Copilul tău ți-a spus că își dorește un animal de companie, însă ai emoții când vine vorba despre interacțiunea dintre cei doi? Sau poate îți dorești să îl înveți despre responsabilități prin adoptarea unui animal. Indiferent de situația în care te afli, va trebui să îl pregătești pe cel mic și să îl înveți despre cum să aibă grijă de noul membru al familiei.
Îngrijirea unui câine sau a unei pisici nu este neapărat ușoară, însă îl poți obișnui pe copil cu sarcinile și responsabilitățile necesare. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta în acest sens.
Comportamentul față de animal
Unii copii, în special cei cu vârste mai fragede, nu realizează foarte bine cum ar trebui să se poarte cu un animal. Aceștia îl pot trata ca pe o jucărie și pot fi ușor brutali, caz în care și animalul poate deveni agresiv.
Înainte de a-l adopta, va trebui să porți o discuție cu cel mic și să îi explici ce comportament este potrivit în această situație. Spune-i că și câinele sau pisica simt durerea și că își doresc doar să fie mângâiați cât mai încet. De asemenea, explică-i și că animalele au nevoie de spațiu și că uneori își doresc să fie lăsate în pace.
Respectarea responsabilităților
Adoptarea unui animal de companie este o metodă foarte bună de a-l învăța pe cel mic să fie responsabil. Așadar, acesta va trebui să învețe să respecte toate aceste sarcini. Dacă își dorește un animal, va trebui să nu omită să îl hrănească, să curețe după el și să îl scoată la plimbare.
Desigur, unele sarcini vor fi greu de îndeplinit de către un copil. De aceea, cea mai bună metodă este să le împărțiți, lui revenindu-i cele mai ușoare. Astfel, nu va fi descurajat când va vedea că îngrijirea unui câine sau o pisică necesită timp și atenție.
Siguranța animalului
La fel ca un copil, un animal de companie nu poate întotdeauna să se protejeze. Explică-i celui mic că aceasta este responsabilitatea voastră ca proprietari. Acesta va trebui să învețe să nu lase lucruri periculoase în jur, pe care câinele sau pisica le-ar putea roade sau înghiți.
Același lucru se aplică și când vine vorba de hrana. Copilul trebuie să știe că multe alimente consumate de oameni pot fi toxice pentru animale, de aceea cel mai bine este să îi ofere acestuia doar hrană specială. Puteți alege brandul Purina One pentru o hrană de calitate, atât pentru câini, cât și pentru pisici.
Ajutor și susținere
Spune-i copilului că nu va trebui să aibă grijă singur de noul prieten blănos. Îngrijirea animalelor poate fi extrem de dificilă uneori și cu siguranță va avea nevoie de supravegherea unui adult. Asigură-l că vei fi mereu acolo și, astfel, acesta nu se va descuraja și nu va avea tendința de a renunța la animal.
Unele dintre cele mai frumoase prietenii se leagă între copii și animalele lor de companie. Dacă micuțul tău își dorește un câine sau o pisică, ajută-i să aibă cea mai frumoasă relație, învățându-l pe cel mic ce înseamnă responsabilitatea și de ce ar trebui să țină cont în îngrijirea animalului.