“Copilul are carii dentare pe dinții de lapte!” este una dintre constatările pentru care niciun părinte nu este îndeajuns de pregătit să o audă de la medicul stomatolog pediatru.
Din păcate, conform Organizației Mondiale a Sănătății, peste 530 de milioane de copii din toată lumea suferă de carii dentare pe dinții temporari.
Pentru a veni în ajutorul părinților, iată câteva lucruri pe care aceștia ar trebui să le cunoască despre tratamentului cariilor profunde cu ajutorul unor coroane dentare pentru copii.
#1 – Impactul negativ al cariilor asupra dinților copiilor
Potrivit specialiștilor americani, netratarea cariilor dentare provoacă dureri puternice și infecții care pot afecta alimentația, vorbirea, procesul de învățare și atenția copiilor. De asemenea, aproximativ 20% dintre copiii cu vârsta între 5 și 11 ani au cel puțin o carie dentară netratată.
În funcție de tipul cariei, medicul stomatolog pediatru va recomanda tipul de tratament. Astfel, dacă vorbim despre o carie incipientă sau de dinți afectați de demineralizare, tratamentul poate fi reprezentat de o obturație dentară, în vreme ce cariile profunde pe dinții de lapte au nevoie de reabilitare prin coroane dentare pentru copii.
Coroanele dentare pentru copii sunt recomandate atunci când caria s-a extins pe o surpafață mai mare și în interiorul dintelui temporar, iar medicul stomatolog pediatru nu poate restaura funcționalitatea dintelui doar printr-o obturație fizionomică.
Tratamentul cu coronițe dentare din zirconiu pentru copii are scopul de a oferi rezistență dintelui la factorii masticatorii și de a proteja dintele temporar până la erupția celui permanent.
#2 – De ce NU extragem dintele temporar cariat, ci îl tratăm
Menținerea dinților temporari pe arcada dentară cât mai mult timp, până la înlocuirea acestora de dentiția permanentă, reprezintă o investiție în sănătatea orală a viitorului adult.
Fiind în etapa de dezvoltare a oaselor maxilare, spațiul liber lăsat prin extracția prematură a unui dinte de lapte sau ca urmare a unui traumatism dentar poate provoca dezechilibre la nivelul aparatului dento-maxilar pe măsura înaintării în vârstă. Astfel, copilul se poate confrunta cu înghesuiri dentare, dinți incorect aliniați pe arcada dentară, afectarea ocluziei (mușcătura). În aceste condiții, copilul, cel mai probabil, va urma un tratament ortodontic cu aparat dentar.
Așadar, pentru a evita extracția prematură a unui dinte de lapte, medicul dentist pediatru va recomanda mai degrabă reabilitarea acestuia cu o coroană dentară pentru copii.
Importanța dinților de lapte în dezvoltarea copilului:
- au rol de a păstra spațiul asignat pe arcadă, până la erupția dinților permanenți
- au rol de a ghida dinții permanenți în spațiul corespunzător
- ajută copilul în procesul de vorbire și masticație
#3 – Cum îl ajută pe copil aceste coroane dentare din zirconiu
Coronița dentară pentru copii este o lucrare protetică poziționată peste dintele natural afectat, cu scopul de a-i restaura rezistența și funcționalitatea după tratarea unei carii profunde.
Chiar dacă dinții de lapte vor fi înlocuiți în doar câțiva ani, aceștia au un rol extrem de important în modul în care vor erupe dinții permanenți. Astfel, îngrijind cu atenție și responsabilitate dinții temporari, practic, contribuim la o dezvoltare sănătoasă a viitorului adult.
#4 – Când este necesar să apelăm la coroane dentare pentru copii
Atunci când dintele temporar are o carie severă, extinsă pe o suprafață mare a dintelui sau a suferit un traumatism dentar (fractură dentară), pentru a menține integritatea dintelui până când acesta este înlocuit în mod natural de dintele permanent, medicul stomatolog pediatru recomandă tratamentul cu coroane dentare pentru copii.
Cele mai frecvente cauze ce necesită reabilitarea dinților de lapte prin coronițe din zirconiu pentru copii sunt:
- caria dentară – conform Institutului Național de Cercetare Craniofacială și Dentară,
- 42
- % dintre copiii cu vârsta între 2 și 11 ani au avut carii dentare pe dinții de lapte
- dinți ciobiți sau sparți ca urmare a unui traumatism dentar
#5 – Beneficiile coroanelor dentare pentru copii
- coroanele dentare pentru copii arată și funcționează ca dinții naturali
- O carie dentară pe un dinte de lapte riscă să se agraveze și să ajungă la stadiul de carie profundă în 1-2 luni de la apariție.
- Fiind protejat de o coroniță dentară, dintele va fi mai rezistent
- coroanele dentare pentru copii restaurează forma, dimensiunea și funcțiile dintelui natural temporar.
Coroanele dentare pentru copii din zirconiu – disponibile la DENT ESTET 4 KIDS
Aceste coroane dentare pentru copii sunt realizate de compania Sprig, cel mai renumit producător de coroane dentare prefabricate. Acestea sunt realizate din zirconiu solid, un material biocompatibil cu organismul, care nu produce reacții alergice copilului și nu îi pune în pericol sănătatea generală.
Fiecare coroană arată, se simte și strălucește exact ca dintele natural, fiind și extrem de rezistentă la pete.
Așadar, dacă încă mai ai nelămuriri cu privire la importanța tratării dinților temporari cu ajutorul coroanelor dentare pentru copii, adresează-te din timp medicului stomatolog pediatru pentru a nu amâna prea mult tratamentul pe care copilul tău îl merită ca să fie sănătos și fericit.