi sfaturi personalizate despre cum să ai grijă de sănătatea dinților și gingiilor.[1][2][3]

3. Gestionarea sau eliminarea factorilor de risc

Gestionarea sau eliminarea factorilor de risc este crucială în prevenirea bolilor parodontale. Printre cei mai importanți factori de risc pentru astfel de boli se numără:

  • fumatul;
  • diabetul;
  • igiena orală deficitară;
  • stresul;
  • malocluzie și malpoziție dentară;
  • bruxismul (scrâșnirea dinților);
  • alimentația nesănătoasă;
  • unele medicamente.[1]

Nu toți sunt modificabili, dar este important să iei măsuri pentru eliminarea lor atunci când acest lucru este posibil. De exemplu, evitarea sau reducerea stresului, adoptarea unei diete sănătoase și practicarea exercițiilor fizice pot contribui la prevenirea bolilor parodontale. De asemenea, tratarea malocluziei și malpoziției dentare (cu ajutorul aparatelor dentare) sau a bruxismului poate ajuta la reducerea riscului de apariție a acestor boli. Poate cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a preveni dezvoltarea lor este să renunți la fumat, dacă ești fumător. Acesta afectează nu doar sănătatea generală a organismului, ci și sănătatea orală.[1][2][3]

Prevenirea bolilor parodontale este crucială pentru o sănătate orală optimă. Aceasta se poate realiza prin îngrijirea orală corectă, vizite regulate la stomatolog și gestionarea eficientă a factorilor de risc. Nu uita că prevenția este întotdeauna mai ușoară decât tratamentul, așa că nu-ți neglija sănătatea orală și ia măsuri din timp pentru a preveni bolile parodontale și alte probleme dentare!

Bibliografie:

  1. „About Periodontal (Gum) Disease”, Centers for Disease Control and Prevention, 2024, www.cdc.gov/oral-health/about/gum-periodontal-disease.html. Accesat la 4 iulie 2024.
  2. „Gum Disease Prevention”, American Academy of Periodontology, 8 Feb. 2020, www.perio.org/for-patients/gum-disease-information/gum-disease-prevention/. Accesat la 4 iulie 2024.
  3. „Gum Disease: Prevention”, European Federation of Periodontology, 2021, www.efp.org/for-patients/gum-diseases/gum-disease-prevention/. Accesat la 4 iulie 2024.